Culisele retragerii rusești de pe Insula Șerpilor
Postat la: 01.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Armata rusă şi-a anunţat joi retragerea din Insula Şerpilor, un punct strategic în Marea Neagră cucerit de Moscova încă din primele zile ale invaziei sale în Ucraina la 24 februarie, după mai multe săptămâni în care forţele ucrainene au bombardat intens insula, informează AFP.
În timp ce rușii susțin că au făcut-o benevol pentru a arăta bunăvoință în Criza grâului, ucrainenii se laudă că doar datorită operațiunilor militare de succes rușii au fost goniți de pe mica insula de importanță strategică în Marea Neagră. "La 30 iunie, în semn de bunăvoinţă, forţele armate ruse, care şi-au îndeplinit obiectivele stabilite în Insula Şerpilor, şi-au retras garnizoana de aici", a transmis purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, dând asigurări că acest gest ar trebui să faciliteze exporturile de cereale din Ucraina.
"Rusia nu se opune eforturilor ONU pentru crearea unui culoar umanitar care să permită exportul producţiei de cereale din Ucraina", a adăugat el. "Această decizie nu va mai permite Kievului să facă speculaţii asupra unei crize alimentare iminente spunând că este imposibil de a exporta cereale din cauza controlului total exercitat de Rusia asupra nord-vestului Mării Negre", a afirmat Igor Konaşenkov. Această mică insulă din Marea Neagră a devenită celebră în primele zile ale ofensivei ruse când un soldat al micii garnizoane ucrainene care o apăra a trimis "la dracu" nava rusă care le ceruse grănicerilor ucraineni să se predea. În cele din urmă, soldaţii ucraineni din Insula Şerpilor s-au predat, dar actul de bravură a devenit emblematic pentru rezistenţa ucraineană.
Kievul anunţase anterior că trupele ruse au fost forţate să-şi retragă în grabă ceea ce mai rămăsese din garnizoana lor în Insula Şerpilor, în urma unei operaţiuni încununate cu succes a forţelor ucrainene. Un anunţ în acest sens fusese făcut de Comandamentul de Operaţiuni Sud al forţelor de apărare ucrainene, citat de agenţia de presă Ukrinform. "În cursul nopţii (de miercuri spre joi - n.r.), ca urmare a unei operaţiuni militare încununate cu succes prin efectuarea unor lovituri cu rachete şi tiruri de artilerie asupra Insulei Şerpilor, inamicul şi-a evacuat în grabă rămăşiţele garnizoanei cu două nave rapide şi se pare că a părăsit insula. În prezent, Insula Şerpilor este cuprinsă de un incendiu, se aud explozii", se menţiona în comunicatul Comandamentului de Operaţiuni Sud.
Totodată, şeful cancelariei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, a declarat joi că forţele ruse s-au retras de pe Insula Şerpilor, un avanpost strategic din Marea Neagră, relatează Reuters. "KABOOM! Nu mai există trupe ruseşti pe Insula Şerpilor. Forţele noastre armate au făcut o treabă grozavă", a scris Iermak pe Twitter. În cursul operaţiunii de eliberare a Insulei Şerpilor, desfăşurate în mai multe etape, forţele ucrainene au distrus o staţie radar rusească, mai multe sisteme de rachete şi tunuri antiaeriene Panţîr-S1 şi alte echipamente instalate de trupele ruse şi au ucis un număr neprecizat de militari ruşi. Insula Şerpilor, situată în nord-vestul Mării Negre, la 45 de km de ţărmurile României şi Ucrainei, a fost cucerită de Moscova la începutul ofensivei ruse în Ucraina la 24 februarie.
Această stâncă a fost apoi vizată în mod regulat de lovituri de drone şi rachete ucrainene. Retragerea Rusiei de pe Insula Şerpilor, teritoriu "strategic" în Marea Neagră, arată că subjugarea Ucrainei este "imposibilă", a declarat joi premierul britanic Boris Johnson, la Madrid, în ultima zi a summitului NATO, relatează AFP. "Dacă aţi vrut dovada capacităţii incredibile a ucrainenilor de a riposta pentru a depăşi adversitatea şi a-i respinge pe ruşi, priviţi ce s-a întâmplat astăzi pe Insula Şerpilor, unde, din nou, Rusia a trebuit să cedeze teren", a afirmat şeful guvernului britanic. El şi-a exprimat convingerea că "în final, se va dovedi imposibil ca Putin să subjuge o ţară care nu-i va accepta dominaţia".
Orice decizie privind un acord de pace revine Ucrainei, a adăugat el, subliniind în acelaşi timp unitatea împotriva Rusiei a membrilor NATO şi a ţărilor G7, reunite de curând în Germania. "Am văzut ce poate face Ucraina pentru a-i respinge pe ruşi", a afirmat Boris Johnson. "Am văzut ce au făcut în jurul Kievului şi Harkovului, iar acum pe Insula Şerpilor. Cred că cel mai bun lucru pentru noi este să continuăm pe drumul pe care l-a trasat NATO, oricât de dificil devine", a mai spus el.
La summitul G7, Boris Johnson s-a amuzat cu alţi lideri pe seama imaginii virile afişate de preşedintele rus Vladimir Putin, care în replică a afirmat că a-i vedea pe cei şapte dezbrăcaţi până la brâu ar fi un "spectacol dezgustător". Premierul britanic a refuzat să continue disputa, argumentând că Vladimir Putin ar trebui, în schimb, să ia în considerare "consecinţele acţiunilor sale barbare", precum aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO. "Cea mai importantă concluzie pe care Vladimir Putin trebuie să o tragă după ziua de astăzi şi din ultimele zile de summit NATO, şi de la reuniunea G7, este că suntem total uniţi în a condamna ceea ce a făcut în Ucraina", a mai spus Boris Johnson.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...