China îndeamnă naţiunile în dezvoltare să se opună "unei taxe nerealiste" în transportul maritim promovata de Franta

Postat la: 03.07.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

China îndeamnă naţiunile în dezvoltare să se opună

China a îndemnat ţările aflate în dezvoltare să se opună impunerii unei taxe privind poluarea în transportul maritim, criticând naţiunile bogate din cauza stabilirii unor obiective „nerealiste" prin costuri „semnificative", potrivit cotidianului Financial Times.

Franţa a reuşit să obţină susţinerea altor 22 de ţări pentru introducerea unei taxe internaţionale în comerţul maritim, unul dintre cele mai poluante sectoare industriale. Însă Administraţia de la Beijing a distribuit o notă diplomatică adresată statelor aflate în dezvoltare, în perspectiva unei reuniuni esenţiale din iulie a Organizaţiei Maritime Internaţionale din cadrul ONU.

„Un obiectiv exagerat de ambiţios de reducere a emisiilor poluante va obstrucţiona grav dezvoltarea internaţională a transporturilor maritime, va majora semnificativ costurile reţelelor de aprovizionare şi va afecta relansarea economiei globale", arată un document al Chinei obţinut de cotidianul Financial Times. „Naţiunile dezvoltate împing Organizaţia Maritimă Internaţională să aibă viziuni nerealiste şi anumite niveluri de ambiţie. Pledează pentru o taxă care va genera creşteri semnificative de costuri în transportul maritim", atrage atenţia Administraţia de la Beijing.

loading...
PUTETI CITI SI...