Ce se pregateste în ziua în care Joe Biden şi Kamala Harris depun jurământul
Postat la: 19.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, nu se va muta oficial la Casa Albă decât din data de 20 ianuarie, ziua ceremoniei de învestitură - un fel de paradă politică la care politicianul democrat şi vicepreşedintele său, Kamala Harris, vor depune jurământul. BBC şi CNN au făcut o trecere în revistă a evenimentelor care vor avea loc cu prilejul acestei ceremonii.
Învestitura este ceremonia oficială care marchează începutul unei noi preşedinţii şi are loc la Washington D.C. Singurul element obligatoriu este ca preşedintele ales să citească jurământul de instalare în funcţie: "Jur solemn să îndeplinesc cu bună credinţă funcţia de preşedinte al Statelor Unite şi să fac tot ce îmi stă în putinţă să păstrez, să protejez şi să apăr Constituţia Statelor Unite''.
Odată ce va rosti aceste cuvinte, Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, iar ceremonia de învestitură oficială se va fi încheiat. Kamala Harris va deveni vicepreşedinte imediat după depunerea jurământului, ceea ce se întâmplă de obicei la scurt timp după ce preşedintele ales face acest lucru.
Conform Constituţiei SUA, ceremonia de învestitură a unui nou preşedinte are loc la 20 ianuarie. Discursul de deschidere este programat de obicei în jurul orei 11:30 EST (16:30 GMT, 18:30 ora României), iar Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul la amiază. Biden se va muta la Casa Albă - reşedinţa sa pentru următorii patru ani - în aceeaşi zi.
Însă ceremonia de învestitură nu a avut mereu loc în ianuarie. Iniţial, Constituţia SUA stabilise pentru 4 martie ziua în care noii lideri depuneau jurământul. Alegerea unei zile aflate la patru luni distanţă faţă de alegerile generale, desfăşurate în noiembrie, avea sens la acea vreme, dat fiind că dura foarte mult ca voturile exprimate în întreaga ţară să fie centralizate în capitală. Dar această dată mai însemna şi că perioada în care preşedintele în exerciţiu rămânea în funcţie era prea lungă.
În cele din urmă, pe măsură ce s-au înregistrat progrese în numărarea şi anunţarea voturilor, perioada de aşteptare între data alegerilor şi ziua învestiturii s-a scurtat. Cel de-al 20-lea amendament, ratificat în 1933, stipula că noul preşedinte va fi învestit în funcţie la 20 ianuarie, iar din 1937, toate ceremoniile de învestitură au avut loc în această zi.
În mod obişnuit, noul preşedinte al SUA este învestit în funcţie de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, pentru că aşa-i obiceiul, nu este o regulă. Dacă preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a SUA nu este disponibil, atunci îl poate învesti pe preşedinte un alt judecător.
Tatăl lui Calvin Coolidge şi-a învestit fiul în calitate de preşedinte al SUA în sufrageria familiei din Vermont, după moartea în timpul exercitării mandatului a lui Warren G. Harding, cel de-al 29-lea preşedinte al SUA. Singura femeie care a învestit un preşedinte - pe Lyndon B. Johnson - a fost Sarah Hughes, o judecătoare federală din Texas, care a fost chemată la bordul avionului prezidenţial Air Force One după asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy.
Cei mai mulţi preşedinţi au jurat cu mâna pe Biblie, deşi nu există o regulă în acest sens. Barack Obama a folosit două Biblii în acelaşi timp, în schimb, Franklin Delano Roosevelt nu a jurat pe Biblie.
Nu este înscrisă nicăieri obligativitatea ca noul locatar de la Casa Albă să aibă un discurs de învestitură, cu toate că fiecare preşedinte a rostit unul. Potrivit CNN, unii au pronunţat discursuri scurte (discursul lui George Washington a avut doar 135 de cuvinte), alţii au vorbit mult (discursul preşedintelui William Henry Harrison a avut peste 8.000 de cuvinte şi un zvon din popor spune că, imediat după aceea, Harrison a răcit şi a murit de pneumonie o lună mai târziu).
Discursul de învestitură este însă un obicei valoros în sensul că noul preşedinte poate profita de ocazie pentru a-şi prezenta agenda şi a depăşi momentul unei campanii electorale care pe alocuri se dovedeşte a fi dură. În mod obişnuit, pentru ceremoniile de învestitură se fac planuri detaliate de securitate, însă acum cu atât mai mult, după ce o mulţime de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump a luat cu asalt clădirea Capitoliului, la 6 ianuarie.
Washington D.C. se află deja sub incidenţa stării de asediu - ca urmare a unui ordin dat de primăriţa oraşului Washington, Muriel Bowser, pe fondul violenţelor de la Capitoliu - care va rămâne în vigoare pe tot parcursul ceremoniei de învestitură. Departamentul pentru Securitate Internă a extins perioada elaborării măsurilor speciale de securitate pentru acest eveniment cu o săptămână înaintea ceremoniei, pentru a permite o mai bună pregătire.
Serviciul Secret a preluat conducerea planurilor de securitate şi va beneficia de sprijinul a circa 15.000 militari din Garda Naţională, în plus faţă de miile de poliţişti. Şi, deşi Biden a insistat să depună jurământul în spaţiu deschis, aşa cum o cere tradiţia, numărul participanţilor va fi redus. În plus, toate statele americane îşi vor întări securitatea, după un avertisment din partea FBI adresat autorităţilor locale de a se pregăti pentru proteste armate în faţa parlamentelor din fiecare stat american.
A devenit o obişnuinţă ca preşedintele în exerciţiu să fie de faţă la depunerea jurământului de către succesorul său, ceea ce poate face ca uneori lucrurile să devină jenante. În acest an, jena va fi de altă natură: Trump a declarat că nu va participa la ceremonia de învestitură a lui Biden.
"Pentru toţi cei care aţi întrebat, nu mă voi duce la Ceremonia de Învestitură din 20 ianuarie", a anunţat recent Trump pe Twitter. Cuvintele sale au venit la scurt timp după ce Trump s-a angajat să contribuie la o tranziţie "ordonată" a puterii către "noua administraţie", un mod deloc clar de a admite că a pierdut alegerile în favoarea lui Biden.
Unii dintre susţinătorii săi au dus lucrurile şi mai departe, plănuind "o a doua ceremonie de învestitură" virtuală pentru Trump, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la care Biden va depune jurământul. Până în prezent, peste 68.000 de oameni au anunţat pe Facebook că vor participa la evenimentul online pentru a-şi exprima sprijinul faţă de Trump.
Totuşi, vicepreşedintele în exerciţiu Mike Pence a anunţat că va participa la ceremonia de învestitură a lui Biden. Când Donald Trump a depus jurământul, la ceremonie au participat, între alţii, Hillary Clinton împreună cu soţul ei, fostul preşedinte democrat Bill Clinton, la nici două luni după înfrângerea electorală a fostului secretar de stat Hillary Clinton şi după o campanie înverşunată. Doar trei preşedinţi - John Adams, John Quincy Adams şi Andrew Johnson - au ales să nu participe la ceremonia de învestitură a succesorilor lor, şi niciunul în ultimul secol.
Iniţial, Biden avusese în plan o declaraţie de intenţie, sosind cu trenul de la Washington, din Wilmington, Delaware, unde există o gară care îi poartă numele - memento al zilelor în care a fost senator şi când făcea naveta cu un tren al companiei de căi ferate Amtrak, pentru a fi alături de copiii săi. Însă acest plan a fost anulat, iar Biden îşi va petrece noaptea de dinaintea ceremoniei de învestitură la Blair House, reşedinţă aflată vizavi de Casa Albă, şi nu la hotel cum era prevăzut iniţial.
În circumstanţe obişnuite, Washington D.C. ar deveni gazda a sute de mii de participanţi la ceremonia de învestitură. Oamenii ar umple străzile oraşului, ar vizita National Mall şi ar rezerva toate camerele de hotel din oraş. Se estimează că circa două milioane de persoane au luat parte la ceremonia de învestitură pentru primul mandat al preşedintelui democrat Barack Obama, în 2009.
Dar în acest an, amploarea sărbătorii va fi "extrem de limitată", a anunţat echipa de tranziţie a lui Biden, cerându-le totodată americanilor să evite să călătorească spre capitala federală, apel care a tot fost repetat de autorităţile din Washington după asaltul asupra Congresului SUA.
Chiar şi aşa, Biden şi Harris vor depune jurământul pe treptele Capitoliului, în faţa imensei esplanade - Mall - din centrul capitalei federale (o tradiţie care a început în 1981 cu preşedintele Ronald Reagan), însă tribunele ridicate de-a lungul Pennsylvania Avenue, care face legătura între sediul puterii legislative şi cel al puterii executive, vor fi demontate.
În trecut, până la 200.000 de bilete erau alocate pentru ceremonia oficială, însă în acest an, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri de COVID-19, vor fi disponibile doar aproximativ 1.000 de bilete. Şi anul acesta va avea loc ceremonia de "trecere în revistă" - parte tradiţională a transferului paşnic al puterii, unde noul comandant şef inspectează trupele -, însă în locul obişnuitei parade de pe Pennsylvania Avenue către Casa Albă, organizatorii au anunţat că vor organiza o "paradă virtuală". Biden, Harris şi partenerii lor de viaţă vor fi apoi escortaţi la Casa Albă de membri ai armatei, cu o fanfară militară.
În ani obişnuiţi, este nevoie de bilete pentru locurile pe scaun, pentru locurile în picioare lângă scenă şi de-a lungul traseului de circa 2 kilometri pe care se desfăşoară parada, dar în restul zonei National Mall accesul este deschis publicului. Cine doreşte să privească de aproape ceremonia de învestitură, trebuie mai întâi să ia legătura cu parlamentarii care îi reprezintă. Pentru baluri şi alte evenimente de la Washington care au legătură cu ceremonia de învestitură este nevoie de bilete separate.
Senatorii şi membrii Camerei Reprezentanţilor au alocat un anumit număr de bilete gratuite pe care le pot distribui. Anul acesta, din cauza pandemiei, numărul biletelor a fost restricţionat la câte unul pentru fiecare parlamentar, plus un invitat. În ultimii ani, preşedinţii care urmau să-şi înceapă mandatul au inclus unii dintre cei mai iubiţi artişti din ţară în programul ceremoniei de învestitură. În pofida pandemiei, nici anul 2021 nu face excepţie.
Lady Gaga - o susţinătoare fidelă a preşedintelui ales, care a făcut campanie alături de Biden în zilele ce au precedat scrutinul prezidenţial - va cânta imnul naţional, iar după depunerea jurământului de către Biden, actorul Tom Hanks va fi gazda unui program televizat de 90 de minute, care va înlocui evenimentele ce au loc de obicei la faţa locului. La spectacol - care va fi transmis de toate posturile importante americane şi de platformele de streaming, cu excepţia postului Fox News, o reţea conservatoare care l-a sprijinit pe Donald Trump - vor mai participa Jennifer Lopez, Jon Bon Jovi, Demi Lovato şi Justin Timberlake.
-
Amnesty International anunță o nouă ordine mondială. Cea actuală e în pragul distrugerii!
Ordinea mondială construită după 1945 este "în pragul distrugerii", a avertizat secretara generală a Amnesty Internation ...
-
Claudiu Manda si Dragoș Benea au ajuns de rasul publicatiei Politico
Politico mentionează ca în ceea ce privește numărul de voturi lipsă, europarlamentarul social-democrat român Claudiu Man ...
-
Ratatul NATO se pregateste sa fie si Ratatul UE: Iohannis între cei șapte care ar putea să o înlocuiască pe Ursula von der Leyen la Comisia Europeană
Reconfirmarea Ursulei von der Leyen în funcția de șef al organismului executiv al UE părea posibilă, dar conducerea ei ș ...
-
De ce evită Rusia să tragă cu rachetele Kalibr de pe navele sale din Marea Neagră
Situația din Marea Neagră rămâne stabilă. În prezent, comandamentul rus își ține navele la o anumită distanță și rareori ...
-
Care e intelegerea? Represaliile Israelului asupra Iranului au fost surprinzător de limitate iar purtătorii de cuvânt israelieni au păstrat o tăcere ciudată!
Represaliile Israelului, atunci când au venit, au fost surprinzător de limitate. Iranul a minimizat semnificația atacuri ...
-
Atacul asupra national-suveranismului: Liderul AfD, judecat pentru că a folosit mesajul: Alles für Deutschland
Liderul partidului Alternativa pentru Gemania - AfD - Björn Höcke, va fi judecat astăzi, de un tribunal din Halle. El es ...
-
Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
Ministrul israelian de extremă-dreapta al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a fost criticat dur pentru că a adus p ...
-
Mai intai va avea loc Armageddonul financiar: Cine va declansa criza mondială de nivel apocaliptic
Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei ...
-
Primele imagini cu atacul dezlănțuit al Israelului în Iran: momentul simbolic ales de israelieni VIDEO
Israelul a efectuat o serie de lovituri în interiorul Iranului, fiind vizate nu mai puțin de 7 orașe. Acest atac poate a ...
-
Complot de asasinare a președintelui Zelenski. Gruparea avea legătură cu serviciile secrete
Ofiţerii ucraineni de aplicare a legii, în cooperare cu organele de aplicare a legii din Republica Polonă, au reţinut un ...
-
În plină bătălie a rachetelor Rusia îl învinuiește de trădare pe un om cheie din domeniul tehnologiei hipersonice
Aleksandr Kuranov, un om de ştiinţă rus care a lucrat la tehnologii hipersonice, a fost condamnat joi la şapte ani de în ...
-
WSJ: Liderii de război ai Israelului nu au încredere unii în alţii. Netanyahu, ministrul Apărării şi fostul șef al Armatei nu se pun de acord
După şase luni de conflict împotriva Hamas, publicul israelian este profund divizat în ceea ce priveşte modul în care se ...
-
Politico: Ucraina se îndreaptă spre înfrângere. Starea de spirit a populației și moralul soldaților s-au prăbușit
Întrebați doar un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev „atât timp cât va fi nevoie". Ace ...
-
Israelul e sfătuit să atace locurile de lansare a rachetelor Iranului. Teheranul ar putea avea o bombă nucleară în câteva luni
Premierul israelian Benjamin Netanyahu poate simți că se confruntă cu o dilemă imposibilă după neutralizarea cu succes a ...
-
Kennedy Jr: "Am refuzat oferta de a fi vicepreședintele lui Trump!"
Candidatul independent la președintele SUA Robert Kennedy Jr. a anunțat astăzi că a respins oferta unui asociat al candi ...
-
Marele eșec al globalizării: fenomenul care arată marea problemă a întregii lumi
Manifestațiile fermierilor care tocmai s-au încheiat - probabil nu definitiv - nu pot fi reduse la o simplă revoltă a ță ...
-
Nepotul lui John F. Kennedy provoacă îngrijorări tot mai mari în rândul democraților americani
Legiuitorii și alți membri importanți ai Partidului Democrat din Statele Unite sunt tot mai îngrijorați că Robert F. Ken ...
-
Cum explică Iranul atacul asupra Israelului: motivul din spatele acestui conflict
Iranul "nu a avut de ales decât să-şi exercite dreptul la autoapărare", a declarat ambasadorul său la ONU, Amir Saeid Ir ...
-
Statele Unite nu renunță la programul de supraveghere electronică a cetățenilor străini, aflați chiar și pe teritoriul altei țări
Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a aprobat vineri prelungirea unui sistem internaţional de supraveghere electronic ...
-
SUA anticipează cum și unde ar putea Iranul să atace Israelul: serviciile de informații americane au aflat ce se pregătește
SUA se așteaptă ca Iranul să efectueze lovituri împotriva mai multor ținte din interiorul Israelului în următoarele zile ...
-
La Casa Albă se fac planuri de război: Tensiuni la un nivel fără precedent între SUA și China
Într-un avertisment destinat clar Beijingului, preşedintele american, Joe Biden, s-a angajat joi, în cursul unui summit ...
-
Se scutură pământul sub Ursula von der Leyen: șefa CE primește un vot de blam categoric în Parlamentul European
Eurodeputaţii i-au dat, joi, un vot de blam preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în urma numirii controv ...
-
Stiu ei ceva! Orientul Mijlociu fierbe - Rusia şi-a sfătuit cetăţenii să evite călătoriile în zonă
Ministerul rus de Externe a transmis cetăţenilor săi să evite călătoriile către Orientul Mijlociu, în special Israel, Li ...
-
Va supraviețui Ucraina fără ajutorul SUA? Patru întrebări principale despre cele 60 de miliarde de dolari blocate în Congresul american
Statele Unite au tăiat anul acesta asistența militară și financiară acordată Ucrainei pentru a respinge agresiunea rusă. ...
-
JO de la Paris un test pentru supravegherea video algoritmică. Apărătorii libertăților individuale denunță o intruziune pe scară largă
Supravegherea video algoritmică (VSA) va fi testată în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris cu scopul de a îmbunătăți s ...
-
Marea spălare de bani! Cu ultimile fonduri primite de la SUA Ucraina cumpără tot de la SUA echipamente militare de 138 de milioane de dolari
Statele Unite ale Americii vor vinde Ucrainei echipamente în valoare de până la 138 de milioane de dolari pentru întreţi ...
-
S-a terminat! După ce SUA au blocat finanțarea Ucrainei, UE dă lovitura decisivă: Importurile agricole fără taxe vor fi limitate
Uniunea Europeană a convenit în mod provizoriu să restricţioneze importurile de produse agricole ucrainene care, susţin ...
-
Serviciul de spionaj extern al Rusiei susține că grupări militare private americane pregătesc o operațiune în Ucraina
Serviciul de spionaj extern al Rusiei (SVR) a acuzat marţi companiile militare private americane că ar recruta deţinuţi ...
-
Ursula von der Leyen se clatină. Marii lideri ai Europei isi iau mâna de pe ea...
Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene și candidata pentru un nou mandat, se confruntă cu o serie de probleme de i ...
-
Important cotidian elvețian: România, printre primele țări care s-ar implica, dacă războiul din Ucraina s-ar extinde
După Franţa, România şi Polonia s-ar implica printre primele în războiul din Ucraina, apreciază cotidianul elvetian Neue ...