Bulgaria, cel mai sărac stat al UE, preia preşedinţia Uniunii
Postat la: 01.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Bulgaria, care preia preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene la 1 ianuarie, aspiră să construiască punţi între Europa de Est şi Europa de Vest, Turcia şi Bruxelles, pentru a ajunge la compromisuri privind mai multe probleme arzătoare, între care politica migratorie.
Membrul cel mai sărac al Uniunii Europene, criticată pentru ineficienţa sa faţă de corupţia endemică, Sofia se aşteaptă de asemenea ca prima sa preşedinţie a Consiliului UE să-i îmbunătăţească imaginea. Bulgaria, intrată în UE în 2007, încearcă să convingă că este demnă să se integreze în sfârşit în spaţiul Schengen de liberă circulaţie şi, pe termen lung, în zona euro.
Şase luni de preşedinţie reuşită ar pleda în favoarea acestei ţări cu 7,1 milioane de locuitori şi cu o istorie politică agitată de la căderea comunismului, dar care şi-a redobândit o anumită stabilitate sub conducerea prim-ministrului de centru-dreapta Boiko Borisov. Acesta din urmă a revenit la putere la începutul lunii aprilie, câştigând cel de-al treilea mandat al său după 2009, cu preţul unei alianţe cu partide naţionaliste, care şi-au diminuat retorica agresivă pentru a se afişa pro-UE şi pro-NATO.
Spre deosebire de ţările din Grupul de la Vişegrad (Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), Bulgaria nu s-a opus politicii europene de relocare a refugiaţilor în interiorul UE, chiar dacă discursurile de teamă sau chiar de respingere a imigraţiei impregnează scena politică naţională. "Bulgaria este una dintre puţinele ţări ex-comuniste din UE ce apreciază la justa valoare fondurile europene, care au asigurat 66% din creşterea sa începând cu 2007. Ea nu creează dificultăţi, inclusiv asupra politicii de migraţie", estimează un diplomat european la Sofia.
Cu această atitudine conciliantă, guvernul lui Boiko Borisov se doreşte să fie un mediator în legătură cu subiectele cele mai spinoase. În contextul Brexitului, reducerea probabilă a bugetului Uniunii după 2020 reprezintă o preocupare deosebită pentru ţările din Europa de Est, care sunt principalii beneficiari ai fondurilor europene.
"Sloganul preşedinţiei bulgare este 'Uniunea face forţa' ", a declarat ministrul de externe Ekaterina Zaharieva pentru AFP. Ea cere "să se dea dovadă de solidaritate cu privire la protecţia frontierelor externe ale UE în loc să se construiască garduri în interior". Liderii europeni speră să deblocheze până în iunie reforma azilului printr-o revizuire a "Regulamentului de la Dublin", care atribuie aproape sistematic responsabilitatea procesării unei cereri de azil ţărilor de primă intrare în UE, asupra cărora apasă o povară uriaşă în situaţie de criză.
Borisov pledează de asemenea pentru ameliorarea relaţiilor dintre UE şi Turcia, cu care ţara sa împarte 259 km de frontieră terestră. În centrul preocupărilor sale este menţinerea "cu orice preţ" a acordului migratoriu încheiat în martie 2016, care a redus fluxul solicitanţilor de azil din Orientul Mijlociu către UE, unde Bulgaria este una dintre porţile de intrare.
Preşedinţia bulgară, care îi succede Estoniei, va fi de asemenea cea a lansării noii faze a negocierilor liderilor europeni cu Regatul Unit în legătură cu o perioadă de tranziţie post-Brexit şi cu cadrul viitoarei lor relaţii comerciale. "Agenda va fi încărcată întrucât 2018 este ultimul an complet al mandatului Comisiei" înainte de alegerile europene din 2019, subliniază Ognian Zlatev, reprezentantul Comisiei Europene în Bulgaria.
Sofia intenţionează de asemenea să contribuie cu expertiza sa regională în legătură cu un subiect apropiat de inima ei: integrarea europeană a vecinilor săi din Balcani. Un summit UE-Balcani este programat pentru luna mai. Dintre ţările rezultate din fosta Iugoslavie şi Albania, numai Serbia şi Muntenegru poartă în prezent negocieri de aderare cu UE.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grup ...
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Si ...
-
Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în apli ...
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...