Copil de 5 ani sfâşiat de câinele vecinilor, în Bacău

Postat la: 05.05.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Copil de 5 ani sfâşiat de câinele vecinilor, în Bacău

Un copil de 5 ani a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost muşcat de mai multe ori de câinele unor vecini. Este vorba de un animal rasa ciobănesc german, care l-a atacat pe copilul ce se juca cu fratele său.

Incidentul s-a produs duminică în judeţul Bacău în curtea casei familiei. Cei doi băieţi de 5 şi 11 ani se jucau în momentul în care câinele vecinilor l-a atacat pe cel mic. Fratele mai mare a intervenit şi a reuşit să-l scoată pe acesta din gura câinelui după care şi-a anunţat părinţii.

Micuţul a fost transportat de urgenţă la Spitalului Judeţean Bacău, iar managerul unităţii medicale, Adrian Popa, a declarat, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că băiatul a sosit la spital cu plăgi muşcate la cap şi la torace. Din fericire starea sa este stabilă şi va supravieţui.

Mama copilului a depus plângere şi un dosar penal a fost deschis în acest caz.

 

loading...
PUTETI CITI SI...