Urmează o nouă Pandemie? Organizația Mondială a Sănătății, întâlnire de urgență: virusul care ridică îngrijorare

Postat la: 08.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Urmează o nouă Pandemie? Organizația Mondială a Sănătății, întâlnire de urgență: virusul care ridică îngrijorare

Comitetul de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) asupra mpox - boală cunoscută şi sub denumirea de ''variola maimuţei'' - se va reuni "cât mai curând posibil" pentru a hotărî dacă este necesară decretarea celui mai înalt nivel de alertă în faţa epidemiei în curs în mai multe ţări africane, a anunţat miercuri directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de AFP.

"Având în vedere răspândirea mpox în afara RDC (Republica Democratică Congo) şi posibilitatea unei noi răspândiri la nivel internaţional în interiorul şi în afara Africii, am decis convocarea unui comitet de urgenţă (...), care să mă sfătuiască dacă epidemia constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional", a declarat directorul general al OMS.

"Comitetul se va întruni cât mai curând posibil", a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus, miecuri, într-o conferinţă de presă.

Această calificare reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declanşa OMS, iar directorul OMS este cel care o poate lansa pe baza recomandărilor comitetului.

Virusul mpox a fost descoperit pentru prima dată la oameni în 1970 pe teritoriul actualei Republici Democrate Congo, odată cu răspândirea sub-tulpinii de cladă I (Clade I), limitată de atunci în principal la ţări din vestul şi din centrul Africii, unde bolnavii se contaminau în general de la animalele infectate.

În mai 2022, o epidemie globală, de care a fost responsabilă sub-tulpina de cladă II (Clade II) s-a răspândit în aproximativ o sută de ţări în care boala nu era endemică, afectând în principal bărbaţi homosexuali şi bisexuali.

OMS a decretat apoi alertă maximă, în iulie 2022, în faţa acestui focar de cazuri în lume, alertă ce a fost ridică la mai puţin de un an, în mai 2023. Epidemia a provocat aproximativ 140 de decese din circa 90.000 de cazuri.

Însă, noua tulpină de mpox, detectată în RDC în septembrie 2023 şi numită "Clade Ib", raportată ulterior în mai multe ţări vecine, ridică temeri cu privire la răspândirea acestui virus.

"Clade Ib" provoacă apariţia unor erupţii cutanate pe tot corpul, în timp ce tulpinile precedente au fost caracterizate prin erupţii cutanate şi leziuni localizate, pe gură, faţă sau organe genitale.

În RDC, la 3 august, Centrele africane pentru controlul şi prevenirea bolilor au înregistrat 14.479 de cazuri confirmate şi suspecte şi 455 de decese, respectiv o mortalitate de aproximativ 3%.

loading...
PUTETI CITI SI...