Spre un candidat comun PSD-PNL, la prezidențiale
Postat la: 19.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Două declarații, făcute în același timp, pe două televiziuni diferite, ne-au dus la gândul că actuala coaliție e speriată de un posibil candidat scos din jobenul pălăriei lui Klaus Schwab, în aceste zile, la reuniunea greilor planetei de la Davos. Nu credem în coincidențe! Și Ciolacu și purtătorul de cuvânt al PNL au vorbit diferit, dar s-au pronunțat pe aceeași temă: modelul posibilului candidat la președinție.
Aruncarea în eter a numelui maestrului Ion Cristoiu a încins spiritele și a umflat apele. Ceea ce părea „o luare la mișto" a liderului PSD ascunde două evidențe: social democrații nu îl vor susține pe Mircea Geoană pentru cursa prezidențială și partidul cel mai bine cotat electoral, dar care n-a dat un președinte de peste două decenii, e deschis unei propuneri venite de la aliați. Cum UDMR n-are pretenții de a pune un președinte (sau mai știi? n.a.), mingea este aruncată în tabăra liberalilor. Să fie Ciucă agreatul?
Întrebat la un post de televiziune, care este profilul candidatului PNL la președinție, dorit de partid, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a răspuns că trebuie să fie un om educat, un lider care unește. „PNL va susţine pentru funcţia de preşedinte un lider puternic, un lider care va uni, nu unul care să dezbine, va susţine acolo un om educat. Din punctul nostru de vedere, trebuie să fie o figură care trebuie să se ridice peste stânga, dreapta, centru, trebuie să fie un om pentru toţi românii," a spus Ionuţ Stroe.
Pe partea opusă, Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat la un alt post de televiziune că partidul său dorește să susțină un intelectual de stânga, care nu trebuie să fie neapărat membru de partid, dând exemplu pe Ion Cristoiu, autodeclarat de stânga. Contactat de colegii jurnaliști, publicistul a replicat că ar pufni în râs, dacă ar primi o astfel de propunere. Maestrul are 72 de ani, dar nu și-a prezentat niciodată veleitățile politice. E clar că Marcel Ciolacu a centrat cu boltă către liberali, în condițiile în care PSD are în sondaje un procent mult mai mare decât PNL, doar că în turul doi, candidatul socialist nu are „bazin de expansiune," cum s-ar spune în termenii comunicării politice.
Să fie Nicolae Ciucă preferatul lui Marcel Ciolacu? Vrea conducerea PSD să dea postul de președinte din nou liberalilor, pentru a-și consolida conducerea guvernului? Nu credem, dar urmărindu-l pe Marcel Ciolacu, în ultimii doi ani, am descoperit o constantă: e extraordinar de bun negociator. Poate că există un alt intelectual public, ce-și dorește intrarea într-o cursă de maximă uzură, dar noi nu știm pe niciunul că și-ar dori o astfel de povară. Orice om cu scaun la cap se întreabă „și dacă pierd?"
Oricare strateg de campanie electorală poate să-l sfătuiască pe liderul PSD să dea "mura de la Cotroceni" pe "pruna de la Palatul Victoria," pentru că, oricum, "n-ai de unde aduna voturi în turul doi." Dacă mai trăia, academicianul Eugen Simion era o soluție pentru stânga. Sunt multe calcule și se consumă maxime energii, în căutarea candidatului ideal, în stare să concureze cu avatarul străinătății. Astfel, PNL ar trebui să se repoziționeze, mintenaș, ca un partid suveranist. Cum? Din Psihologia mulțimilor a lui Gustav Le Bon, știm că memoria colectivă e de scurtă durată. Meșteri buni pot recalibra ținuta vremelnică a partidului brătienilor. Ar avea și un fundament durabil: "Prin noi înșine!"
E grabă? Sau e șagă? Timp ar mai fi. Dar, vorba lui Marin Preda, "nu mai are răbdare." Orice consultant de campanie electorală le poate da soluții de fugă, de avarie sau de păcălire a adversarului. Întreaga muncă se face cu temei, determinare și abnegație. Totul e ca aceștia să aibă acces și încrederea decidenților din partide. Nu-l văd pe Marcel Ciolacu în stare să găsească prin cenaclurile, pe care oricum nu le frecventează sau prin elita stângistă, "care (nu) este," parafrazându-l pe Moș Crăciun, alias Vanghelie, un candidat de calibru.
Prezența Maiei Sandu la Davos dă fiori pe spinările liderilor coaliției de guvernare. Asta în condițiile în care ei, cu mânuțele lor, trimit anual peste o sută de milioane de euro, ajutor nerambursabil Republicii Moldova. Ba mai mult, oferă și energie electrică pe caiet, o sumă niciodată rambursată. Ea ar putea fi preferata rețelei externe, în contextul în care Laura Codruța Kovesi nu dorește să-și sacrifice postul din Parchetul European. Astfel, pentru a ciunti din capul de pod, pe care alții l-ar putea construi Maiei sau altuia din Republica Moldova, ori susținut de statul paralel american, tema reunificării cu Basarabia este un "must do" pentru actuala coaliție. Nu se poate lăsa subiectul așa în aer.
Atât premierul, cât și președintele Camerei Deputaților, ar trebui să se asigure din surse oficiale că "boots on the ground," proiectat de americani pentru Ucraina, e doar un zvon și nu o posibilă soluție militară. În cazul intervenției americane în Ucraina, chiar și doar cu câteva detașamente sau bombardiere, România n-are de ales. Comandantul suprem de apărare al țării va trebui, asemenea, nopții de 21 spre 22 iunie 1941, să dea un ordin: „Ostași, treceți Prutul!" Și era să uit. Candidatul comun trebuie asistat de veverițele ambelor păduri. Și de cele din stânga drumului către Ploiești și de către cele din dreapta. Atenție, să nu apară o nouă vulpe și mai șireată!
Marius Ghilezan
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...