Decizia lui Vladimir Putin care arunca pretul petrolului in aer. Ce se intampla cu productia de titei a Rusiei

Postat la: 29.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Decizia lui Vladimir Putin care arunca pretul petrolului in aer. Ce se intampla cu productia de titei a Rusiei

Rusia nu isi va creste productia de petrol in viitorul imediat, in pofida inaspririi sanctiunilor americane impotriva Iranului, a declarat presedintele Vladimir Putin.

Pretul petrolului a sarit in ultimele zile pana aproape de pragul de 75 de dolari pentru prima data in ultimele sase luni, dupa ce SUA au anuntat luni anularea scutirilor de la respectarea sanctiunilor, care le permiteau anumitor tari, precum China si India, sa importe petrol brut din Iran. 'Producem in prezent 1,5 milioane de barili de petrol pe zi. Si putem produce mai mult. Avem un potential colosal. Insa avem cu acord cu OPEC ce prevede mentinerea productiei la un anumit nivel. Iar acest acord ramane in vigoare pana in iulie', a afirmat Putin, intr-o conferinta de presa la finalul summitului 'Noului Drum al Matasii', scrie Agerpres.

'Niciunul din partenerii nostri, inclusiv Arabia Saudita, nu renunta la acordurile noastre din cadrul OPEC', a dat asigurari presedintele rus. Putin a declarat insa ca Rusia este 'pregatita sa satisfaca necesitatile nu doar ale Chinei, ci si ale tuturor partenerilor (sai) din intreaga lume'. 'Restrictiile americane fata de Iran vor intra in vigoare la inceputul lui mai. Nu imi imaginez care va fi reactia pietei mondiale energetice', a mentionat el. Presedintele american Donald Trump a dat asigurari ca tari precum Arabia Saudita vor compensa inchiderea 'robinetului' iranian. Cu toate acestea, Riadul a indicat miercuri ca nu are in vedere o crestere a productiei in viitorul apropiat.

"Vorbit cu Arabia Saudita si altii pe tema majorarii fluxului de petrol. Toti sunt de acord", a scris pe Twitter presedintele american. Liderul de la Casa Alba a mai discutat in trecut cu membrii Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru ca acestia sa isi majoreze productia si cursul titeiului sa scada. Presiunile asupra cartelului s-au accentuat dupa ce Statele Unite au decis sa puna capat, de la 2 mai, derogarilor care permiteau ca opt tari sa cumpere petrol iranian. Donald Trump a afirmat deja luni ca Arabia Saudita, liderul cartelului, si celelalte tari vor "compensa" pierderea de barili iranieni pe piata mondiala.

Ministrul saudit al energiei, Khalid Al-Falih, a dat asigurari in acelasi timp ca tara sa este pregatita sa "stabilizeze" piata. Mai devreme in cursul zilei de vineri, Donald Trump a facut deja ca pretul petrolului sa se diminueze dupa ce a afirmat ca a vorbit cu OPEC pentru a reduce barilul de petrol, ceea ce, in opinia sa, va duce la scaderea pretului benzinei. Miliardarul american nu a precizat insa daca a vorbit direct cu un responsabil al OPEC de la Viena ori s-a referit la membri ai cartelului, cum este Arabia Saudita, noteaza AFP.

loading...
PUTETI CITI SI...