Sărbătoare pentru toţi ortodocşii: Izvorul Tămăduirii

Postat la: 06.05.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Sărbătoare pentru toţi ortodocşii: Izvorul Tămăduirii

În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Creștinii care vin la biserică iau parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

După slujba de sfinţire a apei, preoţii îi stropesc pe credincioşi cu apă binecuvântată şi cântă troparul: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău". În credinţa populară, acest cântec de binecuvântare, rostit de preot în timp ce mulţimea credincioşilor este stropită cu apă sfinţită, are rol purificator, de îndepărtare a energiilor negative şi a pagubei.

În ziua de vineri nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată. Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

În unele zone din țară, de Izvorul Tămăduirii se făceau vrăji. Se spunea că femeile care lăsau în biserică, peste noapte, în joia din Sãptãmâna Luminată, un vas cu apă, și îl recuperau după slujba de vineri, aveau norocul de a se spăla cu acea apă de numeroase necazuri.  În tradiția populară, Izvorului Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai spornică din an, deoarece apele sunt zbuciumate și zgomotoase, fiind mai ușor de găsit.

Din punctul de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, Sfânta Fecioară Maria, ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere.

Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit.

Izvorul menţionat este o preînchipuire care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Dincolo de aspectele dogmatice ale lucrării Maicii Domnului în istoria mântuirii neamului omenesc, Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica noastră, a celor care ne încredinţăm ei pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea şi Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numeşte Biserica.

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi în timp ce se cântă troparul "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău".

În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii adolescenţi fac legământul juvenil. Acest legământ se făcea, cu sau fără martori, în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care făceau jurământul respectiv: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul colacului şi al altor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o oală sau o strachină din lut, însoţite întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească, ospătarea cu alimente rituale şi dansul.

loading...
PUTETI CITI SI...