Mitropolit arestat! Apocalipsa apare la orizontul lumii creștine

Postat la: 02.04.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Mitropolit arestat! Apocalipsa apare la orizontul lumii creștine

La începutul războiului ucrainean acuzațiile de nazism aduse de către Putin regimului de la Kiev păreau doar propagandă rusească, specifică unei confruntări în care părțile implicate folosesc manipularea.

Treptat însă, batalioanele Azov și-au oficializat prezența în rândul trupelor combatante ucrainene, cruzimea acestora împotriva ucrainenilor rusofili sau rusofoni a început să transpară prin filmări scăpate în presa internațională și, sub presiunea americanilor, lumea occidentală a trebuit să accepte nazismul ucrainean ca formă disperată de apărare împotriva agresiunii rusești. Dacă nu a fost doar o mare greșeală strategică din partea Occidentului (încă) creștin, explicabilă prin slăbiciunea, disperarea și prostia unor lideri de tipul Biden, Macron, Johnson, Scholz, ș.a., atunci trebuie să pricepem că ar exista un plan sofisticat de dărâmare a civilizației noastre creștine, dedicate fericirii și prosperității prin pace și dezvoltare, unde liderii de mai sus sunt folosiți ca și cozi de topor. Din acest unghi de gândire, conflictul ucrainean, unde se caută doar intensificarea războiului și deloc pacea, apare ca evenimentul în urma căruia lumii noastre să-i fie anulate reperele moral-religioase care-au consolidat-o, rezultatul previzibil fiind aneantizarea societății noastre.

Prigoana ortodocșilor din Ucraina a fost demarată ca politică de stat în toamna trecută, iar orice protest sau comentariu împotriva acesteia a fost taxat rapid de către propaganda dictată de către americani, ca semn de putinism. Am scris și vorbit mult despre asta, dar subiectul n-a putut fi pus pe agenda dezbaterii publice românești tocmai pentru că BOR s-a sustras în mod laș și impardonabil din această discuție publică obligatorie. Ieri în Ucraina serviciile secrete l-au arestat pe Mitropolitul Pavel, vicarul celei mai vechi mănăstiri ortodoxe ucrainene, iar instanța l-a condamnat rapid la două luni de arest preventiv la reședință cu supraveghere permanentă, 24 de ore din 24. Filmul cu montarea dispozitivului de supraveghere venerabilului ierarh îl puteți vedea mai jos, acesta explică în 21 de secunde oroarea ce se petrece în Ucraina împotriva ortodoxiei. Procesul a avut loc cu ușile închise, iar imaginile au fost oferite publicului de către securiștii ucraineni, cu scopul precis de a-i intimida pe credincioși. Călugării mănăstirii au primit ordin de evacuare a chiliilor, interdicția de a mai sluji în biserici, fiind puși pe drumuri, iar cine nu se va supune va fi arestat. Mitropolitul este acuzat în mod fals de insultarea sentimentelor religioase ale ucrainenilor, de încălcarea egalității cetățenilor și de justificarea invaziei Rusiei în Ucraina, toate acestea fiind capete de acuzare inventate de către regimul lui Zelenskiy, ce apare astfel în mod clar ca acționând chiar în spirit nazist.

Joia trecută Zelenskiy a postat pe site-ul oficial al președinției o petiție în care se face apel la plasarea pe teritoriul ucrainean a unor arme nucleare sau la înarmarea nucleară a Ucrainei. Până azi petiția nu a strâns mai mult de 1000 de semnături, deci e clar că avem de-a face cu o operațiune dedicată acomodării opiniei publice cu ideea că Ucraina va deține armament nuclear. N-a existat decât o singură reacție internațională, aceea a surorii dictatorului coreean Kim Jong-Un, care-i acuză pe ucraineni, iar asta e foarte grav și de natură să minimalizeze oroarea pregătită de către Zelenskiy. Cum adică nici un lider din lumea occidentală să nu fie îngrijorat că o țară europeană ar putea fi înarmată nuclear, și nu orice țară, ci una aflată în conflict militar, fiind condusă printr-un regim dictatorial similar celor din Belarus sau Coreea de Nord?! Cum vor trăi de-acum înainte cetățenii din Polonia, Slovacia, Ungaria, România, Moldova, știind că ar putea fi satisfăcută curând cererea Ucrainei și că ei se vor învecina cu un teritoriu dominat de nazism și arbitrariul deciziilor unui regim crud și samavolnic?

Nici nu mai e loc de analiză suplimentară, deciziile americane de a satisface orice cerințe ucrainene sunt previzibile sub conducerea de tip Biden-Nuland, ne mai rămâne doar să asistăm la momentul de la care viețile noastre vor fi puse sub spectrul amenințării nazismului și a pericolului nuclear. Doctrina militară dură a Rusiei, prezentată recent de către Putin și explicitată de către Lavrov, completează tabloul groazei ce va fi desenat în perioada următoare de către jucătorii cinici din umbră. Speranțele oamenilor normali nu se pot îndrepta nici către China, a devenit evidentă strategia geopolitică oarbă a lui Xi, ce vrea să profite din plin de degenerarea situației ivite din conflictul ruso-american potențat de către mințile bolnave și dedicate războiului de la Washington și Moscova, situație ce va instala marasmul în lumea occidentală. Apocalipsa anunțată în textele biblice este cea care apare acum la orizontul creștinilor.

Cozmin Gușă

loading...
PUTETI CITI SI...