Decese ciudate la Moscova: fostul vicepreședinte al Gazprombank, soția și fiica acestuia au fost găsiți morți!

Postat la: 19.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Decese ciudate la Moscova: fostul vicepreședinte al Gazprombank, soția și fiica acestuia au fost găsiți morți!

O dublă crimă şi sinucidere a avut loc la Moscova pe 18 aprilie 2022. Potrivit informaţiilor preliminare, fostul vicepreşedinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, şi-a împuşcat soţia şi fiica înainte de a se sinucide.

Cadavrele au fost găsite de o rudă a victimelor, care nu a reuşit să ia legătura cu acestea prin telefon. Femeia era îngrijorată şi a decis să îşi viziteze rudele. Ea a găsit cadavrele fostului vicepreşedinte al Gazprombank şi ale soţiei sale, Elena, într-o singură cameră. Cadavrul fiicei lor de 13 ani, Maria, a fost găsit într-o altă cameră. Anchetatorii au ajuns la concluzia că a fost vorba de o crimă şi o sinucidere, deoarece Vladislav Avaev, capul familiei decedate, avea o armă în mână. Motivele incidentului sunt încă neclare.

Departamentul principal de investigaţii al Comitetului de Investigaţii al Rusiei pentru oraşul Moscova a confirmat informaţiile despre moartea bancherului şi a familiei sale. Ulterior, s-a raportat că Vladislav Avaev se afla într-o dispută juridică cu soţia sa pentru dreptul de a-şi creşte singur fiica Maria. El a pierdut un proces, în timp ce soţia sa l-a retras pe celălalt. Soţia lui Avaev a intentat un proces la tribunalul Nikulinsky în luna octombrie a anului trecut. Femeia nu depusese oficial o cerere de divorţ. În decembrie, soţia lui Avaev a retras procesul. Gazprombank este una dintre marile băncile ruse care nu au fost excluse din sistemul SWIFT odată cu impunerea sancţiunilor Vestului.

loading...
PUTETI CITI SI...