A adormit cu căștile în urechi și a murit!

Postat la: 07.12.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

A adormit cu căștile în urechi și a murit!

Un adolescent în vârstă de 16 ani din Malaezia a murit electrocutat în timp ce avea în urechi căştile de la telefonul conectat la priză. Incidentul s-a petrecut în timp ce băiatul dormea, transmite Daily Mail. Un adolescent de 16 ani a murit în timp ce asculta muzică la căşti pe telefonul conectat la priză.

Mohammed Aidil Azzahar Zaharin a fost găsit a doua zi pe podea de mama lui în vârstă de 51 de ani. Femeia a crezut că adolescentul doarme şi a plecat la serviciu. La întoarcere, l-a găsit pe băiat tot acolo. Speriată, femeia a sunat la salvare, dar medicii nu au mai putut face nimic, iar Mohammed a fost declarat mort. Autopsia a confirmat faptul că adolescentul a murit electrocutat. Băiatul avea o arsură la urechea stângă. Incidente de acest fel s-au mai întâmplat, mai ales în Asia. De multe ori victimele foloseau cabluri şi încărcătoare pentru telefoane ieftine sau contrafăcute, care nu erau autorizate de producătorii dispozitivelor.

loading...
PUTETI CITI SI...