Israelul e pedepsit pentru că n-a ales așa cum dorea elita occidentală!
Postat la: 15.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Acum o săptămână am zis într-o emisiune la GOLD FM că, după manipularea protestatarilor din Brazilia, cu repetarea modelului de la Washington din 6 ianuarie 2021, dedicat indisponibilizării/inculpării lui Trump, vor urma manifestații de stradă regizate în Israel, probabil chiar în ziua liberă de Shabbat (sâmbăta), dar cu scopul împiedicării prim-ministrului Netanyahu să-și exercite mandatul.
N-am avut informații deosebite, dar mi-am bazat raționamentul pe faptul că liderii americani ce sunt acum la putere, fiind deranjați de faptul că Bibi a reușit să-și treacă guvernul prin Parlament chiar la final de 2022, vor acționa rapid împotriva sa, folosind modelul patentat al amorsării revoltelor de stradă.
Ei bine, supoziția s-a confirmat, iar ieri Tel Aviv-ul, în ziua de Shabbat, a fost zguduit prin manifestația a cca 80.000 de localnici, ceea ce reprezintă cam 20% din populația orașului. Nu manifestau pentru război sau pace, ei sunt obișnuiți cu starea de război perpetuu, nici din cauza scumpirii alimentelor sau a energiei, n-au asemenea probleme în Israel, ci protestau pentru ceva ce pricep puțini dintre cei strânși, anume pentru modificările din justiție legate de diminuarea rolului Curții Supreme din Israel. Motivația este cunoscută românilor încă din 2017, atunci când au fost regizate de către Factorul Extern manifestațiile corporatiste menite să blocheze guvernarea PSD-ului proaspăt ales să conducă țara.
În Israel, explicând pe scurt, judecătorii de la Curtea Supremă sunt aleși printr-un sistem de vot care le permite să se perpetueze la puterea juridică sprijinindu-se între ei, fapt ce le conferă o mare influență asupra politicului, invalidând astfel chiar democrația, dar făcând posibilă și manipularea lor de către cei ce-i pot șantaja în mod eficient. Și, tot pe modelul românesc, aici intervin de fiecare dată serviciile secrete, care posedă detalii infamante despre oricine. Netanyahu, care a pățit-o în trecut, fiind alungat de la putere folosindu-se acest sistem, încearcă acum să-l schimbe chiar din primele zile ale guvernării, uzând de autoritatea conferită prin votul popular de la alegeri.
Privind geopolitic noua guvernare din Israel, printre altele aceasta este una ce se opune dotării Ucrainei cu sisteme sofisticate de apărare militară, fapt ce l-a făcut pe Zelenskiy să reclame încă din noiembrie 2022 pericolul unei guvernări Netanyahu, insistând public inclusiv asupra prieteniei consolidate dintre acesta și Putin.
Nu-i loc aici să descriu complexa geopolitică a Israelului și marea sa influență în determinarea deciziilor în spațiul european sau în Orientul Mijlociu, ba chiar cu incidență directă în războiul ucrainean, dar să pricepeți că aici este cheia amorsării manifestațiilor de stradă ce-au început ieri la Tel Aviv, cu scopul blocării guvernului Netanyahu. E limpede că ele vor continua, deoarece sunt încurajate și motorizate chiar de la Washington. Trebuie să luați în considerare și că aceste manifestații pot avea efect de bumerang chiar asupra puterii din SUA, influența susținătorilor lui Bibi în Congresul American fiind una mare și consolidată în timp, din acest motiv cred că această acțiune a americanilor este una mult hazardată de această dată.
Revenind la comparația cu România în concluzie, dacă Netanyahu va acționa rapid cu votarea și impunerea noilor legi (nelăsând intervale de timp pentru oficializare, ce pot fi folosite eficient de adversarii săi, precum celebrele 10 zile din România), el poate câștiga acest meci politic, iar odată cu asta multe se vor schimba în geopolitica regiunii, în mod consecutiv. Mă bazez oricum și pe faptul că ''Netanyahu nu-i ca Dragnea''.
Cozmin Gușă
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...