Bogații europeni trag o "informală" pe strada aurarilor din Praga!
Postat la: 10.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Noua informală de la Praga, botezată Comunitatea Politică Europeană (CPE), cu participarea a 44 de state, se va reuni din nou la Chișinău. Astfel, Maia Sandu aduce în buza rachetelor lui Putin, patruzeci și patru de lideri politici.
Pe lângă cele 27 de țări din UE, la Castelul Hradčany, au mai stat laolaltă autocrați celebri ca Erdogan sau Aliev, președintele Azerbaijanului, cu premierul Marii Britanii, Liz Truss. S-au plimbat pe Strada aurarilor, acolo unde, în urmă cu cinci secole, Împăratul Rudolf, prietenul lui Mihai Viteazu, căuta să i se ghicească sorocul.
Am remarcat o mare absență. Euro, în cădere liberă, n-a găsit oportunitatea de a se înzdrăveni. Este la cea mai joasă cotă față de dolar din istorie. Nimeni n-a sesizat vreo preocupare a liderilor europeni pentru soarta sa. Știrea publicată în aceeași zi, potrivit căreia peste 92 de milioane de europeni trăiesc la limita sărăciei, nu i-a sensibilizat pe liderii prezenți la "informală."
Noua structură stârneşte însă numeroase întrebări despre formatul său, despre misiune și rol, care este modul concret de implicare, în contextul în care, în spatele noului acronim, CPE, se găsesc ţări cu traiectorii radical diferite faţă de UE, cum ar fi Norvegia, Ucraina, Elveţia, Turcia, Regatul Unit, Republica Moldova, Serbia sau Azerbaidjan, remarcă AFP.
„Rusia a lansat o rachetă energetică asupra continentului european și a lumii", a declarat președintele Consiliului European, Charles Michel, în timpul întâlnirii liderilor la Praga. În rest, s-au spus vorbe. S-au întâlnit ca să se întâlnească. CPE își propune, conform depeșelor de presă, să promoveze dialogul politic și cooperarea pe probleme de interes comun și să consolideze securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european.
În timpul reuniunii, Vladimir Zelenski a cerut, prin intermediul skype-ului, mai mult ajutor financiar și militar. I s-a promis. Chiar și o reuniune pentru reconstrucție. Întâlnirea s-a încheiat cum a început. Fără niciun rezultat privind plafonarea prețurilor la energie. Premierul de la Varșovia i-a reproșat lui Olaf Scholz că este prea egoist. Guvernul german a alocat peste 200 de miliarde de Euro pentru reducerea impactului prețurilor. Germania și Danemarca ar negocia separat achizițiile de gaz rusesc. Cel american e de trei ori mai scump.
Liderii Uniunii Europene au convenit vineri să acorde mai mult ajutor financiar și militar Ucrainei, dar după o zi întreagă de discuții din castelul regal, ornat cu fel de fel de figuri mitologice, nu au găsit răgaz pentru un plan serios la criza energiei. Iar s-a vorbit despre Europa vitezei a treia, supărând liderii țărilor mai sărace. Prețurile fulminante amenință să provoace o recesiune în bloc.
„Toată lumea este de acord că trebuie să scădem prețurile la energie, dar nu există un acord asupra instrumentelor să folosim exact în acest scop", a declarat prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki. Aproape demis, premierul Italiei, Mario Draghi, a promis că, la următoarea informală, va aduce un pachet de măsuri pe termen scurt pentru scăderea prețurilor, iar pe termen lung, un cadru arhitectural de reproiectare a pieței de energie electrică.
„Cea mai bogată țară, cea mai puternică țară din UE, încearcă să folosească această criză pentru a obține un avantaj competitiv pe piața unică. Nu este corect, nu așa ar trebui să funcționeze piața europeană", a spus Morawiecki. Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că adunarea a eliminat „neînțelegerile" cu privire la pachetul Berlinului, pe care el l-a apărat ca fiind corect, adăugând că Franța, Țările de Jos și altele au și ele propriile măsuri de sprijin pentru cei afectați.
Ce e ciudat e că nu s-a mai discutat despre valorile europene, statul de drept, domnia legii, justiția independentă în fața unor lideri ca Erdogan sau Aliev, despoți adevărați. Probabil, pentru a nu-i umili. Dând dovadă de un cinism incorigibil, Emmanuel Macron a declarat că statele care nu pot impune un pachet consistent de măsuri, privind ajutorul de stat pentru reducerea prețurilor la facturi, pot să se împrumute dintr-un fond european, asemenea celui din pandemie.
„Suntem hotărâți să mobilizăm toate instrumentele și mijloacele posibile pentru a sprijini Ucraina cu mijloace financiare, cu sprijin militar, cu sprijin umanitar și, bineînțeles, cu sprijin politic", a declarat președintele summit-ului, Charles Michel. CPE este de facto un organism european de luptă împotriva Rusiei. N-are nici structură, niciun cadru diplomatic. E un elefant plecat din menajerie.
Kievul a cerut Bruxelles-ului să accelereze sprijinul economic, necesar ca aerul în lupta cu Moscova, după ce blocul comunitar a semnat, la 3 octombrie, un memorandum de înțelegere prin care să furnizeze 5 miliarde de euro (4,9 miliarde de dolari). La fel ca înainte de Acordul de la München din 1938, liderii europeni n-au niciun gând de facilitare a păcii. Analiștii își mai amintesc că și Francois Mitterand a mai propus ceva similar: Confederația europeană, în anul 1991. Proiectul s-a născut mort, doar că atunci URSS era muribund.
Marius Ghilezan
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...