Fostul președinte Jimmy Carter se teme "pentru democraţia americană" după un an cu Joe Biden la putere!

Postat la: 06.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Fostul președinte Jimmy Carter se teme

"Marea noastră naţiune se clatină acum pe mrginea unei părăpăstii care se lărgeşte", avertizează - la exact un an de la atacul de la Capitoliu, în timp ce Congresul se aduna să certifice victoria lui Joe Biden - fostul preşedinte american Jimmy Carter, care avertizează cu privire la pericolele care pândesc democraţia americană într-un editorial în The New York Times (NYT).

"Americanii trebuie să-şi lase la o parte diferenţele şi să coopereze înainte să fie prea târziu", scrie cel de-al 39-lea preşedinte al Statelor Unite. Jimmy Carter avertizează că, "fără o acţiune imediată, ne confruntăm cu un risc real al unui război civil şi cu pierderea preţioasei noastre democraţii". La un an de la evenimentele de la 6 ianuarie, fostul preşedinte democrat, în vârstă de 97 de ani, îşi exprimă speranţa ca asaltul de la Capitoliu "să şocheze naţiunea şi să o determine să atace polarizarea toxică ce ameninţă democraţia". El deplânge faptul că "promotorii minciunii potrivit căreia alegerile au fost furate au preluat controlul unei părţi a politicii şi au alimentat neîncrederea faţă de sisteme noastre electorale".

Potrivit The Washington Post (WP), 40% dintre republicani cred că acţiunea violentă împotriva Guvernului este uneori justficată. Fostul şef de stat democrat consideră că politiceni şi numeroşi americani "caută să câştige prin orice mijloc", un lucru care ameninţă să surpe "fundamentele securităţii noastre şi democraţiei noastre cu o viteză vertginoasă". "Mi-e frică acum că lucrul pentru care ne-am bătut dur în întreaga lume - dreptul la alegeri libere şi echitable, fără oprelişti din partea politicienilor, care nu caută nimic altceva decât să să-şi sporească propria putere - a devenit periculos de fragil acasă la noi", deplânge Jimmy Carter.

După ce a plecat de la Casa Albă, Jimmy Carter a înfiinţat Centrul Carter, o organizaţie cu scop nelucrativ care monitorizează alegerile libere în întreaga lume, după ce a fost afectat de o tentativă de fraudă electorală, în 1962, în statul Georgia (sud). "Pentru ca democraţia americană să dureze, trebuie să cerem ca liderii noştri şi candidaţii noştri să apere idealurile libertăţii şii să adere la norme de conduită înalte", conchide el.

loading...
PUTETI CITI SI...