Ce arată cazul Habarovsk. Se mai poate baza Putin pe gărzile lui de securitate?
Postat la: 09.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Protestele prelungite din localitatea Habarovsk, provocate de arestarea unui guvernator local, nu sunt doar o simplă manifestare de nemulțumire față de regimul lui Vladimir Putin, ci demonstrează și câteva dintre limitele controlului pe care Kremlinul le are asupra forțelor de securitate, scrie Marc Galeotti în Foreign Policy, sub titlul: Forțele de securitate ale lui Putin se arată tot mai nesigure.
Habarovsk este un oraș de peste jumătate de milion de locuitori, aflat la 30 de kilometri de granița chineză și poartă numele exploratorului rus Ierofei Habarov. Protestele au fost organizate, iniţial, pentru a cere eliberarea fostului guvernator regional Serghei Furgal, aflat în arest la Moscova. Dar în cele cinci săptămâni de când durează, manifestaţiile au început să se transforme în mitinguri de protest faţă de abuzurile Moscovei şi cer acum preşedintelui Vladimir Putin să renunţe la putere, unul dintre puţinele exemple de proteste anti-Putin în cei 20 de ani de când acesta conduce Rusia.
Cunoscuta revistă de relații internaționale Foreign Policy consideră că problema moralei și a loialității forțelor de securitate devine crucială pentru Vladmir Putin într-o perioadă în care Kremlinul se îndreaptă spre o nouă campanie de represiune. Nemulțumirile au început pe 9 iulie, când guvernatorul regiunii Habarovsk, Serghei Furgal, a fost arestat, sub acuzație de conspirație la asasinat, fapte care ar fi fost făcute în urmă cu 15 ani. Mii de oameni au ieșit pe străzi la sfârșitul fiecărei săptămâni, demonstrând împotriva Moscovei, care-și aduce aminte de teritoriile ei îndepărtate doar atunci când trebuie să le impună taxe.
Marc Galeotti observă că „cel mai izbitor lucru în perioada acestor proteste a fost faptul că, deși niciunul dintre proteste nu a fost autorizat, poliția locală nu a încercat să le țină sub control".La sfârșitul săptămânii trecute, șase dintre cei aproximativ 10.000 de protestatari au fost arestați. Doi protestatari au fost condamnați la o săptămână în spatele gratiilor, doi au fost amendați cu câte 10.000 de ruble, adică circa 100 de euro, iar alți doi au fost reținuți pentru o noapte și au fost eliberați a doua zi. Comparativ cu modul în care au fost controlate protestele din alte părți ale Rusiei, „răspunsul autorităților din această regiune a fost cât se poate de pozitiv".
Răspunsul blând al celor care se ocupă cu siguranța și securitatea în Habarovskul nu se întâmplă din pricina lipsei forțelor pe care le au autoritățile, după cum subliniază Foreign Policy: „Lăsând la o parte poliția locală, orașul mai dispune de o unitate OMON a poliției de intervenție, de o echipă numită SOBR SWAT, de un batalion al Gărzilor Naționale Independente Motorizate și de o Brigadă a Trupelor Interne, precum și de Batalionul 21 Detașat al Forțelor Speciale Taifun. Ca și când toate acestea nu ar fi suficiente, în calitate de oraș important aflat la frontiera cu China, cartierul general al Districtului Estic al Armatei se află în localitate și tot aici mai există și cartierele generale ale Serviciului Federal de Securitate (FSB). Cu toate acestea, polițiștii nu numai că au făcut puține lucruri pentru a-i împiedica pe protestatari să se manifeste, dar i-au și însoțit în timpul marșurilor și au fraternizat cu ei, iar demonstranții au strigat mulțumim polițiștilor, atunci când aceștia le-au dat măști. Chiar și temutele Gărzi Naționale i-au lăsat în pace, arătându-le o reală simpatie"
Demonstrația de acum o săptămână a coincis cu sărbătoarea anuală când sunt omagiați oamenii trupelor paramilitare și veteranii războaielor din Cecenia, Georgia și Siria, iar aceștia, arborând tradiționalele culori alb-roșu, s-au alăturat marșului, mai scrie Foreign Policy. În același timp, probabil că anchetatorii Procuraturii Generale, ai Comisiei de Investigații și ai FSB-ul trimit rapoarte zilnice, conform protocoalelor, dar până acum, oamenii acestor servicii au păstrat tăcerea și au host reținuți. În plus, mai subliniază cunoscuta revistă de relații internaționale, atunci când la Moscova au apărut zvonuri potrivit cărora protestele ar fi fost încurajate de niște răuvoitori veniți din afara țării, putând fi chiar provocate de Statele Unite, procurorii locali au făcut declarații neoficiale, respingând aceste zvonuri.
Din cauza lipsei de entuziasm a polițiștilor, constatată de Kremlin în urmă cu mai mulți ani, Vladimir Putin a susținut înființarea, în 2016, a Găzilor Naționale, sub conducerea lui Viktor Zolotov, fostul șef al serviciului său personal de securitate. În paralel, însă, au apărut o serie de acțiuni care arată că sistemul patinează. Astfel, de pildă, în mai Vladimir Volonțov, un fost polițist aflat în spatele paginii de web Police Ombudsman care popularizează problemele ofițerilor, a fost arestat. Marc Galeotti de la Foreign Policy notează că „arestarea fostului polițist indisciplinat a fost un semn clar al sensibilității manifestate de autorități față de asemenea probleme, dar că un semn la fel de clar a fost și că mulți oameni din zona securității au criticat chiar public arestarea acestuia". Concluzia articolului semnat de Marc Galeotiti este că aceste proteste prelungite din Habarovsk nu îl vor înlătura pe Putin de la putere, dar că eforturile în acest sens ar putea să se bazeze în viitor chiar pe gărzile pretoriene ale locatarului de la Kremlin.
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...