Cu pumnul în gura cetățeanului
Postat la: 10.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Guvernul condus de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, susținut fiind de aproape toată suflarea PNL, a pus la cale unul dintre cele mai grave atentate de până acum împotriva dreptului cetățenilor de a se exprima. O formulare intenționat ambiguă îi va putea arunca după gratii pentru ani buni pe protestari.
Un PNL care devine din ce în ce mai mic și mai nervos se așteaptă la importante proteste antiguvernamentale. Și, într-o încercare disperată de a le preveni, iată că Guvernul condus de Nicolae Ciucă propune Parlamentului un act normativ fără precedent în istoria României din ultimii 32 de ani. Este o lege prin care, în baza unei interpretări aleatorii a procurorilor și apoi a judecătorilor, oamenii pot fi aruncați după gratii pentru mai mulți ani, pentru simplul motiv că protestează împotriva unor reprezentanți ai puterii. Care putere încă este deținută în principal de către PNL.
Nu intru în alte detalii. Fiecare dintre cititorii acestei analize are posibilitatea să acceseze pe internet normele preconizate de Guvernul Ciucă. Este important însă de reținut că această lege nu poate să treacă fără acordul PSD. De altfel, fără acordul PSD, Guvernul nici măcar nu putea să propune Parlamentului proiectul actului normativ. Din acest motiv, putem prezuma că și PSD este complice. Adică și PSD, pregătindu-se de rotativă, preconizează măsuri profund impopulare și, ca atare, se pregătește pentru a face față protestelor. De fapt, pentru a le preveni.
În acest punct este cazul să deschidem o paranteză. Pe Marcel Ciolacu, președintele PSD, l-a luat gura pe dinainte. Și a cam dat de pământ cu președintele Klaus Iohannis. Spunând pe șleau că anii în care acesta a stat la Cotroceni sunt ani pierduți pentru România. Și, aparent, Iohannis și-a ieșit din țâțâni. Amenințând într-un mod destul de transparent cu faptul că s-ar putea să nu țină cont de protocolul de alianță dintre cele trei partide. Care prevede că PSD urmează să facă următoarea desemnare de premier la sfârșitul lunii martie. Desemnare pentru care Ciolacu se pregătește pe față. De aici și întreaga coregrafie pe care o vedem atunci când se ține braț la braț cu Ciucă. „Nicu și Marcel". Este posibil să se țină degeaba. Pentru că, înfuriat la culme, Klaus Iohannis declară că, după ce primește o propunere din partea partidelor politice din coaliție, va decide el însuși ce și cum e mai bine pentru România. Cu alte cuvinte, poate decide cu totul altceva de cum ne tot anunță Marcel Ciolacu.
Dacă s-a observat, mai sus am utilizat cuvântul „aparent". Și nu întâmplător. Eu nu exclud deloc posibilitatea ca Marcel Ciolacu în mod intenționat să fi încecat să-l scoată din țâțâni pe Iohannis. Tocmai pentru a-l determina pe acesta să declanșeze o criză. O criză care să permită PSD-ului să treacă în opoziție, să nu piardă puncte exercitând puterea, ci, dimpotrivă, să câștige, criticându-i pe liberalii rămași în minoritate. Poate că președintele Klaus Iohannis a reacționat impulsiv, a mușcat din momeală și a căzut într-o cursă. Dar aceasta a fost doar o paranteză.
Revenind la subiectul principal, cred că, de urgență, ceea ce a mai rămas viabil și sănătos din societatea noastră civilă precum și opoziția trebuie să intervină în forță pentru a bloca legea ticăloasă care se pregătește. Este adevărat. România are nevoie de stabilitate. Convulsiile sociale și politice nu-i vor face bine în perioada următoare. Numai că stabilitatea nu trebuie menținută prin frică sau prin teroare. Și nici inhibând drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Așa că în special liderii PSD trebuie forțați rând pe rând să se pronunțe: de care parte a baricadei sunt? Repet - fără PSD, legea ticăloasă nu trece.
Sorin Rosca Stanescu
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...