Şase persoane rănite pe DN 7, în urma impactului dintre un TIR şi trei maşini

Postat la: 18.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Şase persoane rănite pe DN 7, în urma impactului dintre un TIR şi trei maşini

Şase persoane au fost rănite, vineri, pe Drumul Naţional 7, în zona localităţii Proieni, judeţul Vâlcea, în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini şi un TIR încărcat cu butelii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că accidentul de la Proieni, de pe DN 7, s-a produs după ce şoferul unui vehicul a intrat pe contrasens. „Se pare că una dintre maşini a intrat pe contrasens, dar încă nu ştim dacă a efectuat o depăşire neregulamentară sau a adormit la volan. Acest lucru urmează să fie stabilit în urma cercetărilor la faţa locului. Această maşină a lovit un TIR încărcat cu butelii goale, iar din impact vehiculul a fost proiectat în alte două autoturisme. Sunt şase persoane rănite, între care una este în stare gravă", a declarat Dăscălete. Potrivit reprezentantului Poliţiei, la ora transmiterii acestei ştiri, Drumul Naţional 7, între judeţele Sibiu şi Vâlcea, este blocat din cauza accidentului.

 

loading...
PUTETI CITI SI...