Iuda, mizerabilul nostru contemporan

Discutiile despre schimbarea datei Pastelui apărute parcă de nicaieri si întamplător exact în Saptamana Mare, dupa trei ani in care Paștele a fost o sarbatoarea creștină cvasiinterzisă prin diverse artificii ilegale. Biserici închise, reguli draconice, care le-au răpit bucuria celei mai mari sarbatori a creștinății.

Așadar, "întamplător" în Săptămâna Mare, doi intelectuali dintre (prea) mulții adulatori ai celui mai nemernic politician de la Ana Pauker (cu al său "consilier" Mihai Șora) pînă azi, și au propus, ca la comandă, sa tulbure lumea cu o discuție despre schimbarea datei Paștilor. Chiar și poziția dlui Bănescu ridică serioase semne de intrebare asupra directiei Ortodoxiei Romane și a unității acesteia in fața teribilului asalt ideologic progresist-marxist, cu care se confruntă azi.
Un domn Bănescu, ortodox care dă, cu ură și răutate, lecții. Ce să spun? Un adevărat slujitor al Ortodoxiei. Cultivând plenar umilința și nu orgoliul... Doamne ferește! Dar, cu tot cu alunecarea dlui Bănescu spre trotinetă și ghiozdan, cele aproape 70% procente de încredere a populației în Biserică, le iau aerul noilor progresiști-piticii de grădină. Cu sau fără sutană, trotinete și ghiozdan.

Îmi pare bine să constat că oamenii n-au achiesat la lătrătura băsistă pe două voci. Discuțiile despre acest subiect sunt în majoritate de tipul celui pe care îl redau mai jos. "

Deși au mai existat în trecut asemenea discuții la nivel de dezbatere, fiecare român, indiferent de entnie sau credință, și-a sărbătorit Paștele așa cum a fost el, acesta find și unul dintre puținele momente când oricine poate vedea unitatea și frumusețea autentică a acestui popor, motiv pentru care nici măcar comuniștii și temuta Securitate nu au îndrăznit să se implice. Necazuri sunt și acum, tot mai multe și cu un război la granițe. Ceea ce ar lipsi acestui popor, măcar în aceste momente, este unitatea și nu schisma, că în rest oricum este destula dezbinare in societate! Având în vedere această perspectivă, discuția lansată acum de cei doi "lingăi de cur băsist", meschinele ambiții politice renăscute (la comandă - s.n.) din slugarnicia lor pentru interese obscure, ar trebui tratată cu iertare creștină, dar nu și cu indiferență, pentru că nimic nu este întâmplator, iar credința e singurul lucru care i-a mai rămas acestui popor, cu identitatea tot mai pierdută..."

Fostul mitropolit și cărturar Barolomeu Anania a fost ucenicul literar al poetului Tudor Arghezi, "unul dintre puţinii scriitori români care au reuşit să ofere limbii noastre un chip poetic de o altă factură. Istoria Literaturii îl reţine ca poet, dramaturg şi memorialist, iar anii care s-au scurs de la debutul din 1935 şi până astăzi îl prezintă cititorilor nu doar ca un scriitor de talent, ca un estet, dar şi ca un iubitor de sensuri şi semnificaţii adânci. Pentru aceste motive, el se înscrie în linia celor care, de la Arghezi şi Voiculescu şi până la Ioan Alexandru, au înţeles că poezia şi scrisul în general ţin de revelaţie şi trebuie să slujească nu doar frumosului, ci şi binelui.

S-a născut la 18 martie 1921, a trecut la cele veșnice la 31 ianuarie 2011, a fost scriitor, luptător anticomunist și cleric ortodox, iar din 2006 a devenind primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Am avut șansa să mă aflu de multe ori în cabinetul auster al lui Valeriu Anania, pe vremea cînd înconjurat de zeci de cărți, lucra la faimoasa lui Biblie. Am făcut interviuri, am bârfit, am băut cafele și am fumat, smulgîndu-i la modul cel mai frumos posibil, eu, un "nimeni", amintiri și judecăți fabuloase, pe care nu știu nici acum, dacă am permisiunea lui să le povestesc. Poate, cîndva îmi va trimite un semn și atunci voi scrie despre trecutul său anticomunist, și uriașa sa personalitate, așa cum el însuși mi le-a povestit.

Deocamdată mă rezum în a vorbi despre volumul lui pe nume "Rotonda plopilor aprinși". Avînd prietenii cu mari personalități, numele acestora apar ca titluri ale capitolelor cărții: Tudor Arghezi, Gala Galaction, Anton Holban, Victor Papilian, Lucian Blaga, Ion Luca, Marin Preda și V. Voiculescu.

În anul 1979, la apariția cărții, nu știam mare lucru despre Anania. Dar cozile de la librăriile unde se vindea cartea lui erau uriașe și n-am vrut să pierd ocazia de a citi "Rotonda", deși undeva citisem că Anton Holban credea că scrisul lui Valeriu Anania are un aer vetust.

Curiozitatea m-a ajutat. Cartea lui m-a uns la inimă. Mi-a rămas până azi vie amintirea unei întîmplări povestite cu har, care recitită azi, mi-a dezvăluit un sens profund. Acela că marii scriitori, marii intelectuali ar trebui să-și apere țara împotriva agresiunii de orice fel; dar mai ales celor ideologice. Chiar și cu violență, dacă situația o cere. Sensul este cu atât mai pregnant și puternic azi, cu cît o bună parte din acei "intelectuali" chemați s-o apere s-au transformat în chiar vînzătorii ei.

Autorul cărții, povestește cum într-o zi îl conducea către casă pe Marin Preda, un pic nesigur pe picioarele lui ca urmare unui exces bahic, cînd în fața casei l-a întîmpinat fiul lui, Nicușor, plângând, după ce o "încasase" de la copilul unui vecin negru. (Locuia în zona ambasadelor.) Preda nu cunoștea limba engleză, așa că a apelat la serviciul de traducător al lui Valeriu Anania, acesta aflând rapid explicația bătăii încasate de Preda junior:

"... Poți să-mi spui și mie, îl întreb pe negru, de ce l-ai bătut?
Fiindcă a râs de limba mea, răspunde el în chipul cel mai firesc.
Ei, a râs. S-o fi amuzat și el, așa...
Nu, a râs a batjocură, precizează el.
Ei, și ce dacă a râs? Trebuia să-l bați?
Da, dar eu n-am râs de limba lui! Se apără el cu argumentul suprem, ridicându-și umerii și sprâncenele."
După ce Marin Preda a înțeles situația, a exclamat:
" - Formidabil! Asta-i formidabil, să-ți aperi limba cu pumnii!... "Adresându-se așa, în încheiere, fiului său, Nicușor: " Bă, tu m-asculți ce vorbesc eu aici? Pe asta bă, să n-o uiți, că limba se apără și cu pumnii!...Marș în casă, zgaibă, că mai vorbim noi!".
Nu se știe ce au mai vorbit ei mai târziu și nici dacă fiul său a înțeles ceva din întâmplare și a apărat mai târziu și în acest fel limba română, componentă importantă a identității noastre naționale.

Un text foarte inspirat, publicat de EvZ zilele trecute, reamintește Pastorala de Paști din 2005, în care ÎPS Bartolomeu Anania a adus în discuție importanța lui Iuda în istoria umanității și prezența sa în societatea contemporană, subliniind faptul că acest personaj a devenit un simbol al istoriei ulterioare, răspândit la nivel global prin sărutarea care maschează trădarea.

ÎPS Bartolomeu Anania a spus că în societatea noastră modernă, care beneficiază de civilizație, cultură, progres științific, libertate, resurse naturale și daruri divine, se răspândește încet un spirit insidios care subminează valorile și corupe limbajul și care adesea se află în cei mai mulți dintre noi, prin acțiunile pe care le facem. Figura lui Iuda este din ce în ce mai prezentă în societatea contemporană:

„Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum „prietenie", „prieten", „prietenă" se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate anti SIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei ţări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele...",

Iuda umblă nestingherit în societate, în istoria omenirii și chiar în creștinism. Una dintre cele mai mari realizări ale sale este aceea că a reușit să divizeze o singură Biserică în mai multe. Din această divizare a creat o mulțime. Iar el continuă să facă acest lucru prin mijloacele care-i sunt proprii: lăcomie, invidie și orgoliu. Iuda se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piaţa bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog frăţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Iuda Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine.

Iuda este mobilizat de instinctul dezbinării, care mai întâi seduce, domină și mai apoi nimicește. „Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte".

Octavian Hoandră