Care e de fapt situatia la zi a războiului din Ucraina. Vor riposta rușii dur dupa ce au pierdut 3.000 de km pătrati in 3 zile?
Postat la: 14.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
De miercuri până duminică, rușii au pierdut cel puțin 338 de echipamente militare precum avioane de luptă, tancuri și camioane, care au fost distruse, avariate sau capturate, potrivit unei analize realizate de jurnalistul CNN Brad Lendon, care citează blogul Oryx.
Comandantul suprem al armatei Ucrainei a susținut duminică că peste 3.000 de kilometri pătrați de teritoriu au fost recuperați de forțele țării sale de la începutul lunii septembrie. Doar „de miercuri, Ucraina a recucerit un teritoriu de cel puțin două ori mai mare decât Marea Londra", a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Rapoartele ucrainene arată că trupele lui Putin fug spre est, spre granița cu Rusia, cu orice mijloc de transport pe care îl pot găsi, chiar și cu mașini ale civililor din zonele capturate de la începutul războiului în februarie.
În urma lor, ei lasă echipamentele de război distruse care, de când a început așa-numita „operațiune militară specială" a lui Putin, nu se mai ridică la nivelul unei mari puteri a lumii.
Și fără o intervenție drastică și potențial neconvențională din partea lui Putin, victoriile ucrainene probabil se vor înmulți, spun analiștii.
Multe dintre problemele Rusiei - conducere slabă și inflexibilă, moralul scăzut al trupelor, logistică inadecvată, afectate de probleme de întreținere - au fost evidente încă de la începutul războiului cu mai bine de șapte luni în urmă.
Inclusiv tancurile care erau pradă ușoară pentru trupele terestre ucrainene și camioanele care nu aveau cauciucurile potrivite pentru a traversa terenurile Ucrainei - au fost rapid distruse de tacticile nepotrivite ale atacului plănuit de Putin.
Spre exemplu, convoiul blindat lung de aproximativ 64 km, format din tancuri, camioane de aprovizionare şi trupe, care se îndreapta pe 1 martie spre capitala Ucraineană, a fost distrus de forțele ucrainene.
Potrivit unor rapoarte, pe măsură ce acel convoi s-a blocat, trupele ruse aveau probleme morale semnificative - unii nici măcar nu știau că se află în Ucraina sau, dacă cunoșteau acest aspect, nu știau de ce se aflau acolo. Pe măsură ce luptele s-au intensificat, forțele ucrainene au vizat conducerea rusă, ucigând generali și colonei care ar fi fost de așteptat să mobilizeze forțele ruse.
Potrivit sursei citate, cu siguranță, rușii aveau nevoie de o conducere mai puternică dacă trebuie să fie crezute relatările despre dificultățile trupelor.
Pavel Filatyev, un parașutist rus care a luptat pentru capturarea de către armata sa a orașului ucrainean Herson la începutul războiului, a declarat luna trecută pentru CNN că unității sale nu aveau nici măcar elementele de bază în timpul acelei operațiuni.
„La câteva zile după ce am încercuit Hersonul, mulți dintre noi nu mai aveam mâncare, apă sau saci de dormit", a spus el. „Pentru că era foarte frig noaptea, nici nu am putut dormi. Căutam niște gunoaie, niște cârpe, doar ca să ne înfășurăm pentru a ne încălzi."
Iar armamentul lor era sub orice standard, a spus el.
„Toate armele noastre sunt din vremurile Afganistanului", unde forțele ruse au luptat între 1979 și 1989, a spus el.
Impactul donațiilor de arme occidentale
Între timp, armele occidentale au ajuns în Ucraina. HIMARS-urile pot trage rachete foarte precise către ținte aflate la aproximativ 70 până la 80 de kilometri distanță și apoi se pot mișca rapid pentru a evita orice contralovitură.
Ucraina le-a folosit cu efect devastator asupra liniilor de aprovizionare rusești, depozitelor de muniție și posturilor de comandă.
„Forțele armate ale Ucrainei au folosit HIMARS și alte sisteme occidentale pentru a ataca liniile de comunicație terestre rusești în Harkov și Herson, creând condiții pentru succesul acestei operațiuni", a precizat duminică Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Loviturile făcute de HIMARS, desfășurate din Ucraina pe liniile de aprovizionare rusești, au fost necruțătoare, potrivit analiștilor occidentali.
„Artileria ucraineană cu rază lungă de acțiune lovește acum probabil punctele de trecere ale râului Nipro atât de des încât Rusia nu poate efectua reparații la podurile rutiere deteriorate", a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Trent Telenko, un fost auditor de control al calității pentru Agenția de Management al Contractelor de Apărare din SUA, care a studiat logistica rusă, a declarat că forțele ucrainene au folosit rachete de precizie trase de HIMARS pentru a elimina depozitele mari de arme rusești din apropierea căilor ferate aflate în spatele liniei frontului.
Aceasta a însemnat că Rusia a trebuit să folosească camioanele pentru a tranmite sistemele de artilerie și muniția în depozite mai mici, ceea ce face mai dificilă distribuirea, a spus Telenko. Când Ucraina și-a început contraofensiva fulgerătoare, Rusia nu a putut reacționa rapid, deoarece artileria sa era atât de dispersată, a spus el.
Săptămâna trecută, Rusia și-a redistribuit forțele în sud pentru a-și consolida rândurile înaintea unei contraofensive ucrainene în regiunea Herson, potrivit oficialilor ucraineni.
Asta a deschis ușa forțelor ucrainene să atace mai în nord.
„Discuția îndelungată a Kievului și apoi anunțul unei operațiuni de contraofensivă vizând regiunea Herson au atras trupe rusești substanțiale departe de sectoarele asupra cărora forțele ucrainene au efectuat atacuri decisive în ultimele zile", a spus ISW.
Retragerea rapidă a Rusiei a permis Ucrainei să captureze arme, muniții, combustibil și provizii rusești în acele zone, a spus Telenko, adăugând că acele camioane și trenuri rusești vor permite Kievului să-și continuie avansurile.
De asemenea, analiştii au remarcat lipsa sprijinului aerian rusesc.
Richard Hooker Jr., director al Consiliului Naţional de Securitate al SUA pentru Europa, a declarat luna trecută că Ucraina a îmbinat o forță de sisteme antiaeriene mai vechi aflate deja în inventar cu provizii de echipamente americane și germane și „a distrus în mare parte forța aeriană rusă".
Iar eșecurile rusești sunt vor duce la și mai multe probleme în viitor, o spirală de înfrângeri care poate depăși capacitatea Moscovei de a se opri.
Mick Ryan, membru adjunct la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale și fost general al armatei australiane, îl numește „eșec în cascadă" într-o postare pe Twitter. „Fiecare pierdere și retragere de pe câmpul de luptă duce la un eșec suplimentar", a spus el.
Pe măsură ce forțele ruse se retrag, va fi aproape imposibil pentru Kremlin să îi împiedice să nu răspândească această inmformație în rândul forțelor sale și chiar la rudele lor de acasă.
Teritoriul pe care Rusia l-a capturat în Ucraina pe parcursul a șapte luni, cu costul a zeci de mii de victime rusești, s-a pierdut într-o săptămână. Iar generalii Rusiei se pare că nu au un răspuns imediat.
Chiar și atunci când forțele lui Putin înaintau, acele progrese au fost lente și măcinate. Și la începutul războiului, apărătorii Ucrainei nu au fugit niciodată așa cum au făcut trupele ruse în ultima săptămână.
„Încrederea deja limitată pe care trupele desfășurate o au în conducerea militară înaltă a Rusiei este probabil să se deterioreze și mai mult", a declarat luni Ministerul britanic al Apărării.
Raportul ministerului spunea că atacurile ucrainene au îngreunat misiunea Rusiei privind înlocuirea trupelor sale de pe linia frontului.
Marea întrebare este dacă Rusia are trupe proaspăt antrenate pentru a merge mai departe.
În iulie, Rusia a lansat un apel în rândul populației având nevoie de mai mult de 30.000 de voluntari care să se alăture în luptele din Ucraina. Dar Kateryna Stepanenko, un cercetător rus la ISW, a spus că acești noi recruți probabil că nu ar fi de prea mare ajutor pe câmpul de luptă, deoarece nu este suficient timp pentru a-i antrena.
De exemplu, pregătirea unui echipaj de tanc poate dura de la câteva luni până la peste un an, spun experții.
„Este puțin probabil ca antrenamentul pe termen scurt să transforme voluntarii fără experiență anterioară în soldați eficienți în orice unitate", a spus Stepanenko.
Și nici echipamentele rusești distruse, deteriorate sau abandonate pe câmpul de luptă în ultimele zile nu vor fi nici ele ușor de înlocuit.
Moscova își păstrează capacitatea de producție, dar nu are cele mai bune componente pentru ceea ce ar putea produce, a spus Jakub Janovsky, un analist militar care contribuie la blogul Oryx.
„Din cauza sancțiunilor, ar putea fi nevoiți să înlocuiască senzorii și electronicele cu alternative inferioare - iar cantitatea pe care o pot produce în termen scurt este o fracțiune din ceea ce pierd", a spus el.
Dar Ryan, fostul general australian, rămâne precaut.
„Este prea devreme să vorbim în termeni prea triumfători. Rușii au încă capacitatea de a răspunde. Sudul și estul sunt încă ocupate de ruși. Ucrainenii au câștigat o victorie semnificativă, dar mai este un război de câștigat", a scris el pe Twitter.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...