Deutsche Welle: Nemții iau cu asalt casele de amanet pentru plata facturilor și altor cheltuieli curente!
Postat la: 28.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Tot mai mulţi germani îşi dau ultimii bănuţi pe facturile la gaz şi curent sau pe alimente, de când au tot crescut preţurile. Cine nu are de ales şi are nevoie urgentă de bani, îşi amanetează din lucruri.
Cine vrea să afle cum îi merge economic Germaniei nu trebuie decât să numere clienţii lui Nikolaus Bode. Logica e simplă: atunci când patronul unei case de amanet are clienţi puţini, Germaniei îi merge bine. Când e luat cu asalt de germani, ţara e în criză. În acest septembrie 2022, Nikolaus Bode abia poate face faţă solicitărilor. Cu alte cuvinte, situaţia e gravă. "O casă de amanet e un indicator - oamenii vin în perioade marcate de şomaj ridicat sau de probleme economice majore", explică Bode.
În trecut jobul lui erau executările silite la imobile. În 1994 şi-a deschis, împreună cu tatăl său, o casă de amanet în centrul orăşelului Siegburg, cu 40.000 de locuitori, din landul Renania de Nord - Vestfalia. Astfel, deja de aproape trei decenii ia, implicit, pulsul economic al ţării. Evoluţia sumbră din Germania este, pentru el, o afacere bună. Dar Bode îşi face în mod serios griji.
"La mine vin, în momentul de faţă, foarte mulţi oameni în vârstă şi, mai nou, şi cei din pătura de mijloc, ceea ce în trecut nu se întâmpla", spune îngrijorat Nikolaus Bode, adăugând că are mulţi clienţi noi: persoane cu venituri oscilante sau beneficiari de ajutor de şomaj, până le intră banii în cont.
Nikolaus Bode deţine una din cele aproximativ 250 case de amanet germane - una din cele mai vechi afaceri din Germania. Prima casă de amenet a fost deschisă în anul 1560, la Hamburg. Lucrurile funcţionează în felul următor: oamenii aduc obiecte de valoare la casa de amanet şi primesc, în schimb, o anumită sumă de bani. Clienţii au după aceea, de regulă, trei luni timp să recumpere obiectele. Un exemplu: Nikolaus Bode plăteşte clientului 400 de euro pe o bijuterie, iar acesta o poate lua înapoi după trei luni pentru suma de 448 de euro. Altfel, bijuteria este vândută la licitaţie.
Bijuteriile sunt obiectele pe care oamenii le amanetează în principal
"Cam 96 la sută dintre obiecte ajung din nou la proprietarul lor. Aşadar, aproape toţi clienţii îşi recuperează obiectele amanetate, pentru că valoarea lor este mai mare decât le oferim noi. Ideea e că oamenii primesc rapid un credit şi îşi pot păstra în final lucrurile de valoare, nefiind obligaţi să le vândă."
Inele, lanţuri, ceasuri Rolex - câteodată chiar şi un animal
Nouă din zece obiecte care ajung temporar la casa de amanet a lui Bode sunt bijuterii. Dar s-a mai întâmplat ca oamenii să amaneteze un yacht cu motor, un carusel sau chiar un cal. Cu aparatele electronice e o problemă, fiindcă valoarea lor scade rapid. În perioade de criză oamenii pot, amanetând obiecte de valoare, intra uşor şi repede în posesia unei sume de bani. Nu trebuie făcută dovada salariului, ca la bancă; nu se cere nicio garanţie sau informaţie legată de bonitatea persoanei respective. Prezentarea cardului de identitate este suficientă. În plus, pentru unii oameni este singura cale de a face rost de bani, fiindcă banca nu le acordă credit.
"Banca oferă împrumuturi doar dacă solicitanţii dispun de o anumită bonitate financiară, care atestă că sunt capabili să returneze băncii datoria", explică Bode. O casă de amanet nu cere astfel de garanţii, dar nici nu oferă bani pe termen lung. Doar bani lichizi, pe loc şi fără probleme.
Casele de amanet nu mai sunt astăzi atât de rău famate
"Rapid, cash, serios, discret, competent" - aceasta e deviza lui Nikolaus Bode şi asta citesc şi potenţialii clienţi pe pagina sa de Internet. Mai ales discreţia joacă un rol important. De pildă, patronul unei case de amanet nu-şi salută clienţii dacă-i întâlneşte întâmplător pe stradă pentru a nu-i pune într-o situaţie stânjenitoare. Casele de amanet nu mai au demult un image prost. În marile oraşe şi automobilele sunt nelipsite din inventarul caselor de amanet.
Nikolaus Bode îşi aminteşte cum era în trecut, când oamenilor le era pur şi simplu ruşine dacă erau nevoiţi să-şi amaneteze lucrurile.
Bode se aşteaptă să aibă tot mai mulţi clienţi
Recent, câţiva studenţi, care nu-şi puteau plăti facturile la curent, şi-au amanetat pentru scrut timp un computer - purtând chiar în faţa lui Bode o discuţie aprinsă încercând să aleagă computerul care consumă cel mai mult curent. Astfel de situaţii s-ar putea repeta în săptămânile şi lunile viitoare, atunci când oamenii îşi primesc facturile la curent, anticipează Nikolaus Bode. "Şi executările silite la imobile se vor înmulţi", crede el, pentru că oamenii nu vor mai putea să facă faţă costurilor în continuă creştere."
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...