Cum s-a intersectat războiul din Ucraina cu războaiele culturale. Vladimir Putin și-a găsit prieteni în Vest pozând în apărător al valorilor tradiționale
Postat la: 02.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
A trecut deja ceva vreme de când urmăresc războaiele culturale, de la o distanță sigură. Chestiunile în dezbatere sunt uneori interesante. Însă natura feroce, distrugătoare de cariere, a confruntărilor m-a descurajat să mă implic efectiv în dezbatere, scrie THE FINANCIAL TIMES.
Am rămas în schimb pe banda mea geopolitică, evitând subiecte explozive precum băile pentru transsexuali în favoarea unor teme relativ ne-controversate, cum ar fi Brexit sau războiul nuclear.
Sunt nevoit acum să conchid cu reticență că spațiul meu sigur, al geopoliticii, se contopește cu cel al războaielor culturale. Priviți discursurile lui Vladimir Putin. Justificările prezentate de conducătorul rus pentru invadarea Ucrainei nu sunt bazate exclusiv pe considerente de securitate sau istorice. Putin prezintă tot mai mult războiul din Ucraina ca parte a războaielor culturale.
În discursul lui din 30 septembrie, menit a celebra anexarea de către Rusia a patru regiuni ucrainene, Putin a acuzat Occidentul că „se îndreaptă către satanism" și că „îi învață pe copii deviația sexuală". El a susținut că „luptăm să ne protejăm copiii și nepoții de acest experiment pentru schimbarea sufletelor lor".
Aceste argumente nu sunt destinate doar - ori poate nici măcar în principal - rușilor. Putin curtează o categorie importantă din Vest - conservatorii culturali care sunt într-atât de dezgustați de presupusa decadență a propriilor societăți încât sunt atrași de Rusia lui Putin.
În ajunul războiului din Ucraina, Steve Bannon, fost strateg principal al lui Donald Trump, declara în podcast-ul său: „Putin nu e woke. E anti-woke." La care Erik Prince, cel pe care-l intervieva, a replicat: „Poporul rus încă știe la ce toaletă trebuie să intre".
Cam tot pe atunci, Tucker Carlson, probabil cel mai influent prezentator TV pro-Trump din America, își îndemna audiența să se întrebe: „A fost Putin vreodată rasist? [...] Încearcă el să lichideze creștinismul?"
„Războiul anti-woke" este acum indiscutabil un element definitoriu al politicii Partidului Republican (GOP). În privința acestor chestiuni, mulți republicani se simt mai apropiați de Putin decât de democrați. Jacob Heilbrunn, un analist pătrunzător al conservatorismului american, mi-a spus recent că aripa de extrema dreaptă a GOP „îl vede pe Putin ca pe un apărător al valorilor creștine tradiționale și un opozant al LGBTQ, un opozant al transsexualilor și un opozant al slăbirii virtuților masculine care sunt răspunzătoare de ascensiunea Vestului".
Ted Cruz [senator republican - n.trad.] a redistribuit în 2021 pe Twitter un clip care compara o reclamă rusească de recrutare, plină de soldați musculoși rași în cap, cu una americană în care apărea o femeie soldat crescută de un cuplu de lesbiene. Cruz opina: „Poate că o armată woke, emasculată, nu e cea mai bună idee".
Performanța dezastruoasă a armatei ruse în Ucraina sugerează o replică pentru Cruz: poate că a-ți trata cu brutalitate militarii și a-i folosi drept carne de tun nu e cea mai bună idee. Dar chiar dacă acum nu prea mai e la modă să lauzi Rusia lui Putin, dreapta americană și-a fixat atenția pe alți conducători autoritari externi în calitate de aliați în războaiele culturale.
Viktor Orbán al Ungariei a găzduit în mai Conferința Acțiunii Politice Conservatoare Americane, îndemnându-i pe participanți la luptă comună împotriva „liberalilor progresiști, neo-marxiști, îmbătați de visul mișcării woke, aceia aflați în solda lui George Soros [...] Ei vor să abolească modul de viață occidental". Orbán e văzut de mulți drept liderul UE care-l simpatizează cel mai mult pe Putin.
Suprapunerea dintre naționalism și cruciada anti-woke nu e o coincidență. Ele sunt legate de nostalgia pentru un trecut mitologizat al măreției naționale și omogenității culturale, când „bărbații erau bărbați", iar femeile și minoritățile își știau locul cuvenit. Nu e surprinzător că naționaliștii lui Trump, adepții sloganului „mai întâi America", simt că au o afinitate cu naționaliștii similari din Ungaria și Rusia.
Dar chiar dacă liniile fronturilor în războiul din Ucraina și în cel anti-woke se suprapun, ele sunt departe de a fi identice. Guvernul polonez are o viziune similară cu a lui Orbán în privința chestiunilor LGBT, dar complet diferită în privința Ucrainei și Rusiei.
Unele tentative ale lui Putin de a ajunge la presupuși aliați din Vest denotă o incompetență crasă. Odată a încercat să lege soarta Rusiei de cea a lui JK Rowling, argumentând că țara sa, la fel ca scriitoarea britanică, este „anulată". Rowling a replicat sarcastic că „poate e mai bine ca critica culturii occidentale a anulării să nu fie făcută de cei care măcelăresc în prezent civili".
Israelul e un exemplu interesant de țară care stă cu fundul în două luntri, înclinând spre stânga în chestiunile ce țin de războiul cultural și spre dreapta radicală în privința naționalismului. Israelienii au fost acuzați uneori de „pinkwashing", adică de faptul că se folosesc de atitudinea lor liberală față de problemele LGBT pentru a-și ascunde politicile dure adoptate în privința palestinienilor. O abordare care poate fi rezumată astfel: „lăsați Gaza, ia uitați ce paradă a Mândriei Homosexuale avem".
Însă actuala coaliție de guvernare condusă de Benjamin Netanyahu periclitează această echilibristică delicată. Ea include miniștri din partide religioase de dreapta care au dat de înțeles că medicilor ar trebui să li se permită să refuze să-i trateze pe homosexuali. Netanyahu a cultivat în trecut relații strânse cu Orbán, Putin și Jair Bolsonaro, fostul președinte brazilian care-i atacă pe homosexuali. Dar el e conștient concomitent că trebuie să mențină o relație funcțională cu Casa Albă, unde temuții liberali woke sunt acum în prim-plan.
Războaiele culturale au devenit parte a luptelor geopolitice contemporane. Însă modul în care se suprapun alianțele în aceste conflicte creează niște parteneriate bizare.
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...
-
Președintele pro-rus al Croației a câștigat alegerile
În alegerile desfășurate în weekend, președintele în exercițiu al Croației, Zoran Milanovic, a repurtat o victorie categ ...