Bursele europene în scădere din cauza temerilor privind recesiunea. Țara ale cărei acțiuni sunt în creștere!

Postat la: 26.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Bursele europene în scădere din cauza temerilor privind recesiunea. Țara ale cărei acțiuni sunt în creștere!

Indicele pan-european STOXX 600 a scăzut luni, 26 septembrie, pentru a treia sesiune consecutiv, din cauza extinderii temerilor privind perspectivele economiei mondiale.

Acţiunile italiene au avut o evoluţie peste aşteptări, după ce liderul extremei drepte italiene, Giorgia Meloni, va deveni premier, în urma victoriei în alegerile legislative de duminică.

Luni dimineaţa, indicele STOXX 600 înregistra un declin de 0,3%, extinzând scăderea de săptămâna trecută, după ce datele dezamăgitoare din zona euro au indicat că regiunea se îndreaptă spre recesiune. De asemenea, investitorii sunt îngrijoraţi că majorările de dobânzi vor afecta evoluţia economiei mondiale.

Acţiunile companiilor din domeniul petrolului şi gazelor au scăzut cu 1,1%, în timp ce titlurile firmelor miniere au înregistrat un recul de 1,2%, în urma reducerii preţurilor la ţiţei şi metale, din cauza îngrijorărilor legate de recesiune.

Indicele principal DAX ar Bursei din Germania a scăzut cu 0,07% luni dimineaţa, în timp ce la Bursa de la Londra indicele principal FTSE 100 a deschis în creştere, cu 0,5%, iar indicele FTSE 250 a scăzut cu 0,7%. Luni, lira sterlină s-a depreciat cu aproape 5%, până la 1,0327 dolari, cel mai scăzut nivel din 1985.

Indicele FTSE Mib al Bursei de la Milano a urcat cu 0,7%, în urma creşterii acţiunilor financiare, după victoria în alegeri a extremei drepte italiene.

Pieţele financiare din Europa vor analiza cu atenţie primele decizii ale viitorului premier Giorgia Meloni, începând cu persoanele desemnate la conducerea ministerelor, ţinând cont de trecutul ei eurosceptic şi poziţia ambivalentă a aliaţilor săi faţă de Rusia.

loading...
PUTETI CITI SI...