Două state europene au ajutat SUA să-l asasineze pe generalul iranian Soleimani
Postat la: 02.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Pe lângă armata americană, Iranul susţine că alte două ţări europene ar fi pus umărul la asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani în urmă cu un an.
Pe lângă Washington, Iranul vorbeşte despre rolul Marii Britanii şi al Germaniei în asasinarea generalului Qassem Soleimani. Procurorul general al Teheranului a acuzat compania britanică G4S că i-au informat pe americani cu privire la sosirea acestuia în Irak, iar drona a fost manevrată de la baza aeriană a Statelor Unite din Germania.
Miercuri, 30 decembrie, autorităţile iraniene au anunţat reconstituirea completă a planului de asasinare a generalului Qassem Soleimani şi a lui Abou Mehdi Al-Mouhandis, ucişi la 3 ianuarie 2020 de o dronă americană pe Aeroportul Bagdad. Iranul atrage atenţia asupra responsabilităţii celor două ţări, în afară de SUA şi a 45 de persoane împotriva cărora se desfăşoară proceduri judiciare.
Într-un interviu acordat postului iranian de televiziune Khabar, Hossein Amirabdollahian, vicepreşedinte al Parlamentului iranian, a explicat că datorită investigaţiilor efectuate de autorităţile iraniene, a descoperit în care ţară era sala militară de comandă care de unde s-a manevrat drona care l-a asasinat pe generalul Soleimani şi statul care a dat informaţii americanilor cu privire la sosirea sa la aeroportul din Bagdad.
El a adăugat că sistemul judiciar iranian va dezvălui identitatea celor două ţări care au colaborat cu Statele Unite la momentul potrivit, de îndată ce toate procedurile legale necesare vor fi finalizate.
În aceeaşi zi, procurorul general al Teheranului Ali Alqassis-Mehr a acuzat compania britanică G4S, responsabilă pentru securitatea aviaţiei la Aeroportul Internaţional Bagdad, că este implicată în asasinarea lui Soleimani, potrivit postului de televiziune al-Mayadeen. Compania britanică a furnizat armatei SUA data şi ora de sosire a aeronavei care îl transporta pe Qassem Soleimani, a afirmat procurorul, subliniind că «autorităţile iraniene lucrează în acest moment pentru a aduce această companie în faţa justiţiei". În aceeaşi ordine de idei, Alqassi-Mehr a afirmat că rezultatele investigaţiei indică şi faptul că Germania este implicată, de asemenea, în asasinarea fostului comandant al forţei al-Quds a Gardienilor Revoluţiei Islamice.
Potrivit acestuia, baza forţei aeriene a SUA din Germania a fost însărcinată cu dirijarea dronei ce a vizat convoiul lui Soleimani şi a furnizat informaţii şi date privind planul de zbor forţelor SUA.
Ali Alqassis-Mehr a mai anunţat că a fost întocmită o listă cu 45 de personalităţi, inclusiv americani, consideraţi vinovaţi de asasinarea lui Soleimani. Pe numele acestora au fost emise mandate internaţionale de arestare şi înaintate Interpol.
Există documente oficiale care atestă existenţa unei permisiuni de a zbura pe aeroportul din Bagdad, acordată de autorităţile irakiene, dronei americane.
Shabaké Khabar, vicepreşedintele Parlamentului iranian, Hossein Amirabdollahian a împărtăşit, pe 30 decembrie, o predicţie făcută de fostul general Qassem Soleimani cu doi ani înainte de moartea sa, cu privire la o normalizare a relaţiilor între ţările arabe din regiune şi Istraelul. Acum, patru ţări şi-au normalizat deja relaţiile cu Israelul.
Pe lângă armata SUA, Iranul atrage atenţia asupra a două ţări europene pentru că au participat la asasinarea generalului Soleimani. Din august, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan şi Maroc au anunţat toate acordurile de pace cu statul Ebraic, sub auspiciile statelor Unite. În plus faţă de aceste patru state, sunt în curs de desfăşurare contacte cu Sultanatul Oman şi ţările africane musulmane, cum ar fi Niger, Mauritania, Mali şi Djibouti», potrivit site-ul israelian de ştiri Ynet. Alte contacte includ şi ţări musulmane asiatice precum Indonezia şi Sultanatul din Brunei.
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...