Gazon pentru linia de tramvaie. Primăria Sectorului 5 a cumpărat cu 41 de euro iarbă de 2,5 euro!

Postat la: 03.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Gazon pentru linia de tramvaie. Primăria Sectorului 5 a cumpărat cu 41 de euro iarbă de 2,5 euro!

După explicația halucinantă a autorităților - că decizia a fost luată pentru că iarba dintre șine "ajută la calmarea psihicului uman", publicată săptămâna trecută în ziar, reporterii Libertatea au continuat investigațiile.

Primăria Sectorului 5 a plătit 41 de euro pe metru pătrat de gazon, deși prețul real este 2,5 euro pe metru pătrat! Reprezentata societății "Rulouri de Gazon" se pierde în explicații, dar acestea sunt contrazise chiar de site-ul propriei firme. Pe site-ul Rulouri de Gazon există secţiunea de calculare a costurilor unei lucrări complete de acoperire cu iarbă a unui teren, inclusiv pregătirea solului şi montarea unui sistem de irigaţii.

Administraţia Locală a Sectorului 5, din Bucureşti, a organizat o licitaţie publică, în vara acestui an, şi a decis să plătească peste 40 de euro pentru fiecare metru pătrat de iarbă pusă între şinele de tramvai, în condiţiile în care firma ce a produs aceste rulouri de gazon le-a vândut cu 2,5 euro metru pătrat. Consiliul Local al Sectorului 5 a alocat aproape 10 milioane de lei, în luna aprilie, pentru a cumpăra gazon şi a-l planta între şinele de tramvai din sector.

Licitaţia s-a încheiat în august şi a fost câştigată de asocierea formată din SC Ro-Verde Landscaping SRL & SC Cris Garden SRL & SC Geca Impex PM SRL & SC World Garden Grup SRL şi SC Rulouri de Gazon SRL. Preţul total: 7,9 milioane de lei, la care se adaugă un TVA de 19%! Ceea ce înseamnă că Primăria Sectorului 5 plăteşte, din banii cetăţenilor, peste 9,4 milioane de lei pentru a „înierba" 48.993 de metri pătraţi de terasament. Adică 41 de euro pentru fiecare metru pătrat de gazon. Diaog halucinant AICI:

Ceea ce e foarte grav, vatmanii sunt acum obligați, ca să nu strice gazonul, să meargă cu grătarul de la tramvai ridicat, deși este ilegal pentru că acel grătar, în caz de accident - cade, alunecă cineva în fața vehiculului - are rolul său esențial în diminuarea impactului, poate chiar în salvarea unei vieți.

loading...
PUTETI CITI SI...