Franța s-a stricat. Efectul de domino pentru țările din UE va afecta și SUA
Postat la: 26.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Scenă petrecută joi seara în platoul unei televiziuni din Franța: Macron era intervievat despre reforma pensiilor, înaintea mitingului ce-a strâns un milion de persoane ce au protestat împotriva sa, contra măririi vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani; în timp ce argumenta agitat, președintele Franței își lovește ușor ceasul de la mână de masa dezbaterii, apoi își trage mâinile sub masă și-și dă ceasul jos, așezându-l pe furiș pe scaunul din dreapta sa; moderatorii nu-l deranjează cu vreo întrebare despre semnificația sau utilitatea gestului, însă internetul explodează cu acuzațiile privitorilor, care-i evaluează ceasul ca valorând cca 100.000 de euro, iar fapta din cursul interviului îl confirmă pe Macron că este un "președinte mincinos, reprezentant și prizonier al francezilor bogați".
La mitingurile de alaltăieri și ieri din Franța s-a vorbit preponderent despre "scena ceasului", oamenii enervându-se și mai tare atunci când administrația prezidențială a comunicat că Macron și-a scos ceasul pentru că acesta îl incomoda în timpul interviului, și nu pentru că a vrut să-și ascundă bogăția. Străzile din Paris și multe alte localități au fost inundate de gunoaie și incendiate din nou de către protestatari, la fel ca-n ultimele două săptămâni, furia coloanelor de cetățeni a fost sporită de sutele de arestări efectuate de către polițiști, iar la finalul zilei de ieri oamenii defilau prin toată Franța pe ritmul celebrei melodii rusești Katiușa, cea pe care mărșăluiau soldații Armatei Roșii.
Parisul arată acum ca un oraș în care se desfășoară un război civil, iar acest lucru a fost prevăzut de către Macron, ce-a fost obligat vineri să anuleze vizita istorică a regelui Charles III al Marii Britanii în Franța, prima deplasare externă a noului monarh. Pricepeți bine semnificațiile și posibilele dezvoltări ale întâlnirii Macron-Charles, dar tot la fel de bine trebuie să știți că anularea vizitei din cauza revoltelor de stradă așează Franța în rândul dictaturilor africane, unde oaspeții oficiali sunt întorși din drum din cauza protestelor interne, iar atunci când eventual revin, sunt întâmpinați de vreun succesor al dictatorului dat jos de furia maselor. Macron nu este (încă) în această situație, dar a devenit nefrecventabil în mod faptic, iar alura lui de lider semnificativ s-a pleoștit, poate iremediabil. Francezii își amintesc că acesta a fost reales președinte anul trecut prin fraude dovedite, inclusiv prin blatul lui Marine Le Pen, ce și-a înșelat astfel susținătorii, în mod similar cu Giorgia Meloni care a făcut asta în Italia, sau cu alți lideri suveraniști ce-au căzut steagul dreptății sociale în urma șantajelor aplicate lor de către "Statele Paralele" de prin țările lor.
Ministrul Muncii din Guvernul francez, care e artizanul reformei pensiilor ce-a scos oamenii în stradă, a dezvăluit ieri, în toiul luptelor de stradă, într-un interviu pentru o revistă LGBT, că este homosexual. Presupunând că nu e atât de tâmpit încât să direcționeze în mod voluntar furia din stradă contra homosexualilor, e limpede atunci că ministrul muncii a interpretat o partitură impusă, iar atunci e clar că "mâna nevăzută" acționează pentru instalarea degringoladei depline în Franța. Cine acționează "mâna nevăzută" încă nu știm, dar vom afla în curând.
Situația în țara lui Macron nu e mult diferită de cea din Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, ș.a., atunci când vorbim despre temperatura socială ridicată, generată de scumpiri, nedreptăți, cenzură. Dat fiind și rolul Franței de a vectoriza opiniile în toate aceste țări, e doar o chestiune de zile până când se va impune și acolo curentul francez de revoltă. E previzibilă deci o decădere a stabilității societale în interiorul UE prin propagarea efectului de domino iscat de către amatorul și inconștientul Macron. Situația socială în SUA e cel puțin la fel de gravă ca-n Franța, iar când revoltele se vor înmulți în Europa, nici americanii nu vor mai sta spectatori, acolo Biden e încă și mai nimerit decât Macron pentru a atrage furia oarbă a mulțimilor.
Lumea occidentală se prăbușește vertiginos, iar analiștii propagandei vor constata că Putin (și Xi) ar fi la baza dezastrului. Adevărul e cu totul altul și constă în linșarea democrației din Europa, ce-a căzut victimă lăcomiei corporațiilor multinaționale, ce-au folosit politicieni netrebnici pe rol de cozi de topor. Fiind limitați din punct de vedere intelectual și cultural, liderii corporatiști n-au prevăzut că, la finalul decăderii lumii occidentale, pe care au organizat-o prostește și cu efect de bumerang, vor fi puși chiar ei în fața operațiunii de "seppuku".
Cozmin Gușă
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...