Acceleratul care a călcat Constituția!

Postat la: 20.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Acceleratul care a călcat Constituția!

Curtea de la Veneția s-a pronunțat. A avizat favorabil cele trei legi ale Justiției. Printr-o procedură accelerată. La fel cum, tot printr-o procedură accelerată, s-a pronunțat favorabil și Comisia Europeană. Chiar și Curtea Constituțională a României. Iar anterior, pe repede-nainte, deci tot într-o formă accelerată, Parlamentul a adoptat proiectele de legi, iar președintele Klaus Iohannis le-a promulgat pronto. Se poate spune, pe drept cuvânt, că acest accelerat, cu multiple motoare, a tamponat Constituția. Transformând-o într-un document fără valoare.

Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a comis-o din nou. A recidivat. Gravisim. Să ne reamintim. Într-o bună colaborare cu Monica Macovei, sub regimul Traian Băsescu, Cătălin Predoiu, în calitate de ministru al Justiției, a refăcut trei legi organice dintre cele mai importante. Codul Penal. Codul de Procedură Penală. Codul Civil. Codul de Procedură Civilă. Pe care, tot în mare viteză, le-a trecut prin Parlament. Prin asumare de răspundere. Adică, fără dezbateri. În mod accelerat. De atunci și până astăzi. Curtea Constituțională, intens solicitată, a constatat sute de articole care au încălcat legea fundamentală. În baza acestora, au fost soluționate greșit mii și mii de cauze civile.

Mii și mii de cauze penale. Au existat mii și mii de oameni care și-au pierdut averile cinstit câștigate, în urma unor procese civile. Și mii de oameni care au înfundat pușcăria, în urma unor abuzuri incredibile, săvârșite de procurori cu concursul unor judecători și pilotați de ofițeri ai Serviciului Român de Informații. Oameni nevinovați. Care și-au pierdut libertatea și au fost puși la stâlpul infamiei, în urma unor anchete și procese abuzive. Această nebunie poate fi pusă, în bună măsură și fără teama de a greși, în cârca lui Cătălin Predoiu. Cel mai longeviv demnitar aflat de-a lungul timpului la portofoliul Justiției.

Iar acum, Predoiu a recidivat. Comițând o faptă și mai gravă. Cele trei legi ale Justiției promovate de el încalcă brutal drepturi și libertăți fundamentale ale omului, contravin Constituției și, mai mult decât atât, o anulează. Devin prevalente deciziile luate la Bruxelles, în raport cu regulile pe care le statuează Constituția. Constituția nu poate fi judecată în baza principiului ,,jumătatea goală-jumătatea plină a paharului". Legea fundamentală a unui stat ori este respectată în integralitatea ei, ori nu mai există. Atunci când nu mai există Constituție, statul se transformă într-o dictatură mascată.

Și iată, în esență, cum stăm: parlamentul majoritar PSD-PNL a votat cu obediență aceste legi, după ce, în prealabil, toate organizațiile de judecători și procurori au formulat obiecții majore. Practic, legile acestea nu au fost susținute decât de o serie de ONG-uri obediente. De sorginte neomarxistă. S-a procedat cu asemenea viteză, sub pretextul necesității ca România să îndeplinească urgent criteriile europene ale statului de drept și de a intra, astfel, la sfârșitul acestui an, în spațiul Schengen, cu o întârziere de 11 ani. A fost un simplu pretext. Comisia Europeană a aprobat, accelerat, acest pachet de legi, întrucât ele permit Bruxelles-ului să decidă asupra unor probleme cardinale legate de statutul României și să creeze culoarul necesar acaparării de către multinaționale, cu capital majoritar european, a unor vaste domenii ale economiei românești. Bruxelles-ul nu este, în realitate, interesat, sub nicio formă, ci, dimpotrivă, nici de prevalența Constituției României, și nici de drepturi și libertăți în această țară.

Curtea Constituțională a cedat nervos. Și a validat și ea, pe repede-nainte, fără a face vreo risipă de discernământ, legile lui Predoiu. Și a comis seppuku. Iar Guvernul a recurs la o viclenie. Cât se poate de ticăloasă. Nu a solicitat opinia Curții de la Veneția. Cum ar fi fost firesc. A sărit-o. Și s-a adresat, solicitând un aviz doar Comisiei Europene, care, din motivele de mai sus, și-a dat imediat avizul. Dar, Comisia Europeană, din precauție, a solicitat, totuși, și un aviz Curții de la Veneția, care, în această situație, nu a mai putut fi decât un aviz accelerat. În raportul Curții de la Veneția scrie negru pe alb că judecătorii nu au avut timpul necesar să studieze acest pachet de voluminos de legi. Au dat un aviz accelerat, au bătut obrazul Guvernului României, imputându-i că nu s-a adresat din timp Curții, și că, în final, a solicitat o procedură accelerată. Judecătorii recunosc, pur și simplu, că nu au avut nicio posibilitate să studieze conținutul extrem de stufos al celor trei legi. Dar răul a fost comis.

Partea și mai tristă a acestei afaceri este că intrarea României în spațiul Schengen în acest an, devine un fel de Fata Morgana. Adică, perspectiva se îndepărtează, din ce în ce mai mult, de noi. După Olanda, iată că și Austria s-a sucit. Nu mai este de acord cu intrarea României în spațiul Schengen. Și se sucește și Suedia. Deci ne-am bătut joc de Constituție inutil. Și pierdem, atenție, 40% din valoarea fiecărui produs pe care îl tranzităm peste hotare.

Acum, după ce practic am suspendat Constituția, nu ne mai rămâne decât să suspendăm și Parlamentul. Și să interzicem și existența partidelor politice. Și a presei. Sau, poate ne vine mintea la cap. Dacă avem așa ceva. Dacă avem puțină minte, îi somăm imediat pe partenerii din UE, că dacă România nu este primită în Schengen, ne vom folosi dreptul de veto în toate deciziile care urmează să se ia la Bruxelles. Valabil și pentru NATO în cazul Suediei. Dar oare avem coloană vertebrală?

Sorin Rosca Stanescu

loading...
PUTETI CITI SI...