Ce greșește Occidentul în legătură cu Putin și cu instinctele lui asemenea unui șef al mafiei siciliene

În 1999, Vladimir Putin a trecut brusc din obscuritatea birocratică la funcția de prim-ministru. Când, câteva luni mai târziu, Elțîn a demisionat în mod neașteptat, iar Putin a fost votat ca președinte, guvernele din întreaga lume au fost luate prin surprindere încă o dată. Cum a putut această figură necunoscută să acumuleze sprijinul electoratului național cu atât de puțină atenție din partea mass-media?

Îl întâlnisem pentru prima dată pe Putin cu șapte ani înainte și nu am fost surprins de dominația sa rapidă asupra noii Rusii. Am fost prezentați de Evgheni Primakov, cunoscut pe scară largă ca "Kissinger al Rusiei", pe care îl întâlnisem la Moscova de mai multe ori în anii Războiului Rece, când i-am consiliat pe președinții Kennedy, Johnson, Nixon și Ford. Primakov era un gânditor și scriitor fără menajamente. Era, de asemenea, un emisar special al Kremlinului, care purta discuții secrete cu liderii naționali din întreaga lume.

Când Elțîn l-a însărcinat pe consilierul său Anatoli Sobchak cu identificarea și recrutarea celor mai buni și mai străluciți oameni ai Rusiei, Putin, pe atunci politician local în orașul său natal, Sankt Petersburg, a fost în fruntea listei sale - așa că Primakov l-a luat pe Putin sub aripa sa pentru a-l îndruma în probleme de putere și securitate globală. În cele din urmă, Primakov l-a prezentat pe Kissinger lui Putin, iar aceștia au devenit apropiați. Faptul că atât Primakov, cât și Kissinger și-au făcut timp pentru a-l pregăti pe Putin în materie de geopolitică și geosecuritate a fost o demonstrație clară că au văzut în el caracteristicile unui lider puternic. De asemenea, a arătat capacitatea lui Putin de a asculta lecții lungi de geopolitică - așa cum aveam să aflu în curând.

În 1992, am primit un telefon de la un organizator de întâlniri de la think tank-ul CSIS, care m-a invitat să mă alătur unei comisii SUA-Rusia de la Sankt Petersburg, care urma să fie prezidată de Kissinger și Sobchak. Scopul ar fi fost acela de a ajuta noua conducere rusă să deschidă canale de afaceri și bancare cu Occidentul. Majoritatea membrilor occidentali urmau să fie directori executivi ai marilor companii americane și europene, precum și oficiali cheie ai noului guvern rus. Eu aș participa în calitate de expert. Mi s-a spus că un "domn Primakov" m-a întrebat personal dacă îmi pot face timp să particip. Cu greu puteam refuza o astfel de cerere și eram foarte curios în legătură cu noua conducere rusă, în special cu Putin.

Ajungând la prima întâlnire, am văzut mai multe persoane adunate în jurul lui Kissinger și a unui bărbat despre care mi s-a spus că este Putin. Un oficial s-a prezentat la mine și mi-a spus că fusese rugat de Primakov să mă prezinte lui Putin. El a întrerupt conversația cu Kissinger pentru a anunța sosirea mea; Putin a răspuns cu căldură că abia așteaptă să discute cu mine despre cum văd lumea din interiorul Washingtonului.

Am vorbit de mai multe ori între întâlniri, iar el a aranjat să stea lângă mine la o cină, însoțit de interpretul său. La acea cină, m-a întrebat: "Care este cel mai important obstacol între oamenii de afaceri occidentali și colegii mei ruși în ceea ce privește inițierea unor legături de afaceri?". Din capul locului, am răspuns: "Absența unor drepturi de proprietate definite legal - fără acestea nu există nicio bază pentru rezolvarea litigiilor."

"Ah, da", a spus el, "în sistemul vostru, un litigiu între întreprinderi este rezolvat de avocați plătiți cu ora care reprezintă fiecare parte, uneori ducând litigiul în instanță, ceea ce în mod normal durează luni de zile și o acumulare de onorarii de avocat pe oră. În Rusia, disputele sunt de obicei rezolvate prin bun simț. Dacă o dispută se referă la bani sau proprietăți foarte importante, atunci cele două părți trimit de obicei reprezentanți la o cină. Toți cei care participă la sosire ar fi înarmați. În fața posibilității unui rezultat sângeros și fatal, ambele părți găsesc întotdeauna o soluție de comun acord. Frica oferă catalizatorul pentru bunul simț."

El și-a folosit argumentul în contextul disputelor dintre națiunile suverane. Soluțiile necesită adesea un element de teamă de reacții disproporționate în cazul în care nu se ajunge la un acord. Ideea de a forța adversarii să se confrunte cu alternative îngrozitoare părea să-l entuziasmeze. În esență, el îmi descria impasul actual din Ucraina dintre SUA și Rusia. Putin știe că Rusia nu își poate permite un război terestru prelungit cu Ucraina. De asemenea, el poate vedea că Biden se confruntă cu alegerile cruciale de la jumătatea mandatului, cu un impas intern al Congresului, și nu își poate permite o distragere majoră a atenției de la o criză externă. Cele două părți nu au de ales decât să ajungă la un acord.

Cu o altă ocazie, Putin m-a întrebat cum se iau cu adevărat deciziile la Washington, cu diviziunea complexă a puterilor prezidențiale și a Congresului. El a spus că Kissinger ar putea explica parametrii generali ai unei decizii politice prezidențiale, dar nu ar putea clarifica modul în care se ajunge la un consens politic între Cameră, Senat și puterea executivă.

Era evident că i se dăduse o informare amănunțită despre cariera mea. El a spus că lui Kissinger îi place teatrul public al oamenilor puternici care se întâlnesc în dineuri sau reuniuni elaborate, cu numeroși asistenți gata să îi ghideze. Și mi-a spus că fusese informat că eu preferam întâlnirile de culise pentru a forma consensul și a oferi spațiu pentru negocierea detaliilor.

Am încercat să explic procesul elaborat de echilibrare a intereselor numeroșilor actori de la Washington, inclusiv Congresul, agențiile majore și aranjamentele comerciale complicate care ar putea fi afectate de orice decizie. I-am povestit despre prima mea întâlnire personală cu Nixon, care se declarase impresionat de faptul că aveam un sprijin personal puternic din partea liderilor ambelor partide majore. Cu toate acestea, a adăugat el, acest lucru a stârnit îngrijorări în rândul personalului său de la Casa Albă - așa că trebuia să știe cu adevărat dacă eram republican sau democrat. La care eu am răspuns: "Da."

Când Nixon m-a întrebat ce înseamnă asta, i-am explicat că nu eram un luptător partizan, ci mai degrabă un rezolvator de probleme. Pentru a obține o soluție, aș fi întotdeauna gata să lucrez cu actori-cheie din ambele partide, în funcție de problema specifică. Acest lucru a părut să-l amuze pe Putin.

Impresia cu care am rămas despre Putin a fost aceea a unui om mai inteligent decât majoritatea politicienilor pe care îi întâlnisem la Washington și în alte capitale din lume. Mi-am amintit de copilăria mea: am crescut într-un cartier predominant sicilian, cu o mafie care menținea ordinea. Nu era permisă criminalitatea dezorganizată. Putin părea într-adevăr să aibă instinctele unui șef al mafiei siciliene: rapid în a recompensa, dar rapid în a pune în pericol mortal în caz de neconformitate cu regulile familiei.

Privind înapoi la acele vremuri de dezordine crescândă în conducerea Rusiei, îmi amintesc de paralizia prelungită, de mai mulți ani, a președinției Brejnev, care a fost urmată de președințiile scurte ale lui Andropov și Cernenko. Gorbaciov nu a fost suficient de puternic pentru a-și impune voința. Elțîn a avut idei bune, dar a fost ușor de distras și nu a reușit să le ducă la bun sfârșit. Rusia avea nevoie urgentă de un lider puternic - și astfel a intervenit Putin.

În ceea ce privește modul în care Putin se vede pe sine însuși, el a adus în discuție de mai multe ori admirația sa pentru Petru cel Mare, atât de mult încât am fost convins că se vede pe sine ca fiind întruchiparea acestuia. Nu am mai fost oaspete al Kremlinului din 1988, dar mi s-a spus că Putin a pus să fie atârnate portrete ale lui Petru cel Mare în mai multe săli de ședință importante de acolo - mai degrabă decât portrete ale sale, așa cum ar fi fost mai obișnuit. Ce înseamnă acest lucru pentru Biden, NATO și Ucraina devine încet-încet clar. Putin este mai mult decât se vede la prima vedere.

Harald Malmgren

Harald Malmgren este un strateg geopolitic, negociator și fost consilier al președinților John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Richard Nixon și Gerald Ford.