Cum ne fură OMV Petrom!
Postat la: 12.12.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
De această dată nu voi pune în discuție nici șantajul guvernului austriac, care ne-a obligat să vindem pe nimic Petromul către o societate de câteva ori mai mică, în schimbul acceptării României în UE, și nici măcar maniera incalificabilă în care OMV a încălcat prevederile contractului de privatizare. Un motiv cât se poate de temeinic ca statul român să-și ia Petromul înapoi. În schimb, mă voi referi la modul în care acest aparent contributor de vârf la bugetul României ne fură zilnic.
Înainte de privatizare, producția Petrom era de 6 milioane de tone pe an. Unul dintre motivele invocate de cei care au susținut și au apărat această privatizare este că OMV, repet, o societate de câteva ori mai mică a unui stat, Austria, care nu produce nici măcar o tonă de petrol sau un metru cub de gaz, a fost capacitatea de a face investiții, de a moderniza și crește producția, astfel încât, în final, să ieșim și unii și alții în câștig. Indiferent ce a raportat din această perspectivă OMV, un fapt este cât se poate de clar. Conform chiar statisticilor furnizate oficial de firma austriacă. Și anume că producția a scăzut de la 6 milioane de tone, la 4,7 milioane de tone. Oficial, deci, nu a crescut. Investițiile, dacă s-au făcut, nu au dus la niciun progres. Redevențele pe care le plătește OMV statului român sunt de 4%. Unele dintre cele mai mici în lume. În lume, nivelul redevențelor pe petrol și gaze se situeză între 16% și 22%. Este firesc să ne punem câteva întrebări. Ele sunt de bun simț.
De ce a scăzut producția? În definitiv, OMV dispune de întreaga avere pe care a deținut-o Petrom, atât pe teritoriul național, cât și în străinătate, unde de asemenea există zăcăminte exploatabile. Aceste zăcăminte nu au secat. Iar țițeul vine la pachet cu gazele de sondă, la care, pentru moment, nici măcar nu mă refer. Au dispărut pur și simplu an de an milioane de tone de țiței? Sau acestea sunt, într-un fel sau altul, subtilizate?
O a doua întrebare cheie este următoarea: cum se face că din cele 4,7 milioane de tone, mai puțin cu 1,3 milioane decât înainte de privatizare, în țară nu se prelucrează decât 1,8 milioane de tone la Rafinăria Brazi? Ce se întâmplă cu restul cantităților? Unde se topesc?
O altă întrebare este de natură politică. Ea ține de politica ambiguă a Austriei, stat neutru, ne-membru NATO, în raport cu Federația Rusă. În centrul Vienei există unul dintre cele mai impozante monumente din Europa, care glorifică Uniunea Sovietică. Este un simbol și atâta tot al unei axe care dăinuie, Viena-Moscova. Armata Română i-a scăpat pe austrieci - și pentru asta ar trebui să ne fie recunoscători - de revoluția bolșevică, dar nu a putut să-i scape și de complicitatea lor cu Kremlinul. Pentru o societate de dimensiunile OMV, care a devenit un jucător semnificativ pe piața europeană, o minimă transparență este obligatorie. Sunt capabili șefii OMV sau este capabil cancelarul Karl Nehammer să ne explice cum se împarte în realitate acționariatul acestei societăți? Da sau nu? Este bine să știm, cu atât mai mult cu cât una dintre condițiile plasate pe sub masa de la Cotroceni în schimbul primirii noastre în spațiul Schengen a fost nu numai coborârea redevențelor și sub pragul acela infim de 4%, ci și acordul României de a renunța la exercitarea dreptului de preemțiune, în condițiile în care acțiuni OMV urmează să fie vândute unei terțe entități.
A fost invocat în aceste zile cu insistență, ca justificare pentru refuzul încrâncenat de a i se acorda României votul pentru intrarea în spațiul Schengen, faptul că partidul din care face parte cancelarul, ÖVP, luptă împotriva migrației ilegale și că, din această perspectivă, granițele României ar fi mult prea permeabile. Evident că argumentul este cu totul și cu totul fals, nedemonstrat și neprobat în niciun fel, bazat, vezi Doamne, pe cercetarea unui număr de convorbiri telefonice purtate de cei care au solicitat azil, după ce au intrat ilegal în Austria. Atâta școală au și austriecii, încât au înțeles, inclusiv membrii și susținătorii acestui partid care se clatină din toate balamalele, că România nu are nici măcar un metru de graniță cu Austria. Prin urmare, dacă am fi ținut musai că plantăm migranți în această țară, ar fi trebuit să-i teleportăm. Sau să-i trecem terestru, aerian ori naval prin state Schengen.
Cerbicia dovedită de acest cancelar și dezaprobată, atenție, și de clasa politică din Austria, și de Guvern, și de toți europarlamentarii propriului său partid, determină, iată, ca în România să se declanșeze o veritabilă mișcare pentru recuperarea de către statul român a Petromului. Dacă există suficientă voință politică, argumente există cu prisosință, chiar și fără ca instituțiile în drept să mai facă cuvenitele săpături pentru a afla de ce a scăzut oficial producția și unde se volatilizează cea mai mare cantitate a țițeiului extras. E atât de simplu! Totul e să vrem.
Sorin Rosca Stanescu
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...