"Silenzio stampa'', ordin pe unitate?

„Unul rămâne la Bruxelles, iar altul la Externe". În acești termeni a tranșat premierul Nicolae Ciucă conflictul Rareș Bogdan - Bogdan Aurescu, după discuția cu fiecare în parte dintre cei doi. Un conflict care, după cum susțin mai mulți comentatori, nu este unul pe persoană fizică, în realitate el fiind unul care mocnea de ceva vreme în istoricul partid.

Militar de carieră, domnul general(r) Nicolae Ciucă a dat ordinul pe unitate și, place sau nu place, părțile implicate trebuie să îl execute. Urmând ca la viitorul BPN al PNL această chestiune să fie discutată.

Ceea ce nu înseamnă că starea conflictuală s-a stins. Dimpotrivă, citind lista numelor celor aflați pe baricade, putem spune că în nici-un caz nu a fost vorba doar despre un foc de paie și că, odată izbucnită, starea conflictuală s-ar putea reactiva când nu te-ai aștepta. Discuția se complică mai rău dacă ținem seama că despre fiecare dintre cei doi protagoniști ai conflictului se spune că face parte dintre personajele publice foarte agreate de către domnul președinte. Ce s-a întâmplat atunci: a căzut unul dintre cei doi în dizgrația domnului președinte sau cineva a schimbat tabăra și a trecut, cu arme și bagaje, de partea cealaltă? Iată câteva întrebări la care nu avem, deocamdată, răspuns. Deocamdată, să reținem că unii comentatori sunt de părere că premierul înclină să îi dea dreptate titularului portofoliului afacerilor externe.

Revenind la decizia mai sus menționată și care a fost anunțată în ședința de Guvern, trebuie reținut și faptul că Nicolae Ciucă a dat-o atât în calitate de șef al Executivului, cât și în cea de președinte al PNL. Așa încât ne punem întrebăm dacă domnia sa a făcut-o din proprie inițiativă sau a primit un ordin de mai sus? Ordin care nu putea să vină decât de la cel mai înalt nivel de comandă, pe linie de partid și de stat. De la președintele Klaus Iohannis!

Supoziție perfect rezonabilă pe care, în nici un caz, nu o poate contrazice faptul că, până acum, domnul din Palatul Cotroceni nu a scos o vorbuliță nici despre polemica Rareș Bogdan - Bogdan Aurescu și nici despre costurile reale ale închirierii unei aeronave particulare din dotarea firmei Global Jet cu care primii turiști transcontinentali ai țării au efectuat vizita în Japonia, Singapore și retur. Existând, dimpotrivă, un cumul de factori care justifică ipoteza că președintele Klaus Iohannis este cel mai interesat să se intre, cât mai repede și pe o perioadă nedeterminată, în silenzio stampa.

Primul și poate cel mai important motiv este acela că suntem în an preelectoral, de fapt al celor patru alegeri, în care dublul mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis se va încheia. Cu ce bilanț, poate că nici nu mai este nevoie să ni se spună nouă, capetele de locuitor, fiindcă, oricum, nu vai mai fi posibil un al treilea mandat pentru domnul președinte în exercițiul funcțiunii. Ceea ce nu însemnă că nu putem să punem întrebarea: ce va face, după decembrie 2024, domnul Klaus Iohannis? Întrebare al cărei răspuns, cu siguranță, nu va veni de aici, din arealul scumpei noastre patrii. Circulând, de acum, mai multe semnale că domnia sa ar putea ocupa o înaltă funcție în NATO, dacă nu chiar funcția supremă. Semnale alături de care, însă, au început să circule și altele care dau pe lista celor posibil vizați pentru a postul de secretar general al Alianței Nord Atlantice nume de rezonanță din lumea politică a altor state membre. Așa încât competiția devine din ce în ce mai strânsă, iar, pentru Klaus Iohannis, nu se mai pune doar problema meritelor și a calităților cu care intră în concurs, ci și cea a unui dosar cât mai curat, adică fără semne de întrebare și fără pete.

Or, de aici începe discuția pe subiectul viitorului parcurs politic al lui Klaus Iohannis. Fiindcă, deși la o primă vedere, multiplele nerealizări pe care Rareș Bogdan i le impută ministrului de externe, Bogdan Aurescu, pe care le preiau și le susțin și alte nume de prestigiu ale PNL - între care neadmiterea României în Spațiul Schengen este numai capul de listă, fiindcă urmează și alte nerealizări la fel de păgubitoare pentru interesele României și ale românilor -, sunt, în ultimă instanță, imputabile și președintelui Klaus Iohannis. Sau, mai ales, domniei sale. Președintele Klaus Iohannis fiind cel care și-a arogat calitatea de exponent suprem al politicii externe a României, stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Cum a făcut-o și, în primul rând, cu ce beneficii pentru România și pentru români? Asta se cunoaște și o resimțim, în felul său, fiecare dintre noi. Iar, dacă la toate acestea, adăugăm și nemulțumirea diasporei față de modul în care ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, a răspuns - de fapt, nu a răspuns! - așteptărilor sale, ajungem, din nou, la constatarea că tot despre actualul chiriaș din Dealul Cotroceni este vorba în ultimă instanță. Prilej cu care ar fi cazul să ne amintim că debutul primului mandat prezidențial al lui Klaus Iohannis este legat și de scandalul privind împiedicarea unui important număr de alegători români de peste hotare de a-și exercita votul la alegerile din 2014. Scenariu pe care Klaus Iohannis l-a propagat și chiar l-a supralicitat și în urma căruia Titus Corlățean a demisionat din funcția de ministru de externe. Demisie de onoare care nu l-a convins pe domnul președinte să renunțe la culpabilizarea lui Titus Corlățean, de vreme ce și în 2019 îl numea „artizanul catastrofei de la alegerile din 2014". Ce sens dădea Klaus Iohannis termenului ,,catastrofă'' și, în ce a constat, în realitate, catastrofa, rămâne, încă, de discutat...

Spuneam, mai înainte, că nu știu cât de mult va conta acest bilanț nu chiar atât de strălucit al celor două mandate prezidențiale ale lui Klaus Iohannis în evaluarea celor care vor da votul final pentru alegerea viitorului secretar general al NATO. Cu siguranță, însă, că înalții decidenți nu vor dori să gireze pe cineva a cărui imagine publică este marcată de anumite semne de întrebare. De aceea, aș spune că ar fi cazul să ne amintim că deși, tot cam cu un an înainte de a-și încheia al doilea mandat prezidențial, și lui Traian Băsescu i se prevestea o înaltă demnitate euro-atlantică, după ce pe piața informațiilor, au apărut niște foarte neplăcute dovezi, Amiralul Dezastrului Național a trebuit să se mulțumească doar cu un post de europarlamentar. Dar și acela unul modest, la propriu și la figurat!

Am evocat, în mod intenționat, acest precedent, dar asta nu însemnă că aș avea intenția să spun că așa ceva s-ar putea întâmpla și atunci când mapa cu dosarul profesional al lui Klaus Iohannis va ajunge pe masa onoraților decidenți. Până atunci, nefiind exclusă ipoteza că, în cazul în care zbuciumul din PNL nu se va potoli sau chiar va da în clocot, în legătură cu numele domniei sale să apară date și documente, nu toate favorabile, dintr-un un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat.

De aici și întrebarea: nu cumva, înainte de a spune că „unul rămâne la Bruxelles, iar altul la Externe", premierul Nicolae Ciucă tocmai încheiase o convorbire telefonică avută cu președintele Klaus Iohannis?

Șerban Cionoff