Situația se îmbunătățește din ce în ce mai rău!
Postat la: 21.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

După trei falimente de 300 de mld dolari pierderi (Silicon Valley Bank, Signature Bank, Silvergate), alte 60 de bănci regionale americane se „pregătesc" de faliment sau de preluarea de către cele 5 mari găuri negre bancare americane (JP Morgan, Citigroup, Bank of America, Wells Fargo, Goldman Sachs), într-o operațiune de concentrare economică fără precedent în istorie și fără contrargumente.
Poate că asta o fi fost chiar planul ... Acțiunile Credit Suisse, chiar preluată fiind de rivala UBS, au scăzut azi cu 60%. Obligațiunile emise anterior (cca 18 mld euro) nu mai au nicio valoare. Bondurile americane sunt și mai otrăvite acum, pentru că și UBS le avea în portofoliu. Falimentul Credit Suisse contaminează acum și UBS și, prin interconexiunea impusă de Banca Înțelegerilor Internaționale de la Basel (Bank of International Settlements), și băncile europene.
Între timp, saudiții, principalii deponenți la Credit Suisse, își retrag masiv dolarii, operând schimburi în remnimbi (yuani chinezești convertibili). Așa vor face toți cei care nu mai vor dolarul ca monedă de referință internațională - brazilieni, indieni, iranieni, ruși, africani.
Posibila arestare a lui Trump de mâine (anunțată chiar de el) nu va rezolva cu nimic criza. O va agrava. Ca să nu mai vorbim că Xi a bătut deja palma cu putinul ... Așa cum ziceam, situația se îmbunătățește din ce în ce mai rău ...
Aparent, Credit Suisse a fost salvată de la faliment printr-un împrumut de 50 de mld franci de la Banca Centrală a Elveției și prin înghițirea sa ulterioară în UBS, rivalul său mai mult decât controversat. Doar că cele 50 mld sunt bani tipăriți de o bancă centrală aflată ea însăși în restriște - anul trecut a declarat pierderi de peste 132 de mld franci (141 mld dolari). Interesant: Banca Centrală a Elveției este o societate comercială, iar nu o instituție publică.
Această bancă, nu uitați, a cauzat uriașa criză a hiper-valorizării francului elvețian din 15 ianuarie 2015, care a falimentat milioane de cetățeni din Europa centrală și de Est, inclusiv din România, și zeci de mii de primării. În plus, UBS este o bancă având propriile pierderi masive cauzate de expunerea prea mare pe obligațiuni americane "otrăvite", care au falimentat deja Silicon Valley Bank. Cât despre "onestitate", UBS este una dintre cele mai delincvente bănci mari, fiind sancționată în repetate rânduri pentru manipularea pieței (ex. - indicele Libor) sau pentru încălcarea embargourilor impuse unor țări anti-americane, ca Iran, de exemplu.
Așadar, nu s-a terminat. Nici pe departe. Tot la nivel de aparență, o bancă regională americană, First Republic Bank, a fost salvată de la faliment cu depozite negarantate de 30 de mld dolari constituite de primele 6 mari bănci americane, la cererea Fed și a secretarului american al trezoreriei. Notă: acțiunile FRB scăzuseră, în trei zile, cu 70%, retragerile (bank run) fiind de peste 70 mld dolari.
Mai mult ca sigur, "ajutorul" nu va fi suficient, iar hemoragia bancară americană nu s-a terminat. Pentru "salvare" va fi nevoie de alți helicopter money. Acești bani tipăriți peste noapte nu pot duce decât către două consecințe catastrofale pentru cetățeanul de rând: (i) puterea de cumpărare a banilor va scădea și mai mult, după ce a fost distrusă de "lupta" contra plandemiei și de finanțarea războiului fără de sfârșit din Ucraina; (ii) creșterea costurilor creditării și ale serviciilor bancare va fi covârșitoare.
În ambele cazuri, este vorba de a salva parazitul pe seama parazitatului, adică a contribuabilului sau a consumatorului. Nu îi crede nimeni pe șăfii la lume când spun că nu se vor lua bani din taxe și impozite pentru salvarea băncilor (bail out). Au mai zis asta și cu "ocazia" falimentului Lehman Brothers și nu s-au ținut de cuvânt.
Mai grav este că, atunci când nu vor mai fi bani în bugetul public, băncile vor fi salvate cu banii deponenților (bail in). S-a mai întâmplat asta după criza datoriilor suverane din UE, din 2009-2011.
Este, de asemenea, cert că salvarea paraziților se face cu banii consumatorilor. Ratele bancare vor crește și mai mult față de anul trecut, la fel și costul "serviciilor" bancare pe care nu le mai putem evita, căci cash-ul a devenit indezirabil.
La fel ca și în cazul asigurărilor, în banking nimic din "ajutorul" dat salvaților sau faliților nu este în sarcina salvatorilor, ci al mulțimii care este obligată să contracteze cu ei.
După dezastrul din plandemie și hiper-valorizarea facturilor la energie, după creșterea aberantă a costului alimentelor și a costului bunurilor de larg consum, majorarea ratelor, a comisioanelor bancare și a primelor de asigurare era tot ce le mai trebuia consumatorilor. Ba nu, greșesc: mai încape și o creștere a taxelor și a impozitelor pentru a susține efortul de război ucrainean.
Profiturile, ultra-privatizate, se fac, oameni buni, pe frica, suferința și nenorocirea celor mulți. Costurile, larg socializate, sunt puse în spinarea celor mulți. Totul pentru a asigura privilegiile nei-feudalilor care nu produc decât catastrofe, războaie și falimente, din care să câștige ei și cu ajutorul cărora să își asigure supunerea celor mulți și insignifianți.
Nemernicii care practică acest comportament de parazit s-au asigurat din timp că sunt interdependenți, făcând întreaga societate să depindă de ei. Astfel că societatea nu își mai poate permite să se deparaziteze. Acesta este capitalismul de spionaj și pradă.
Este cauza generatoare a oceanului de vaiete peste care plutesc cinic câțiva demenți mesianici care ne spun că ne putem salva dacă mâncăm insecte și ne lăsăm genul să zburde fluid.
Nota bene: din cauza acestei plase de păianjeni burtoși care sufocă întreaga lume, românii nu sunt exceptați de la plata pentru greșelile și infracțiunile capitaliștilor de spionaj și pradă. Dimpotrivă: românii trebuie să sufere suplimentar și din cauza prostiei și a imposturii leadership-ului local, compus din supuși prea-plecați ai sus-enunțaților păianjeni burtoși.
Gheorghe Piperea
-
Klaus a înviat! Adevărat că s-a dat în stambă și că a devenit un ''președinte-bun-de-suspendat''
V-am povestit acum vreo zece zile că, în excursia din America de Sud, Klaus Iohannis a dispus să i se ofere un mecanism ...
-
Viitorul Ordinii Internaționale din perspectiva Crizei Ucrainiene
În cadrul războiului mondial hibrid amorsat de mai multă vreme, Pandemia Covid 19 a fost o etapă. Se pare că toți actori ...
-
Iohannis s-a spălat pe mâini
I-a primit. La Cotroceni. În calitate de președinte al României. Jucând rolul de mediator. S-a angajat să arbitreze cel ...
-
Nu mai fiți cocoși cu breasla care v-a lăsat repetenți!
Creșterea cu 25% a salariilor profesorilor ar însemna doar 500 de milioane de euro în acest an.
-
Coabităm cu Erdogan
Presa obedientă din România, dar și din lumea întreagă, cea închinată mult mai mult decât se cuvine Washingtonului, s-a ...
-
Și totuși, lui Erdogan i-a trecut glonțul pe la ureche!
Alegerile din Turcia ce s-au încheiat ieri cu victoria lui Erdogan vor deveni subiect de studiu pentru toți consultanții ...
-
Diversiune și contradiversiune în jurul lui Joe Biden!
Analistul Cozmin Gușă face o paralelă care ne-a dat de gândit, între două cazuri penale extrem de spectaculoase. Elena U ...
-
De la "sufrageria lui Oprea" la "mini-conclavul de la libanez". Ghid explicativ
Sufrageria casei lui Gabriel Oprea a devenit celebră atunci când Dan Andronic a fost obligat să aleagă ''Calea Adevărulu ...
-
România a ajuns la nivel de președinție africană!
Cărți exaltate de perspectiva globalizării și electronizării (vezi Peter F. Drucker, Post-Capitalist Society, Harper, Ne ...
-
Elena Udrea, Puiu Popoviciu și ''biden''-ul, etalonul de măsurare a deciziei din justiția românească
Miliardarul Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la șapte ani de pușcărie de către justiția românească în 2017, și ...
-
Guvernul care nu există. Corifeii aneantizării României
A fost odată un roşcovan care nu avea ochi şi urechi. El nu avea pãr, aşa cã numai de formã i se spunea roşcovan. De vor ...
-
Avertismentul lui Prigojin
Evgheni Prigojin, poreclit „bucătarul lui Putin", proprietarul unei armate de mercenari, paralelă cu armata Federației R ...
-
Ce știm despre rotația guvernamentală înaintea demisiei lui Ciucă de mâine
Mâine se presupune că începe o criză guvernamentală (auto)provocată prin demisia premierului Ciucă, și bineînțeles că ul ...
-
Profesorii au dreptate
E grevă in învățământ. Profesorii au dreptate. De ce au dreptate? Pentru ca guvernanții NU AU RESPECTAT NICIODATĂ artico ...
-
Răscrucea caucaziană
Pe data de 17 mai 2023, Ambasada Republicii Armenia în România și Institutul pentru studiul politicii și economiei Orien ...
-
Schimbare de ștafetă la timp. Sau cu frâna trasă
Este o săptămână decisivă. Vineri, conform angajamentului public asumat, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă urmează ...
-
Trăim într-o dictatură a angajaţilor!
Pentru că nu mai există forţă de muncă suficientă, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ, companiile, dir ...
-
Efectele grevei în stradă și în Olimp
E grevă generală. Pe timp nedeterminat. Premierul, președintele PSD și al Senatului, alți câțiva miniștri și lideri poli ...
-
Unde mergem noi, măi Klaus?!
Într-un mod neașteptat, dar discret și bine pregătit, liderii sindicatelor din învățământ au declanșat greva săptămâna t ...
-
Zob îi facem, la cât de verde e...
Dragi edili, fini cunoscători ai orașului capitala bla, bla, bla, sa spunem cu totii,in cor:
-
Băncile Apocalipsei!
În urmă cu șapte ani, în aprilie 2016, am luat un credit în lei de la ING, echivalentul a 60.000 de euro. De atunci am p ...
-
De-abia acum urmează epoca de aur!
Conform unui studiu paneuropean, „The Truth About New Europe 2023", realizat de agenţia de publicitate McCann Worldgroup ...
-
Erdogan a scăpat de eticheta de dictator, iar propaganda occidentală s-a fâsâit
Alegerile din Turcia s-au tranșat, iar concluziile la cald arată cam așa: Erdogan merge în turul 2 din poziția de lider, ...
-
Cum ne sapă Guvernul groapa?
Ne îndatorăm mai mult decât producem. În fiecare zi. Am ajuns la 700 de miliarde de lei îndatorarea statului. Peste 50% ...
-
Cârtițele au ieșit la lumină
Este uluitoare viteaza și virulența cu care au reacționat oamenii „sistemului" mascați în jurnaliști, împreună cu jurnal ...
-
România a fost victima unui experiment funest
La începutul anilor nouăzeci, mințile se deschideau spre orizonturile largi ale libertății, drepturilor și democrației. ...
-
Triunghiul devastator al curbei de sacrificiu
E un fel de Triunghi al Bermudelor. Și am să explic, în cele ce urmează, de ce. În prealabil însă, precizez că ,,ordonan ...
-
Armele care ucid cel mai mult sunt cele pe care nu le vedeti
Pot afirma, fara sa ma insel, ca un lucru este cert - creativitatea "sefilor lumii" este nelimitata. Ma inclin cu respec ...
-
Presa liberă și cătușele Statului Paralel
Controlul presei și îngrădirea libertății de exprimare sunt primele măsuri luate atunci când se instituie vreun regim to ...
-
Orice, dar cu puțin AI!
Mulți dintre confrați au mușcat momeala întinsă de firul nevăzut al piariștilor și al dezvoltatorilor de mașinării de in ...