Vinul și acadelele au salvat viața unei femei din Australia după ce a rămas blocată timp de 5 zile cu mașina în noroi

Postat la: 08.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Vinul și acadelele au salvat viața unei femei din Australia după ce a rămas blocată timp de 5 zile cu mașina în noroi

O femeie dispărută a supraviețuit 5 zile cu vin și acadele după ce a rămas blocată cu mașina în noroi, în timpul unei drumeții de o zi în High Country din Victoria, Australia. Lillian, în vârstă de 48 de ani, era "teafără și nevătămată" când salvatorii au găsit-o.

Serviciile de urgență au găsit-o teafără după ce a supraviețuit cu acadele și vin, blocată în noroi cu mașina, după ce a nimerit pe un drum greșit în timp ce conducea. Mașina rămăsese blocată în noroi și, din cauza unor probleme de sănătate, Lillian nu a putut merge pe jos până la un loc în care să aibă semnal la telefon, conform Dailystar.

Sergentul Martin Torpey, de la autoritatea polițienească locală, a declarat că singurul lichid pe care femeia, care nu bea, îl avea la ea era o sticlă cu vin pe care o cumpărase cadou pentru mama ei. "Plănuia doar o excursie de o zi scurtă, așa că luase cu ea doar câteva acadele, nu și apă. A reușit să rămână lângă mașina ei și să nu se rătăcească prin tufișuri, ceea ce a ajutat poliția să o găsească", a spus acesta. Lillian, care a fost "extrem de ușurată" când a apărut poliția, a fost dusă la spital pentru a fi tratată, rămânând sub observație deoarece era deshidratată.

loading...
PUTETI CITI SI...