Americanii au dezlănțuit "Diplomația gazului" în Europa ca raspuns la "Amenințarea rusă"
Postat la: 17.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Statele Unite sar în ajutorul Europei, foarte dependentă de gazul rusesc, prin alimentarea acesteia cu gaz lichefiat, sperând să împiedice punerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2, programată pentru 2022, scrie Le Monde.
În decembrie 2021, când Rusia începea să maseze trupe la frontiera cu Ucraina, Minerva Chios, o navă-transport de GNL din Louisiana aflată în mijlocul Oceanului Indian, a făcut cale întoarsă în direcția Europa, prin Canalul Suez. La fel s-a întâmplat și cu Maran Gas Vergina, din Delaware, care se apropia de strâmtoarea Malacca: s-a întors pentru a descărca gazul în Turcia. Nava Marvel Crane, care urma să folosească Canalul Panama pentru a porni spre Asia, s-a îndreptat brusc spre Spania.
Bătrânul Continent, atât de dependent de gazul rusesc, a devenit brusc atractiv, iar armatorii și-au deturnat încărcăturile către cei mai buni cumpărători. Aceste devieri de traseu în largul oceanelor sunt marginale în aprovizionarea Europei. Potrivit Wall Street Journal, 40% din importurile /de hidrocarburi/ ale Uniunii Europene din 2019 au venit din Rusia, 22% din Norvegia, 7,2% din Algeria și 4,6% din Qatar. Statele Unite sunt nou venite în club.
Datorită exploatării șisturilor bituminoase, SUA au devenit principalul producător mondial de hidrocarburi, depășind Arabia Saudită și Rusia. Statele Unite au început să-și exporte producția începând cu 2016, când președintele Obama a abolit o interdicție de export ce data din 1975, după primul șoc petrolier produs de OPEC. La șase ani de la expedierea primului lor transport de GNL, americanii ar urma să devină principalii exportatori de GNL în 2022, înaintea Qatarului și Australiei, datorită deschiderii de noi terminale în Texas și Louisiana.
Statele Unite, care trimite jumătate din exporturile sale către Asia, sar acum în ajutorul europenilor, valoarea transporturilor crescând de patru ori într-un an (5 milioane de tone în ianuarie). Americanii speră în special să împiedice inaugurarea în 2022 a gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să aprovizioneze Germania pe sub Marea Baltică, fără a trece prin Ucraina.
„Dacă Rusia invadează Ucraina, atunci nu va mai exista Nord Stream 2. Îi vom pune capăt", a avertizat Joe Biden în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu cancelarul german, pe 7 februarie, asigurând că are mijloacele pentru a face acest lucru. „Vă promit că suntem capabili să facem asta", a spus președintele SUA. Olaf Scholz a răspuns cu o ambiguitate perfectă: „Vom fi uniți. Vom acționa împreună. Și vom lua toate măsurile necesare".
Pentru ca Europa să scape de dependența de gazul rusesc, mai trebuie să fie echipată și cu infrastructura necesară. Germania nu are momentan un terminal GNL, dar caută soluții. „Gazul lichefiat este o soluție alternativă la importul de gaz rusesc", a explicat purtătorul de cuvânt al cancelarului Scholz, amintind că „mai multe proiecte" pentru terminale se află în lucru în nordul țării.
Una dintre cele mai avansate țări europene în această direcție este Polonia, care a dorit foarte mult să se elibereze de dependența de Rusia. Încă din 2006, a început să construiască un terminal GNL la Marea Baltică, care a intrat în funcțiune în 2016. Polonia a încheiat apoi acorduri de aprovizionare pe termen lung cu companii americane precum Cheniere Energy și Sempra Energy. Franța are infrastructură GNL, dar exploatarea ei este în contradicție cu discursul privind clima și gazele de șist. Engie intenționează să semneze un contract pe 20 de ani, în valoare de 7 miliarde de dolari, pentru a cumpăra GNL de la NextDecade din Texas. Dar guvernul francez, care deține o treime din Engie, a sabotat proiectul în toamna trecută.
La nivel european, preocupările pentru mediu pălesc brusc în favoarea securității aprovizionării cu gaze, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al președintelui american Joe Biden și al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de la sfârșitul lunii ianuarie. „Statele Unite și Uniunea Europeană lucrează împreună pentru a aproviziona (...) UE cu gaze naturale (...), pentru a evita șocurile de aprovizionare, inclusiv cele care ar putea rezulta dintr-o nouă invazie rusă în Ucraina", au afirmat cei doi oficiali, considerând că „GNL poate (...) permite trecerea la un nivel net zero al emisiilor de gaze cu efect de seră".
Pe 7 februarie, la Bruxelles, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, și-a oferit serviciile: „Când Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze către Europa din cauza unei dispute cu Ucraina în 2009, oamenii au murit de frig. Și atunci când aprovizionarea cu energie eșuează, economiile se clatină. Suntem hotărâți să împiedicăm ca acest lucru să se întâmple din nou".
Diplomația gazelor nu este nouă. În timpul mandatului lui Donald Trump, în martie 2019, la Houston (Texas), Mike Pompeo, pe atunci secretar de stat, denunța dependența în care Rusia și Iranul plasau anumite țări cu ajutorul hidrocarburilor lor și propunea cumpărarea de la... SUA. „Noi nu exportăm doar energie americană. Exportăm sistemul nostru de valori comerciale către prietenii și partenerii noștri".
Statele Unite își mobilizează aliații producători și consumatori pentru a devia transporturile către Europa. După ce a cerut Qatarului, al cărui emir se afla în vizită la Washington la începutul lunii februarie, să îi ajute pe europeni, administrația Biden a cerut Japoniei să cedeze o parte din importurile sale de GNL. Tokyo este, după Beijing, al doilea mare importator mondial de GNL (74 de milioane de tone). Cantitatea cedată va fi probabil limitată, având în vedere nevoile Japoniei. Potrivit AFP, ministrul nipon al economiei, Koichi Hagiuda, a menționat situația energetică „dificilă" a țării sale, dar a explicat că Tokyo dorește să răspundă apelului Statelor Unite și al Uniunii Europene.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...