Directorul general al FMI e pe făraș pentru favorizarea Chinei. Întânire decisivă a board-ului instituției internaționale
Postat la: 10.10.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Boardul executiv al FMI se întâlneşte din nou, duminică, pentru a discuta cu directorul general Kristalina Georgieva şi cu firma de avocatură care afirmă că aceasta a presat angajaţi ai Băncii Mondiale să modifice date dintr-un raport pentru a avantaja China, în perioada în care lucra ca director general al băncii, potrivit unor surse citate de Reuters.
O decizie referitoare la viitorul Kristalinei Georgieva la conducerea FMI nu este aşteptată înainte de ziua de luni, cel mai devreme, în condiţiile în care miniştrii de Finanţe şi alţi oficiali ai multor din cele 190 de state membre al instituţiei financiare se reunesc la Washington pentru a participa la reuniunile de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale, a spus una dintre surse.
Boardul executiv al Fondului a discutat vineri pe această temă timp de cinci ore, înainte de a suspenda întâlnirea şi a solicita mai multe "detalii clarificatoare". Scandalul riscă să umbrească întâlnirile la nivel înalt ale FMI şi Băncii Mondiale, la care oficialii intenţionează să discute despre economia globală, despre pandemia de Covid-19 aflată în curs şi despre problemele fiscale globale, în întâlniri care vor avea loc parţial în persoană şi online.
În mod normal, evenimentul atrage aproximativ 10.000 departicipanţi la Washington. Georgieva a negat cu tărie acuzaţiile, care se referă la fapte din 2017, când ea era director general al Băncii Mondiale. Avocatul ei susţine că ancheta condusă de firma de avocatură WilmerHale a încălcat parţial regulile personalului Băncii Mondiale, refuzându-i posibilitatea de a răspunde acuzaţiilor, o afirmaţie disputată de WilmerHale.
Georgieva şi avocaţii firmei WilmerHale vor participa separat la şedinţa de duminică, au declarat sursele, care au vorbit sub condiţia anonimatului. Niciun comentariu nu a fost disponibil imediat de din partea Kristalinei Georgieva sau a firmei de avocatură.
Franţa şi alte guverne europene au sprijinit vineri ca economista bulgară să rămână la conducerea FMI, în timp ce alţi oficiali au cerut mai mult timp pentru a compara declaraţiile acesteia cu cele ale firmei de avocatură despre neregulile din datele raportului Doing Business al Băncii Mondiale, a cărui publicare a fost anulată în urma scandalului.
-
Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
Ministrul israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a fost criticat dur pentru că a adus p ...
-
Mai intai va avea loc Armageddonul financiar: Cine va declansa criza mondială de nivel apocaliptic
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei ...
-
Primele imagini cu atacul dezlănțuit al Israelului în Iran: momentul simbolic ales de israelieni VIDEO
Israelul a efectuat o serie de lovituri în interiorul Iranului, fiind vizate nu mai puțin de 7 orașe. Acest atac poate a ...
-
Complot de asasinare a președintelui Zelenski. Gruparea avea legătură cu serviciile secrete
Ofiţerii ucraineni de aplicare a legii, în cooperare cu organele de aplicare a legii din Republica Polonă, au reţinut un ...
-
În plină bătălie a rachetelor Rusia îl învinuiește de trădare pe un om cheie din domeniul tehnologiei hipersonice
Aleksandr Kuranov, un om de ştiinţă rus care a lucrat la tehnologii hipersonice, a fost condamnat joi la şapte ani de în ...
-
WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Netanyahu, ministrul Apărării şi fostul șef al Armatei nu se pun de acord
După şase luni de conflict împotriva Hamas, publicul israelian este profund divizat în ceea ce priveşte modul în care se ...
-
Politico: Ucraina se îndreaptă spre înfrângere. Starea de spirit a populației și moralul soldaților s-au prăbușit
Întrebați doar un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev „atât timp cât va fi nevoie". Ace ...
-
Israelul e sfătuit să atace locurile de lansare a rachetelor Iranului. Teheranul ar putea avea o bombă nucleară în câteva luni
Premierul israelian Benjamin Netanyahu poate simți că se confruntă cu o dilemă imposibilă după neutralizarea cu succes a ...
-
Kennedy Jr: "Am refuzat oferta de a fi vicepreședintele lui Trump!"
Candidatul independent la președintele SUA Robert Kennedy Jr. a anunțat astăzi că a respins oferta unui asociat al candi ...
-
Marele eșec al globalizării: fenomenul care arată marea problemă a întregii lumi
Manifestațiile fermierilor care tocmai s-au încheiat - probabil nu definitiv - nu pot fi reduse la o simplă revoltă a ță ...
-
Nepotul lui John F. Kennedy provoacă îngrijorări tot mai mari în rândul democraților americani
Legiuitorii și alți membri importanți ai Partidului Democrat din Statele Unite sunt tot mai îngrijorați că Robert F. Ken ...
-
Cum explică Iranul atacul asupra Israelului: motivul din spatele acestui conflict
Iranul "nu a avut de ales decât să-şi exercite dreptul la autoapărare", a declarat ambasadorul său la ONU, Amir Saeid Ir ...
-
Statele Unite nu renunță la programul de supraveghere electronică a cetățenilor străini, aflați chiar și pe teritoriul altei țări
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a aprobat vineri prelungirea unui sistem internaţional de supraveghere electronic ...
-
SUA anticipează cum și unde ar putea Iranul să atace Israelul: serviciile de informații americane au aflat ce se pregătește
SUA se așteaptă ca Iranul să efectueze lovituri împotriva mai multor ținte din interiorul Israelului în următoarele zile ...
-
La Casa Albă se fac planuri de război: Tensiuni la un nivel fără precedent între SUA și China
Într-un avertisment destinat clar Beijingului, preşedintele american, Joe Biden, s-a angajat joi, în cursul unui summit ...
-
Se scutură pământul sub Ursula von der Leyen: șefa CE primește un vot de blam categoric în Parlamentul European
Eurodeputaţii i-au dat, joi, un vot de blam preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma numirii controv ...
-
Stiu ei ceva! Orientul Mijlociu fierbe - Rusia şi-a sfătuit cetăţenii să evite călătoriile în zonă
Ministerul rus de Externe a transmis cetăţenilor săi să evite călătoriile către Orientul Mijlociu, în special Israel, Li ...
-
Va supraviețui Ucraina fără ajutorul SUA? Patru întrebări principale despre cele 60 de miliarde de dolari blocate în Congresul american
Statele Unite au tăiat anul acesta asistența militară și financiară acordată Ucrainei pentru a respinge agresiunea rusă. ...
-
JO de la Paris un test pentru supravegherea video algoritmică. Apărătorii libertăților individuale denunță o intruziune pe scară largă
Supravegherea video algoritmică (VSA) va fi testată în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris cu scopul de a îmbunătăți s ...
-
Marea spălare de bani! Cu ultimile fonduri primite de la SUA Ucraina cumpără tot de la SUA echipamente militare de 138 de milioane de dolari
Statele Unite ale Americii vor vinde Ucrainei echipamente în valoare de până la 138 de milioane de dolari pentru întreţi ...
-
S-a terminat! După ce SUA au blocat finanțarea Ucrainei, UE dă lovitura decisivă: Importurile agricole fără taxe vor fi limitate
Uniunea Europeană a convenit în mod provizoriu să restricţioneze importurile de produse agricole ucrainene care, susţin ...
-
Serviciul de spionaj extern al Rusiei susține că grupări militare private americane pregătesc o operațiune în Ucraina
Serviciul de spionaj extern al Rusiei (SVR) a acuzat marţi companiile militare private americane că ar recruta deţinuţi ...
-
Ursula von der Leyen se clatină. Marii lideri ai Europei isi iau mâna de pe ea...
Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene și candidata pentru un nou mandat, se confruntă cu o serie de probleme de i ...
-
Important cotidian elvețian: România, printre primele țări care s-ar implica, dacă războiul din Ucraina s-ar extinde
După Franţa, România şi Polonia s-ar implica printre primele în războiul din Ucraina, apreciază cotidianul elvetian Neue ...
-
Washington Post sustine că a aflat în ce constă planul de pace "în 24 de ore" al lui Donald Trump promis Ucrainei
Propunerea de pace lui Donald Trump în cazul victoriei sale la alegerile prezidențiale din SUA constă în a forța Ucraina ...
-
Washington Post: Fără nicio cale de ieşire dintr-un război care merge tot mai prost, opţiunile pe care le are Zelenski arată şi mai rău
În timp ce Rusia îşi intensifică atacurile aeriene şi avansează din nou pe câmpul de luptă din Ucraina, la mai bine de d ...
-
La Repubblica: NATO ia in calcul ruperea Ucrainei în două - zonele de est să fie cedate Rusiei iar vestul sa fie administrat de Occident
NATO discută posibilitatea să primească Ucraina în alianță în favoarea unor cedări teritoriale pentru Rusia, scrie publi ...
-
Consultant de top: Marea Britanie, Franța și țările nordice se pregătesc deja în secret să trimită trupe în Ucraina
Marea Britanie, Franța și țările nordice se pregătesc deja în secret să trimită trupe în Ucraina, a declarat consultantu ...
-
Numire controversată la Comisia Europeană. Explicațiile pe care trebuie să le dea Ursula von der Leyen
Mai mulţi comisari europeni şi eurodeputaţi pun la îndoială imparţialitatea unei numiri într-un post de rang înalt în Co ...
-
Politico anunță că linia frontului din Ucraina este gata să se prăbușească
Potrivit lui Volodimir Zelenski, în lipsa unui pachet militar care să ajungă rapid în Ucraina, pachet care nu poate fi d ...