EVALUARE NAŢIONALĂ Clasa a II-a edu.ro SUBIECTE Limba română SCRIS
Postat la: 18.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
Elevii claselor a II-a susțin, luni 18 mai, primul examen din viața lor. Aceștia vor avea proba de scris la limba română din cadrul Evaluării Naționale 2015. Deși notele nu vor fi trecute în catalog, acestea sunt extrem de importante pentru a se vedea nivelul la care este copilul.
Luni dimineața, elevii care se află în clasele a II-a vor susține prima probă a evaluării naţionale - SCRIS limba română după ce începând de anul trecut Ministerul Educației a introdus evaluarea națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Toată săptămâna aceasta elevii din clasa a II-a se vor afla în focul examenelor.
VEZI mai jos subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii clasei a II-a în prima zi de examen
Elevii vor fi învăţaţi încă de mici cu atmosfera de examen și se va realiza și o evaluare a cunoștințelor pe care le au aceștia.
Primii elevi care începe testările naționale de anul acesta sunt cei din clasele a II-a. Micuții vor avea primul examen peste o săptămână, pe data de 18 mai cu proba scrisă la limba română, iar în ziua următoare , pe 19 mai vor avea proba de citit la limba română.
Pe 20 mai va avea loc proba la matematică, iar elevii aparținând minorităților naționale vor putea susține proba scrisă la limba maternă pe 21 mai și cea la citit pe 22 mai
Testele elaborate pentru clasa a II-a vizează evaluarea competențelor de producere a mesajelor scrise, evaluarea competențelor de receptare a mesajelor citite, evaluarea competențelor de matematică. Durata alocată rezolvării testelor de evaluare este de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a
Testele vor fi evaluate în școală de cadrele didactice din respectiva unitate de învățământ. Fiecare test va fi evaluat de două cadre didactice, dintre care unul este învățătorul/ institutorul/ profesorul pentru învățământul primar de la clasă.
Rezultatele individuale obținute nu se afișează/ nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei, precizează metodologia.
ZIUAnews va publica imediat ce vor fi făcute publice pe edu.ro subiectele pe care le-au primit elevii la proba de luni dimineață.
-
Cel care a teoretizat ca traim intr-o simulare computerizata face o serie de predicții privind Inteligența Artificială și viitorul omenirii
În cartea sa recent lansată, "Deep Utopia: Life and Meaning in a Solved World", filosoful contemporan Nick Bostrom vine ...
-
Guru Bivolaru primește daune morale de la statul român: Procesul care a durat 17 ani i-a afectat grav modul de viață
Gregorian Bivolaru, fost lider al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), a obținut daune financiare din par ...
-
Tratament revoluționar al bolii Parkinson: implantarea în creier a milioane de celule crescute în laborator
Cercetătorii marilor universități din lume caută soluții medicale de tratament la boala Parkinson, de mai multe decenii. ...
-
Noii roboții vor avea piele asemănătoare celei umane. E-Skin va avea si senzori de presiune si intindere si va simti pulsul uman
Oamenii de știință de la Universitatea din Texas, Austin, au creat o piele artificială ce imită finețea epidermei umane. ...
-
ZEUL DISTRUGERII se apropie de Terra: NASA anunță un asteroid cu potențial periculos din cauza dimensiunilor și a traiectoriei sale
Pe data de 13 aprilie 2029, va avea loc un eveniment ceresc important, când asteroidul Apophis (Zeul Distrugerii) va tre ...
-
Primul pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc a murit. Cât a supraviețuit cu organul modificat genetic
Primul pacient din lume căruia medicii i-au transplantat un rinichi de porc modificat genetic a murit la aproape două lu ...
-
Ideologul Forumului Economic Mondial: Războiului din Ucraina duce la sfârșitul ordinii mondiale actuale si aduce una noua!
Yuval Noah Harari, idelologul lui Klaus Schwab, seful Forumului Economic Mondial, sustine ca suntem aproape de sfarsitul ...
-
Românii își duc prezervativele folosite și tampoanele uzate la spital ca să fie colectate drept deșeuri medicale
În mod oficial, de la începutul acestui an, medicamentele expirate sau încă în uz, dar pe care pacienţii nu le mai folos ...
-
Atenție mare: Escrocheria apelurilor pierdute de pe telefonul mobil. Tot mai mulți oameni cad în plasa întinsă de infractori
Metoda apelurilor pierdute este escrocheria care face ravagii în o mulțime de țări ale lumii. Autoritățile au explicat c ...
-
Spionajul militar ucrainean a aflat lista secretă a regimentului 44 cu 29 de piloți ruși: agenții lui Zelenski au numele de cod ale aeronavelor-fantomă
Spionii ucraineni au aflat numele piloților ruși care bombardează teritoriul Ucrainei cu rachete de tip Kinjal. Lista pu ...
-
Sateliții lui Elon Musk, loviți de furtuna geomagnetică. Starlink este rețeaua de comunicații pe care se bazează și armata ucraineană
Starlink, unitatea de sateliţi a companiei SpaceX a lui Elon Musk, se confruntă cu disfuncţionalităţi, furnizând un serv ...
-
Furtuna solară care a lovit Pământul a devenit extremă. Ne putem aștepta la niste fenomene inedite in comunicatii
Alerta furtunii geomagnetice în curs de desfășurare a fost ridicată la nivelul 5 din 5, sau "extremă", fiind prima furtu ...
-
A fost descoperită o nouă proprietate a luminii: cercetătorii spun că ar putea duce la progrese majore în tehnologii
Un grup de chimiști de la Universitatea din California, Irvine, au descoperit recent un nou mod în care lumina interacți ...
-
Revoltă violentă lângă Berlin: sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţ ...
-
Adio chelie! Un plasture ce poate fi aplicat fără durere pe scalp va face să dăm uitării problemele legate de căderea părului
Cercetătorii de la MIT, Brigham and Women's Hospital și Harvard Medical School au dezvoltat un nou tratament potențial p ...
-
Părinți din Bihor, condamnați pentru homeschooling - Închisoare cu suspendare după ce și-au retras copiii de la școală
Curtea de Apel Oradea a pronunțat joi hotărârea definitivă în cazul unui cuplu din Bihor acuzat că și-a retras copiii di ...
-
Se schimba perspectiva asupra bolii Alzheimer după o descoperire crucială
Institutul de Cercetare al Spitalului de la Santa Creu i Sant Pau (IR Sant Pau) din Barcelona a condus un studiu care a ...
-
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de ani de închisoare
Un caz șocant a tulburat liniștea Norvegiei și a Regatului Unit, dezvăluind întunericul unei subculturi extrem de pericu ...
-
Un alt gigant Pharma urmează exemplul AstraZeneca și renunță la vaccinul său anti-COVID. Cum explică reprezentanții companiei decizia
După compania britanică AstraZeneca, a venit rândul grupului Sanofi să renunţe la vaccinul său anti-COVID-19. Producător ...
-
Un computer cu o putere de calcul colosală a fost pus să estimeze când va dispărea specia umană de pe Pământ
Schimbările climatice si alti factori sunt o preocupare permanentă pe care mulți oameni de știință încearcă să o rezolve ...
-
Daria Gușă: Corectitudinea politică și ideologiile „progresiste" sunt molime ale societății de azi. Care sunt soluțiile tinerelor generații pentru viitorul care le așteaptă
In cadrul podcast-ului „Pe drept cuvânt", prezentat de avocatul Florentin Țuca, Daria Gușă, actualmente studentă la Univ ...
-
Eurovision 2024: Israelul s-a calificat în finala în ciuda protestelor de amploare din Malmo. Netanyahu s-a implicat în scandal
Israelul s-a calificat în finala de sâmbătă a concursului muzical Eurovision de la Malmo, în Suedia, unde mii de persoan ...
-
Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
Creşterea recentă în forţă a preţurilor aurului este un simptom al unei ordini mondiale în schimbare şi al începutului u ...
-
Revoluția tehnologică continuă! Asistentul medical al Google poate lua locul medicilor cu experiență
Google a anunțat lansarea Med-Gemini, un instrument de inteligență artificială destinat să sprijine munca medicilor prin ...
-
Descoperire după 3 decenii de cercetare, neștiută de oameni: Alimentele care îți scurtează cu mulți ani viața
Un grup de cercetători condus de către Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston, Statele Unite, care a efect ...
-
Preotul regizor Ciprian Mega este noul membru al Clubului de Gândire GOLD!
Începând de luni, 13 mai, preotul ortodox Ciprian Mega va fi invitatul săptămânal al emisiunii CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ ...
-
Ce s-a dorit de la UE si ce-a ajuns in realitate dupa mai bine de 70 de ani
Romania a primit, de la aderarea la Uniunea Europeana si pana in prezent, peste 95 miliarde de euro si a contribuit cu 3 ...
-
Limitatorul inteligent de viteză face prima victimă în România. Momentul în care mașina lovește un indicator VIDEO
Un accident rutier a avut loc, miercuri, în apropierea limitatorului inteligent de viteză montat recent în satul Ghermăn ...
-
Câteva fire din implantul Neuralink, al lui Elon Musk, s-au desprins de creierul pacientului în primele săptămâni
Câțiva conectori din implantul cerebral dezvoltat de Neuralink, startup-ul lui Elon Musk, s-au desprins de creierul paci ...
-
Politiciană germană, condamnată pentru că a publicat statisticile care arată legătura dintre migranții afgani și numărul cazurilor de viol în grup
Politiciana Marie-Thérèse Kaiser, membră a partidului Alternativa pentru Germania (AfD), a fost condamnată pentru că a p ...