Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Postat la: 19.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de stres post-traumatic severă, cu anxietate generalizată şi depresie majoră, în consecinţă au decis să dea în judecată compania Meta.
Imaginile pe care au trebuit să le modereze astfel încât să nu devină vizibile pe reţeaua socială i-a făcut pe unii dintre ei să leşine, să verse sau chiar să fugă de la birourile lor, fiind vorba inclusiv de necrofilie şi zoofilie. Din această cauză, zeci de moderatori africani au început să bea excesiv şi să se drogheze, în timp ce alţii nu puteau adormi fără somnifere. O parte chiar au divorţat, pentru că nu s-au mai putut conecta cu familiile lor.
A existat şi o categorie de moderatori însărcinaţi cu eliminarea videoclipurile grupărilor teroriste şi care au început să devină paranoici şi să creadă că, în drum spre casă, vor fi vânaţi şi ucişi, notează Observator. Moderatorii, care lucrau între 8 și 10 ore pe zi, erau forțați să vizioneze conținut extrem de violent. Condițiile de muncă erau dificile: angajații lucrau într-un spațiu rece, asemănător unui depozit, sub lumini puternice, iar activitatea lor era monitorizată la minut.
Un aspect îngrijorător al cazului este diferența de tratament: moderatorii din Kenya erau plătiți de opt ori mai puțin decât colegii lor din SUA, deși făceau aceeași muncă traumatizantă. În prezent, aproape 190 de moderatori au intentat proces împotriva Meta și Samasource, acuzându-le de vătămare psihică intenționată, practici neloiale de angajare și chiar sclavie modernă.
Meta susține că ia în serios sprijinul moderatorilor și oferă consiliere și asistență medicală prin contractorii săi. Compania afirmă că folosește tehnici precum încețoșarea imaginilor și redarea în monocrom pentru a reduce impactul conținutului grafic. Atât Meta, cât și Samasource au refuzat să comenteze acuzațiile specifice din cauza procesului în curs.
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...
-
Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de an ...
-
Blocați în spațiu - Revenirea astronauților americani de pe ISS a fost amânată din nou
Şederea a doi astronauţi ai agenţiei spaţiale americane la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) a fost prelungit ...
-
Cum a rămas Ion Cristoiu fără 20.000 de lei. „Dacă eu o luam la fugă, nu pierdeam niște bani" VIDEO
Celebrul jurnalist Ion Cristoiu a dezvăluit marţi cum a căzut victimă unei noi metode de înşelăciune şi a luat o ţeapă d ...
-
Control total: Statul pune ochii pe toți banii care circulă în piață - Reguli noi împotriva tranzacțiilor anonime la schimb valutar, monede virtuale, cazinouri
Casele de schimb valutar și operatorii de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare vor trebui să res ...
-
Programul magazinelor de Sărbători 2024: Supermarketurile și hypermarketurile din întreaga țară vor funcționa după un orar special
Sărbătorile de iarnă sunt aproape, iar cumpărăturile de Crăciun sunt, ca de obicei, o provocare majoră pentru români. În ...
-
Donald Trump alimentează teoria conspirației, în scandalul dronelor neidentificate: Se întâmplă ceva ciudat!
"Toate" dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite "operează în mod legal şi autorizat", a d ...
-
CNA intră tare în online. Decizii punitive împotriva unor site-uri, canale Youtube și pagini de Facebook
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis, marţi, să emită decizii privind ordinul de eliminare a conţinutului ilega ...
-
Inspectorii DGAF descriu "haiducia" în care trăiau frații Tate în România
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au efectuat mai multe controale la frații Andrew și Tristan Tat ...
-
Mort de beat, tatăl lui George Simion a fost săltat de poliție. Bărbatul a amenințat cu moartea o judecătoare după ce a intrat în casa ei
Tatăl lui George Simion, președintele AUR, s-a ales cu dosar penal, după ce a intrat în casa unei judecătoare și a ameni ...
-
POLITICO despre primarul Bucureştiului: "Little Nick" intră în cursa prezidenţială din România
Primarul Bucureştiului, Nicuşor Dan, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că va candida ca independent la alegeri ...