Andrei Marga își consolidează poziția de lider al suveranismului!
Postat la: 19.10.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Suveraniștii-marionetă strâmbă din nas la comandă. Prin analizele pe care le-a publicat în ultima lună profesorul Andrei Marga a reușit performanța uluitoare de a-și spori audiența publică de la câteva sute de mii la câteva milioane de cititori și fani, și spun că este uluitor tocmai pentru că emisia publică din România este bine păzită și închisă ermetic ca într-o bulă unde doar cei controlabili/șantajabili au acces.
De notat că Andrei Marga n-a făcut dezvăluiri spectaculoase din politică sau mediul universitar și nici n-a folosit retorica fundamentalist ortodoxă, elemente ce asigură din start succesul la mase, el a obținut această atenție publică în urma unor analize și raționamente ce impun gândirea înspre normalitate și suveranism, iar statura sa universitară de cel mai înalt nivel i-a folosit drept trambulină pentru a capta atenția și a convinge. Acest fapt indică fără echivoc că numărul celor ce desconsideră propaganda și emisia politico-mediatică actuală este unul mare, iar tot la fel de sigur e că partidele actuale nu-i mai pot accesa pe acești români.
Ieri Andrei Marga a descins la București, pentru prima dată după ce și-a început campania de demantelare a discursului fals ce-a inundat spațiul public în timpul războiului ucrainean, și-a avut două interviuri video la EVZ și GÂNDUL, ce-au fost complementare tocmai pentru că moderatorii au stil diferit și provin din generații diferite, Ionuț Cristache, respectiv Ion Cristoiu. Profesorul clujean a trecut cu brio ''examenele'', iar audiența cumulată din următoarele zile va fi mare. Știrile din interviuri se vor canaliza înspre faptul că Andrei Marga nu a refuzat posibilitatea unei viitoare candidaturi la prezidențiale, nuanțele mesajelor vor fi însă importante pentru cunoscătorii ce le vor diseca și eventual prelua.
Situația devine incomodă pentru suveraniștii cu notorietate ce și-au dezamăgit susținătorii în ultima vreme tocmai pentru că au avut evoluții isterice sau/și inconsistente, unii dintre ei convingându-ne că n-au decât statut de marionete, deci drumul lor politic s-a înfundat pe calea suveranismului. Mai mult, în loc de aprecieri sau aplauze firești pentru evoluția lui Andrei Marga, mai toți acești lideri de mucava au preferat să ignore public mesajele fostului rector al UBB sau chiar să strâmbe din nas prin conclavurile lor interne. Șefii lor nevăzuți, dar cu epoleți, au ratat astfel șansa asimilării unor mesaje pe care gealații lor nu le pot gândi și emite, nici măcar să le repete nu pot deoarece nu pricep sensul sau expresiile folosite.
Problema devine alarmantă pentru cei ce-au sarcina să controleze aderența bazinului suveranist (evaluat azi la cca 50% dintre români!), evoluția lui Andrei Marga va funcționa asemenea unei oglinzi pentru liderii lor de tip marionete, iar imaginea reflectată va fi aceea a unor pricăjiți politic, ''prea mici pentru un război atât de mare''. Simțind pericolul încă de-acum o lună, gardienii sistemului au încercat să contreze, folosind pentru contestări sau injurii la adresa lui Marga personaje cu CV-uri bine ambalate, de tipul Cioroianu, Baconschi, Tismăneanu. Emisia de atac a acestor ''actori de operetă'' s-a dovedit nu doar inutilă și isterică, dar a avut un efect de bumerang asupra lor, ce i-a retrimis rapid prin ''cotețele'' de unde își câștigă sinecurile oferite de către șefii lor.
Voi analiza atent desfășurarea ostilităților ce se anunță ca fiind serioase pe câmpul bătăliei pentru suveranitate și normalitate, pe măsura decăderii economico-societale ce-a devenit certitudine. ''Citim, gândim, scriem și vorbim. Restul e cancan!''
Cozmin Gușă
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...