Natalia Gavriliță a fost aleasă drept țap ispășitor!
Postat la: 11.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Starea Moldovei e disperată dpdv economico-administrativ. Maia Sandu și Natalia Gavriliță, supranumite de către Occident ''fetele bune de la Chișinău'', sunt rude, legate și prin alte relații de cumetrie, lucrează împreună demult, și au acaparat puterea din Moldova ''dansând'' o perioadă împreună, parcă pe refrenul Lidiei Buble, ce zice: ''Simțim la fel / Gândim la fel / Iubim la fel / Și nimeni n-are cum să ne doboare!''
Ei bine, cuplul de succes (doar) în plan ''artistic'', a fost doborât de realitatea dură a stării economiei din Moldova, ajunsă într-un moment de mare impas, inclusiv din pricina lipsei de pricepere diplomatico-administrativă a Nataliei Gavriliță, coordonată de Maia Sandu. ''Poezia'' recitată ieri de către Gavriliță în fața camerelor de televiziune, ce era gata-gata să se transforme în bocet, a sugerat tuturor că Moldova a ajuns la fundul sacului, iar grabnica nominalizare a unuia Dorin Recean ca viitor prim-ministru, indică faptul că s-a ajuns de fapt la o numărătoare inversă, până la declararea abandonului.
Moldova nu are flotabilitate macroeconomică de mulți ani, țara s-a descurcat cu greu după dispariția URSS, și doar beneficiind de prețurile scăzute la gaz și energie electrică, acordate prin bunăvoința și în baza interesele Moscovei. Ultimul an de conflict ucrainean și poziționarea pro-occidentală a puterii de la Chișinău a agravat starea economiei, gazul rusesc fiind cumpărat acum la preț mult mai mare, energia electrică dozată prin butoanele ce se află în Transnistria, suplimentele acordate de către România (prin vânzarea fictivă ''pe caiet'') fiind binevenite, dar total neîndestulătoare. Din Occident Maia Sandu a căpătat doar promisiuni și, deși a fost primită de către toți liderii semnificativi, nici un stat mare nu i-a mai acordat vreun ajutor substanțial și de durată, ce să ofere măcar perspectiva ieșirii din marasmul actual. Aderarea la UE este un obiectiv nerealizabil pe termen scurt pentru Moldova, fezabil doar în ipotetica unire cu România, unire pe care însă administrația americană o refuză deocamdată, dacă aceasta nu e realizată după un plan de tip sorosist. Cert e că administrația Sandu-Gavriliță n-a reușit nimic din ce și-a propus, iar armata de ong-iști cu care a fost populată guvernarea, a fost pradă ușoară pentru rețelele de corupție experimentate ce au exponenți la nivelurile secundare ale puterii de la Chișinău. Pe scurt, ceata de ageamii/aventurieri condusă de către Maia Sandu, a ajuns la fundul sacului, și fără nici o soluție de salvare pe termen scurt. Lupta anticorupție haotică și partizană, dublată de eliminarea libertății de expresie, nefiind dublate prin soluții economice sau măcar ajutoare financiare garantate, au sfârșit prin a isteriza populația Moldovei, ce n-a fost niciodată atât de secătuită de resursele necesare traiului de zi cu zi.
L-am rugat ieri pe un prieten de la Chișinău, observator lucid și corect al politicii de-acolo, să-mi expună ce crede el că s-a întâmplat în ultima perioadă, ce-a determinat demiterea Nataliei Gavriliță. Rezumatul a ceea ce mi-a spus e următorul:
''Cineva trebuie să deconteze incapacitatea PAS de a guverna și asta nu poate fi Maia Sandu. Viața a devenit extrem de grea în republică, contrastul între perioada precedentă și actuală este prea mare, iar puterea este prea slabă să poată justifica cumva această situație. Maia Sandu a primit partidul PAS din mâna occidentalilor, care l-au lipit din tot felul de ong-iști plătiți, foarte diverși ca și formare, viziuni și scopuri. Nu a ieșit echipă din ei, sunt și azi adunătură de ONG-uri care așteaptă să vine cineva să facă lucrul în locul lor. În echipa PAS practic nu sunt oameni cu practica administrativă, doar pocnitori de pet-uri de asfalt, din cauza asta guvernarea s-a prăbușit. Corupția în eșaloanele 2-3-4 a crescut înzecit, pentru că conducătorii instituțiilor impuși de PAS sunt varză, șacalii de la etajele de mai jos ale puterii au devenit lei, marii profitori de prostia conducerii. Oricine ar fi fost PM, cu așa echipă pica. Nu cred că între Sandu și Gavriliță a fost război. A fost o supărare în creștere din partea Maiei Sandu, care cerea rezultate din partea unei echipe de "calici politic și administrativ", căreia Sandu le-a oferit toate pârghiile puterii, dar echipa nu a putut livra rezultate.
În plus, cei care au pus mâna pe schemele de corupție, mă refer la ministrul Spînu Andrei, copilul spiritual a lui Filat și fost lider al tineretul în partidul lui Filat, au jucat bine acesta contradicție între ele, alimentând orgoliul lui Gavriliță. Să nu uiți că Maia Sandu a devenit PM și în 5 luni a demisionat. Chipurile pentru că nu putea să-și pună Procurorul General pe gustul ei, în realitate pentru că inclusiv ea a eșuat la guvern. Predecesorul ei, Pavel Filip, ieșea în ședințe de guvern cu 35-40 de chestiuni săptămânal pe ordinea de zi, iar Maia Sandu o dată la două săptămâni făcea ședințe de guvern și ieșea cu 5-7 chestiuni pe ordinea de zi. Ea intrase în mare panică în perioada ceea, pentru că vedea că se prăbușește totul în mâinile ei. Practic a fugit de la guvernare, lăsându-l pe Dodon singur, pe care l-a bătut apoi ideologic din stradă.
Faptul că la ședința Consiliului European a participat Natalia Gavriliță, și nu Maia Sandu, este un gest prietenesc din partea lui Sandu. PM a fost lăsată se scalde în razele calde ale marelui lider global Maia Sandu (vorba de la Davos a lui Soros Jr). Cred că Maia Sandu, cu Ursula von der Leyen, i-au rezolvat deja Nataliei un post administrativ prestigios și bine plătit la Bruxelles. Altfel nu pot explica pompa, la superlativ, cu care a fost primită Gavriliță la Bruxelles, mai ales pe fundalul mizeriei de acasă. Restul sunt vorbe de clacă, inutile și enervante pentru rezolvarea dezastrului pe care-l trăim aici la Chișinău.''
Concis, clar și corect, cu atât mai dureros pentru frații noștri din Moldova, dar și rușinos pentru liderii români ce se tot laudă că sunt preocupați de situația de la Chișinău!
Cozmin Gușă
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...