Ce vârstă au hackerii care au spart site-ul PSD: Nu te așteptai la asta

Postat la: 14.08.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Ce vârstă au hackerii care au spart site-ul PSD: Nu te așteptai la asta

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis, marţi, cu ocazia percheziţiilor efectuate în ziua precedentă au fost identificate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare a datelor informatice, care prezintă interes pentru cauză.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 26.06.2018 - 10.07.2018, suspecţii, folosind programe informatice specializate, au accesat ilegal mai multe web-site-uri aparţinând unor entităţi de drept public şi drept privat din România şi străinătate, au alterat conţinutul şi restricţionat accesul pentru utilizatori, iar în unele dintre cazuri au solicitat sume de bani în monedă virtuală pentru restabilirea situaţiei anterioare", se precizează în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, printre site-urile compromise de cei doi minori se numără cele ale Poliţiei Locale Ploieşti şi Forţelor Navale Române, dar şi site-uri aparţinând unor entităţi private din România.

"La 11.08.2018 suspecţii au accesat ilegal şi restricţionat accesul la website-ul aparţinând Partidului Social Democrat, iar la 12.08.2018 au accesat ilegal şi restricţionat accesul la website-ul aparţinând Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Bucureşti", se mai menţionează în comunicat. DIICOT precizează că cei doi au încercat să compromită şi site-urile Ministerului Afacerilor Interne şi Poliţiei Române, dar nu au reuşit datorită măsurilor de securitate existente.

Procurorii continuă cercetările în acest caz pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi perturbarea funcţionării sistemelor informatice. Dosarul este instrumentat împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti.

loading...
PUTETI CITI SI...