Coreea de Nord a lansat cea mai mare rachetă balistică din ultimii cinci ani

Postat la: 30.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Coreea de Nord a lansat cea mai mare rachetă balistică din ultimii cinci ani

Coreea de Nord a lansat, duminică, ceea ce pare a fi racheta balistică cu cea mai lungă rază de acțiune din 2017. Japonia, Coreea de Sud și SUA au condamnat testul de armament, cel de-al șaptelea efectuat de Phenian în luna ianuarie a acestui an, notează CNN.

Consiliul Naţional de Securitate al Coreei de Sud a declarat că testul de duminică a fost o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), care ar fi cea mai mare rachetă testată din noiembrie 2017. Oficialii japonezi și sud-coreeni au estimat că racheta a atins o altitudine de 2.000 km și a zburat timp de 30 de minute până la o distanță de 800 km. A aterizat în Marea Japoniei.

ONU interzice Coreei de Nord testele de arme balistice și nucleare și a impus sancțiuni stricte. Dar statul din Asia de Est sfidează în mod regulat interdicția, iar liderul Kim Jong-un a promis că va consolida apărarea țării sale. Phenianul a efectuat deja două teste în această săptămână şi a procedat la încă cel puţin patru în această lună, afirmând printre altele că a lansat rachete hipersonice la 5 şi 11 ianuarie.

loading...
PUTETI CITI SI...