Incendiu la zgârie-norul Torch Tower din Dubai

Postat la: 04.08.2017 08:56 | Scris de: ZIUA NEWS

Incendiu la zgârie-norul Torch Tower din Dubai

Un incendiu important a cuprins un zgârie-nori locuit la Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), a doua oară în doi ani, relatează BBC News.

Imagini postate pe reţele de socializare surprind flăcările cuprinzând Torch Tower, arzând şi fragmente care cad. Autorităţile au anunţat că Apărarea Civilă a "evacuat cu succes" turnul şi că incendiul a fost controlat. Era neclar ce a provocat incendiul în acest zgârie-nori, unul dintre cele mai înalte din lume.

"Nu s-au raportat răniţi până acum în incendiul de la Torch Tower", a anunţat biroul de presă al Guvernului. "Operaţiuni de răcire erau în curs", a anunţat aceeaşi sursă. Torch Tower a fost avariat într-un incendiu în 2015. Turnul a fost deschis în 2011 şi a fost cel mai înlt zgârie-nori locuit la deschidere, însă între timp a fost depăşit de alte şase clădiri.

Acest zgârie-nori este a 32-a cea mai înaltă clădire din lume, potrivit Skyscraper Centre. În clădire se află 676 de apartamente, iar preţul unui apartament cu două dormitoare începe de la peste 500.000 de dolari. Locuitorii au acces la un garaj de opt etaje şi la o piscină care dă spre faleză.