Manifest pentru un Commonwealth balcanic!
Postat la: 13.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Toată lumea vorbește despre Shengen, dar puțină lume știe cum în iunie 1985, cinci lideri europeni, în timpul unei croaziere pe Moselle (un fel de Jiu, între Franța și Germania), au pus la cale o uniune vamală, fără restricții, cu liberă circulație a oamenilor și a mărfurilor. Aceeași acțiune s-ar putea repeta pe Dunăre sau Marea Neagră. De partea noastră e istoria.
De atunci, conceptul filosofic al volatilității frontierelor avea să prindă cheag în dreptul civil internațional. Dar noi și Bulgaria nu putem face un Shengui? Sau un Ro-Bulg la Calafat sau, de ce nu, la Sulina? Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor permite o uniune regională. În loc să ne tânguim sau, mă rog, să ne tăguim furia și să lansăm belzebute boicoturi, mai efficient ar fi să punem presiune pe autorități să invite liderii Greciei, Ungariei, Serbiei, Bulgariei - pe un yacht sau un hotel plutitor - și să nu se dea jos până ce nu perfectează o uniune sau o confederație regională, așa cum visa Regina Maria.
"Dacă Dunărea n-aveam, Jiul Dunăre-l făceam", parcă așa cânta rapsodul "Muică, suntem un neam." Dar avem și Dunăre și Mare. Cât despre semnificația Sulinei, politrucii o știu doar din "Toate pânzele sus" sau din memoriile lui Jean Bart, dar că Sulina a fost un Schengen avan la letter, n-au de unde să știe, pentru că manualul de istorie nu tratează subiectul. Când Marea Britanie a suferit de o gravă criză a cerealelor, în anul 1856, puterile europene au înființat Comisia Europeană a Dunării, brațul de mijloc al Dunării fiind decolmatat și transformat într-un canal navigabil.
La fel ca mica localitate Schengen din Luxemburg, devenită azi o atracție turistică și un mare exportator de vinuri, așa și Sulina în trecut, beneficiară a Războiului Crimeei. Dintr-un sat pescăresc, în care trăiau o mie de locuitori, permanent terorizați de pirații ascunși în smârcurile Deltei, odată cu înființarea Comisiei Europene a Dunării, s-a transformat într-un oraș în care se vorbeau toate limbile europene. O simplă incursiune prin cimitir, vă convinge despre pluralismul de culturi, urmărind înscrisurile aproape șterse de pe crucile nu prea îndepărtate de celebrul far, care l-a inspirat pe Jean Bart. Sulina a fost unul dintre primele orașe europene, care a beneficiat de ceea ce azi numim fonduri structurale și de coeziune.
Atunci, când există tradiție, o bună vecinătate, relații durabile, se pot cimenta ușor noi acorduri de cooperare. Românii sunt apreciați în Balcani. Liderii pot lua inițiativa. Asta dacă nu sunt constrânști de obediențe străine Europa occidentală se tot îndepărtează de rudele sărace din est. Nevoile și neamul, cum ar zice poetul, ne îndreptățesc să cerem elitelor o bună reprezentare internațională. Românii sunt mari călători. Știu cât de apreciat e poporul român în Balcani. De ce să nu profităm de simpatie, de ce să nu fim primii cu o astfel de inițiativă?
Puțină lume știe că la începutul domniei lui Ferdinand, Parlamentul bulgar i-a cerut să preia și Coroana statului riveran Dunării. Grijile primului război mondial l-au făcut pe Suveranul român să nu accepte. După Conferința de Pace de la Paris, Regina Maria și-a legat prin căsătorii familia de casele domnitoare din Austria, Serbia, Grecia. Visa la un Commonwealth balcanic. Feng shui-ul geopolitic impune spargerea oglinzilor din cancelariile occidentale, după principiul lui Alexandru Lăpușneanu: "Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau."
Zilele acestea, românii s-au înfuriat tare, dar am descoperit prea puține idei aplicabile. Renegocierea contractului Petrom-OMV se impune, încă din 2014. E justă cererea celor aproape un milion de români, ca statul să-și ia înapoi Petromul. Dar ce să mai iei, în condițiile în care statul român i-a dăruit Fondului Proprietatea 20 %, controlat de fostul ambasador Mark Gitenstein (poreclit portofelul lui Joe Biden)? Statul mai are doar 20%. Adrian Năstase explică aici. Trimisul hegemonului a vândut partea lui de acțiuni. Mai putem lua praful de pe tobă, dar agitația e mare.
Argumentul neprimirii României și Bulgariei în Shengen din cauza migrației excesive e pueril, chiar de râsul gâștelor care și-au muscat limba. Occidentul poate fi mințit, o dată, de două ori, de trei ori, dar nu de mii de ori. Austria a jucat rolul de proxy al Olandei în această tragicomedie. De aceea, administrațiile de la București și Sofia sunt îndreptățite să dea cu pumnul în masă. Dar cum? La un refuz atât de categoric trebuie o decizie care să le strice Feng Shui-ul de Crăciun.
Țărilor de Jos, cum li se spun ducatelor olandeze, nu le convin ca majoritatea mărfurilor din Europa, de proveniență chinezească, să fie descărcate în Pireu, un port administrat de o companie din China. Iar apoi să o ia pe calea rutieră prin Bulgaria și România. Dacă ar exista o astfel de rută, portul din Rotterdam ar rămâne ca-n picturile lui Paul Signac, sărăcăcioase. Croația a avut o bonificație, pentru că s-a predat total Germaniei. Și mai e și catolică. România a depășit PIB-ul Greciei, economia Bulgariei depinde de agențiile de turism străine, Serbia are o bună relație cu China, iar România a înflorit PIB-ul Austriei, o țară de mâna a treia a Europei, înainte de 1989.
Ce se vor face diplomații români, după 15 decembrie 2022, când vor trece printr-o altă provocare? Kosovo își va depune cererile de aderare la UE și de integrare în NATO. Până acum, guvernul român nu a recunoscut independența secesionistei regiuni din vestul Serbiei. Mai are sens să ne mai întrebăm de ce a fost hăcuită Iugoslavia? De către cine? Putin e, bineînțeles, de vină. Deci? Se închiriază una bucată navă, se fac mise en place-urile și se crează o agendă de lucru cu acțiunile viitoare. Ce mare scofală că se iau decizii, fără a fi consultate verzele de Bruxelles? Un act de demnitate. Nu ne pot azvârli dincolo de Balcani.
Marius Ghilezan
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...