Schengen, o bombă și la Viena, dar și la București

Ne mai desparte o zi, ziua de mâine, până când, pe 8 decembrie, vom ști dacă avem sau nu unanimitatea indispensabilă pentru admiterea României în spațiul Schengen. Miza uriașei dispute, care se duce pe muchie de cuțit, nu mai este de mult de natură tehnică. Este de natură economică. Și amenință să răbufnească politic. Atât în Austria, cât și în România. În funcție de decizia care va fi luată, se poate schimba algoritmul puterii în ambele state. De aici înverșunarea cu care și unii și alții își apără pozițiile.

Ieri, la Viena, au avut loc două reuniuni importante legate de tema de mai sus. Întâlnirea experților și reuniunea miniștrilor de Interne, la care a participat și Lucian Bode, care, în ultima vreme, face naveta în capitala Austriei, întorcându-se mereu cu coada între picioare. Deși prestația lui este corectă. Numai că, dată fiind miza uriașă economică și politică, Lucian Bode este fără vina lui depășit. Nodul gordian ar trebui tăiat de o altă mână. Care tremură. Mâna care s-a angajat să edifice „România lucrului bine făcut". Miza politică este relativ simplu de dezvăluit și de explicat. Coaliția aflată la putere în Austria e pe muchie de cuțit. Atârnă de rezultatul alegerilor care au loc în ianuarie în Austria inferioară, unde Dreapta este amenințată să piardă, aflându-se pe ultimul loc în sondaje. De aici, opoziția vehementă a cancelarului, care este convins că ar putea inversa rezultatul, dacă le-ar pune talpă românilor și bulgarilor la intrarea în Spațiul Schengen. Cancelarul Karl Nehammer, membru ÖVP, instalat la putere acum un an, este convins și de neclintit, în sensul că interesele și respectiv succesul Dreptei nu pot fi asigurate decât prin bararea rutelor libere românești și bulgărești pe teritoriul Uniunii Europene. De ce așa? Vom vedea mai la vale. Dar ideea este că rămâne neînduplecat. Și, în aceste condiții, joi, ministrul de Interne al Austriei își va exercita dreptul de veto. Cel puțin așa este stabilit până în acest moment.

De unde totuși atâta încrâncenare? De ce ar fi interesată Austria într-un asemenea grad de nelărgirea spațiului Schengen, încât aceasta să devină o condiție electorală de maximă importanță? Ne ajută să primim un răspuns la această întrebare analistul economic Petrișor Peiu. Acesta, în ultima sa analiză, demonstrează cu cifre de necontestat care este interesul României versus interesul partenerilor noștri europeni. Neprimirea în spațiul Schengen înseamnă, de 11 ani, o zi în plus la fiecare transport de mărfuri, întârziere generată de cozile la vamă. Consecințele sunt: costuri mai mari pentru păstrarea mărfii în bună stare, costuri de întârziere în lanțurile de aprovizionare, care devin mai lungi, costuri suplimentare cu plata șoferilor, costuri suplimentare cu consumul de combustibil. Comerțul României de bunuri depășește 210 miliarde de euro doar în primele nouă luni ale acestui an. Dacă am face parte din spațiul Schengen, volumul de mărfuri ar crește cu o cincime. Am beneficia de 30 de miliarde de euro în plus anual din comerțul nostru exterior. Dată fiind ponderea acestui tip de comerț și a transporturilor, s-a calculat că Produsul Intern Brut ar putea să crească cu 45 de miliarde de euro anual. Economia României ar crește cu o șesime și, în același timp, balanța dintre importuri și exporturi s-ar mai echilibra puțin. Privind lucrurile din cealaltă direcție și aplicând principiul vaselor comunicante, asta nu o mai spune Peiu, o spun eu, ceea ce pierde România câștigă ceilalți. Iar dintre ceilalți, Austria poate ocupa un loc fruntaș. Interesată în acest sens, de fapt în același sens, a fost până de curând și Olanda, dar în cele din urmă a cedat din punct de vedere politic. Și a cedat și Suedia, după ce a oscilat periculos. În schimb Austria se pare că nu va ceda.

Deci eforturile lui Lucian Bode sunt inutile. Pentru că știu și austriecii, la fel de bine cum știm și noi și cum știu și alții că, în conformitate cu toate rapoartele posibile și imposibile, România îndeplinește cu prisosință - și încă de 11 ani - condițiile tehnice. Și, în plus, a fost demontată tot de către experți și gogorița conform căreia traficul de migranți spre Austria ar avea drept rută România. Nimic din ceea ce, în mod corect, ar putea fi invocat, nu mai poate fi invocat. Cancelarul Austriei se cramponează de veto, pur și simplu imaginându-și că astfel dă satisfacție unor cercuri de afaceri direct interesate în transporturi și comerț cu mărfuri, precum și în protejarea forței de muncă austriece, creându-i acesteia un statut privilegiat, și ar putea obține pe ultima sută de metri o inversare a opțiunilor de vot în Austria inferioară. Dacă pierde, se teme că partidul pe care-l reprezintă va fi măturat din coaliția aflată la putere. Iar el nu va mai fi cancelar. Același tip de efect ar putea să se producă și la București.

Mai mulți analiști politici fac o paralelă între situația de azi și cea de acum 11 ani când, în urma primului eșec de proporții prin care România a fost lăsată pe nedrept în afara spațiului Schengen, Traian Băsescu a fost silit să-l sacrifice pe Emil Boc. Declanșând o stare de instabilitate politică și generând în cele din urmă venirea la Palatul Victoria a coaliției USL. Făcând o extrapolare, acești analiști consideră că acum se poate întâmpla la fel.

Nu este deloc exclus ca președintele Klaus Iohannis, care și-a legat cele două mandate și de acest angajament al intrării României în spațiul Schengen, pentru a evita să devină un paratrăsnet al dezamăgirii și, respectiv, nemulțumirii generate de un nou refuz, să-l sacrifice pe generalul cu patru stele, premierul Nicolae Ciucă, și să dinamiteze coaliția aflată la guvernare, făcându-o responsabilă de cele întâmplate. În realitate însă, personajul cel mai legat, prin fire văzute și nevăzute, de interesele Austriei și care, în același timp, deține încă și cea mai mare putere în statul român și dispune de cele mai multe mijloace de presiune externă este nimeni altul decât Klaus Iohannis. Degeaba l-a trimis la înaintare pe Lucian Bode. Sau pe Nicolae Ciucă. Sau pe parlamentarii populari conduși de Rareș Bogdan. Numai el ar fi avut instrumentele necesare de a negocia cu cancelarul Austriei. Nu principial. Nu tehnic. Ci politic. Utilizând până la urmă pârghiile, inclusiv cele economice, de presiune de care România dispune în raport cu Austria. Pentru că și Austria poate fi blocată de București în fel și chip.

Sorin Rosca Stanescu