Klaus Iohannis a trișat!

Burzuluindu-se într-o manieră absolut surprinzătoare și ofensatoare la adresa unor guvernanți, politicieni și jurnaliști români și apărându-i ostentativ pe ucraineni în litigiul privind lucrările de pe Canalul Bâstroe, președintele Klaus Iohannis a demonstrat că este de rea credință. Nu doar indus în eroare. Iar acum totul a ieșit la iveală. În cazul președintelui României, minciuna a avut picioare foarte scurte. În plus, a sărit din joben și un plan secret. Ținut la secret de Iohannis.

Lucrările de pe Canalul Bâstroe, lucrări de adâncire, nu doar de întreținere, se desfășoară de la mijlocul anului trecut într-un ritm accelerat și, în linii mari, au fost finalizate. Astfel, milioane de tone de cereale, de grâu ucrainean contaminat cu pesticide, au putut să tranziteze în vase de mare tonaj de tip maritim atât Canalul Bâstroe, cât și Canalul Chilia, îndreptându-se către statele Uniunii Europene și nicidecum către Africa, așa cum s-a tot spus. Klaus Iohannis a sărit ca ars atunci când presa a încept să pună presiune pe clasa politică și pe opinia publică, întrucât trebuia să protejeze o înțelegere făcută pe sub nasul cetățenilor României, în pofida intereselor României și punând în pericol ecosistemul Deltei Dunării, care face parte din patrimoniul UNESCO. Înțelegere la nivel înalt. O înțelegere care nu îl implica doar pe Volodimir Zelenski, ci și statele NATO și în primul rând Statele Unite. Adâncirea șenelului pe Bâstroe, cu toate riscurile uriașe pe care le implică, e parte a unei înțelegeri mai ample, care vizează războiul din Ucraina și întărirea flancului sud-estic al NATO.

Să explic. Conform Convenției de la Montreux, statele NATO, cu excepția Turciei, României și Bulgariei, sunt restricționate în ceea ce privește prezența militară navală în Marea Neagră. De aceea, în principiu, ele nu pot asigura o apărare eficientă, opunându-se presiunii Federației Ruse, care nu este restricționată conform Convenției de la Montreux. În aceste condiții, Statele Unite aveau și încă au posibilitatea de a recurge la o stratagemă pentru a rezolva această problemă. Ele pot împrumuta sau pot închiria pe termen lung României propriile nave militare, inclusiv portavioane, dotându-le chiar și cu echipajele existente. În felul acesta, Convenția de la Montreux ar putea fi ocolită cu eleganță. Iar Turcia, stat NATO și garant al Convenției de la Montreux, nu s-ar putea opune. Numai că istoria a luat-o cumva în avans.

Avansul de care vorbesc este anul 2005, când, pe vremea lui Traian Băsescu, parteneriatul dintre România și Statele Unite nu era atât de solid și nici nu se derula sub uriașa presiune a războiului declanșat de Federația Rusă. La acea dată, Statele Unite au fost silite să ia în calcul un alt scenariu. S-a convenit atunci ca Statele Unite să dețină în România câteva baze militare, între care, pentru a avea acces la Marea Neagră, figurau Babadagul și Smârdanul. Atenție - ambele localități sunt parte a Deltei Dunării și fac parte din aria protejată. Dar prezintă avantajul unui acces mascat la gurile Dunării și, respectiv, la Marea Neagră. Tot în 2005, Condoleezza Rice, secretar de stat american, a sosit la București și a încheiat așa-numitul „Acord de acces". Acest acord se referea la toate bazele care urmau să fie deținute și dezvoltate de Satele Unite. Mai recent, Departamentul de Stat a propus - fapt care s-a și dezbătut cu succes în Congresul american - crearea și dezvoltarea unor baze navale la Babadag și la Smârdan. S-a întâmplat relativ de curând. Procesul de adoptare a legii este pe cale de finalizare.

Și iată cum parteneriatul româno-american, extrem de solid în acest moment, face joncțiunea cu interesele geostrategice, economice și militare ale Ucrainei. Întrucât Ucraina nu-și exportă în realitate cerealele contaminate în Africa, ci în Uniunea Europeană, este direct interesată ca, trecând peste „mofturile" legate de protejarea Deltei, din care în definitiv nu deține decât 10%, să violeze convențiile internaționale și să adâncească șenelul Brațului Bâstroe și apoi al Brațului Chilia. Dar oare aceste vase maritime, care transportă cereale, pe care s-a intervenit prin inginerii genetice în Europa, se întorc din Europa cu calele goale sau doar cu alimente și medicamente? Sau, după modelul practicat cu multă vreme în urmă cu mare succes de ofițerul rus acoperit Viktor Bout și practicat în trecut chiar și de Traian Băsescu, atunci când era comandant al vasului Biruința, este posibil și plauzibil ca la întoarcere aceste vase ucrainene să transporte armament furnizat de statele NATO? Cred că nu întâmplător Vladimir Putin, care nici nu a murit de cancer, nici nu a dat în parkinson, nici nu a fost asasinat și pe care se pare că-l mai duce capul, a afirmat chiar zilele trecute, după ce s-a declanșat scandalul Bâstroe, că Federația Rusă consideră un act de război orice formulă prin care Ucraina este aprovizionată cu muniție, cu armament și cu personal instruit în statele NATO. Și dacă este un act de război, atunci pac la război. Federația Rusă se socotește îndreptățită să atace oriunde apar asemenea convoaie. Cu atât mai mult cu cât, atenție, centrul Dunării este o cale navigabilă internațională. Atacurile rusești s-ar desfășura în țara nimănui, chiar dacă malurile Dunării aparțin unor statele europene. Este un pericol real, care ne amenință și față de care trebuie să ne pregătim.

Referitor la bazele militare americane din Deltă, din zonele protejate, lucrurile sunt cât se poate de clare și la fel de clar este că, în mod intenționat, Klaus Iohannis a ascuns această realitate opiniei publice. Dar dacă în spatele acestei realități mai există, ca și când ne-am afla într-o matrioșca, încă o realitate, cum este cea pe care tocmai am prezentat-o, atunci România este amenințată de un mare pericol și fără doar și poate suntem siliți să tragem concluzia că președintele Klaus Iohannis, în calitate de comandant suprem, a acționat atât de iresponsabil, încât până și „premierul său", generalul cu patru stele Nicoale Ciucă, a fost silit să-i dea peste degete.

Sorin Rosca Stanescu