Beijingul nu va permite ca Hong Kong să se desprindă de China

Postat la: 09.09.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Beijingul nu va permite ca Hong Kong să se desprindă de China - presă

Presa chineză de stat a anunțat luni dimineață că Hong Kong este o parte a Chinei care nu poate fi separată de această țară, iar orice formă de secesionism „va fi zdrobită", scrie Mediafax, citând Reuters.

Anunțul făcut în presă vine la doar o zi după ce mii de persoane au manifestat în fața Consulatului Statelor Unite de la Hong Kong pentru a cere Washingtonului ajutor pentru readucerea democrației în această metropolă.

Publicația China Daily a anunțat că manifestațiile de duminică reprezintă o dovadă că entități străine se află în spatele acestor proteste și a avertizat că protestatarii ar trebui „să înceteze să pună la încercare răbdarea Guvernului central".

Mai mulți oficiali chinezi au acuzat forțe străine că încearcă să creeze haos în Hong Kong. „Hong Kong este o parte inseparabilă a Chinei, iar aceasta este linia de care nimeni nu ar trebui să treacă, nici protestatarii, nici forțele străine care își joacă jocurile murdare", se arată într-un editorial publicat de China Daily.

„Protesele din Hong Kong nu sunt despre drepturi sau despre democrație. Ele sunt rezultatul ingerințelor străine. Să fie clar că secesionismul sub orice formă va fi zdrobit", se arată în material.

La rândul său, agenția de știri Xinhua a anunțat că statul de drept trebuie respectat, iar Hong Kong ar putea să aibă foarte multe de pierdut dacă protestele vor continua.

Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de peste trei luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 700 de protestatari au fost reţinuţi, iar mulţi sunt inculpaţi.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării" pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme".

loading...
PUTETI CITI SI...