Cât de elastică este „rotativa"?
Postat la: 19.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, a sărit ca ars. Și a declarat ferm că sub nicio formă nu se va pune în discuție renegocirea protocolului politic în baza căruia funcționează coaliția aflată la guvernare. Cu alte cuvinte, că acest document este bătut în cuie și se va aplica ad litteram începând din 25 mai 2023. Ce putem înțelege așadar din modul în care se vor ciocni până atunci plăcile tectonice reprezentate de cele trei partide?
Coaliția Națională pentru România a împărțit pozițiile de premier nominalizându-l pe generalul cu patru stele Nicolae Ciucă până în 25 mai 2023, urmând ca, de la acea dată, să fie desemnat un premier din partea PSD, fără însă, atenție, a fi menționat Marcel Ciolacu. Conform „rotativei", așa bătută în cuie cum este, se vor schimba aproape toate pozițiile importante din Executiv. Vicepremierii, miniștrii Justiției, Finanțelor, Transporturilor, Investițiilor și Proiectelor Europene, coordonatorul Secretariatului General al Guvernului, șeful Cancelariei Primului-Ministru. Nu se spune nimic în acest protocol despre secretarii de stat. Și nici despre prefecți. Și nici despre președinții celor două Camere ale Parlamentului. Nu se face nicio precizare referitoare la o posibilă alianță vizând cele patru runde de alegeri. Și cu atât mai puțin despre alegerea viitorului președinte.
Luând de bună afirmația lui Rareș Bogdan, în ciuda rumorilor stârnite din interiorul PSD, mai ales de către Sorin Grindeanu, care ține cu dinții de portofoliul consistent al Transporturilor, urmează să analizăm din această perspectivă, în ideea că protocolul rămâne valabil așa cum e scris și semnat, schimbările care urmează să survină.
Cel mai important lucru care trebuie avut în vedere este că practic vom avea un Guvern nou, cu totul diferit în compoziția sa, deși va fi reprezentat de aceleași trei forțe politice. 20 de ministere, dintre care nouă PSD, opt PNL și trei UDMR. Ce se va întâmpla în interiorul noului Executiv și în interiorul celor 20 de ministere rămâne de văzut. Este însă limpede că aceste ample schimbări vor bloca sau în cel mai bun caz vor încetini pentru o bună bucată de timp activitatea Executivului, atât în planul politicii interne, cât și în planul politicii externe. Noua ordine va începe printr-o dezordine.
În ce constă dezordinea? În primul rând, nu este deloc clar dacă Marcel Ciolacu, care se încălzește pe banca de rezerve, va reuși sau nu să devină următorul premier al României. Întrucât asta nu se prevede în protocol, este limpede că semnatarii au lăsat decizia în mâna președintelui Klaus Iohannis. Să admitem totuși că președintele PSD va deține, așa cum își dorește, poziția de premier. În această situație, el nu va mai putea fi în același timp și președintele Camerei Deputaților, o funcție care în fapt este mai importantă decât cea de președinte al Senatului. Este straniu că, în condițiile în care se vorbește atât de mult despre această rotativă, PSD nu suflă un cuvânt despre cel care ar putea să devină președintele Camerei Deputaților. Este clar că acesta va trebui să lucreze în tandem cu premierul. Dar nefiind clar cine va fi premierul, și această nominalizare rămâne până una alta o necunoscută.
Ce se va întâmpla cu secretarii de stat, despre care din nou nu se vorbește în protocol? Vor face echipă cu noii miniștri? Vor fi schimbați sau vor rămâne aceiași, pentru a asigura o relativă continuitate? Deși teoretic prefecții nu aparțin partidelor, în realitate și aceștia au fost desemnați în baza unui algoritm. Va fi redesenată sau nu harta prefecților? Dar sutele de persoane care au fost numite în conducerile regiilor, deconcentratelor și diverselor instituții ale statului? Cu ele ce se va întâmpla? Vor fi sau nu vor fi rotite? Protocolul făcut pe genunchi în noiembrie 2021 nu precizează nimic nici în acest sens.
Cum vor decurge alegerile? Este pentru prima dată când, într-un interval extrem de scurt de timp, de trei luni, România va trebui să facă față la patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. La acea dată, protocolul nu va mai fi în vigoare. Va fi și greu, dacă nu care cumva imposibil. Nu putem presupune sub nicio formă, decât dacă România se va afla efectiv într-un război, că cele trei partide, pentru a conferi stabilitate statului, vor face o mare coaliție. E imposibil! La europarlamentare se bat practic pe teren românesc mai multe familii europene aflate în divergență. Pur și simplu nu au cum să-și împartă electoratul. În ceea ce privește alegerile locale, interesele sunt mult prea mari pentru ca cineva să încerce să taie România în felii. La aceste alegeri locale, actualii aliați își vor scoate ochii unii altora. Cât privește alegerile parlamentare, s-au produs importante mișcări în ceea ce privește bazinele electorale. PNL a pierdut mult, PSD a reușit până una alta să rămână relativ constant, UDMR și-a diminuat forța, în timp ce, din opoziție, AUR, conform sondajelor, trece pe locul doi. Și suflă în ceafa PSD.
În aceste condiții, mie unul mi se pare limpede că nu va fi posibilă vreo alianță în ceea ce privește alegerile prezidențiale. Deși atât PNL cât și PSD, până una alta, se află în criză de candidați cu adevărat eligibili. Dacă ne referim la alegerile prezidențiale, e timpul să dăm la o parte și să aruncăm la lada de gunoi și un alt scenariu care se tot vehiculează. Scenariul Maia Sandu. Cei care susțin ipoteza conform căreia Maia Sandu ar urma să fie împinsă în față pentru a candida la președinția României sunt total pe dinafara realităților politice din cele două state înrudite și, ceea ce este și mai grav, nu le cunosc Constituția. Fără a intra în alte detalii, trebuie să fac precizarea că nici Constituția Republicii Moldova și nici Constituția României nu permit desemnarea unei persoane drept candidat prezidențial, decât cu condiția ca respectiva persoană să întrunească o serie de condiții. Pe care Maia Sandu nu le întrunește și nici nu mai are timp să le întrunească. Fără Maia Sandu însă, care trebuie exclusă din capul locului, e clar că prezidențialele vor reprezenta pentru toate partidele o mare problemă. Ca de altfel și pentru factorul extern, interesat, ca și altă dată sau poate mai mult decât altă dată, să-și desemneze neoficial un guvernator în România.
Sorin Rosca Stanescu
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...