Uniunea Europeană va interzice plăţile în numerar mai mari de 10.000 de euro
Postat la: 19.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns joi la un acord prin care limitează la 10.000 de euro plăţile în numerar pe teritoriul UE, cu obiectivul de a apropia reglementările existente în cele 27 de state membre, foarte disparate, a detecta şi a limita tranzacţiile "dubioase".
Această dispoziție trebuie acum să fie adoptată în mod oficial înainte de a intra în vigoare. Unele ţări, ca Franţa, dispun deja de reglementări mai stricte decât noile dispoziţii europene cu privire la plăţile în lichid. Însă în alte state - ca Austria sau Germania -, plăţile cash erau până acum nelimitate. Această dispoziţie face parte dintr-un text al cărei scop este să îmbunătăţească asa-zisa lupta împotriva finanţării terorismului, încheiată după doi ani şi jumătate de negocieri şi care urmează să intre în vigoare în acest an.
Obiectivul este o apropiere a reglementărilor existente, foarte disparate, în cele 27 de state membre UE, în vederea unei detectări şi unei militări a tranzacţiilor considerate "dubioase". Acest acord "va garanta că farudatorii, crima organizată şi teroriştii nu vor mai avea posibilitatea de a-şi legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar", subliniază ministrul belgian al Finanţelor Vincent Van Peteghem, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
Această nouă legislaţie armonizează şi înăspreşte reglementările împotriva spălării banilor şi fiananţării terorismului - impuse băncilor, agenţiilor imobiliare sau cazinourilor. Aceste entităţi vor putea să-şi identifice clienţii sau prorietarii activelor din spatele unor aranjamente financiare opace. Aplicarea acestor reglementări urmează să fie extinsă la sectorul activelor cripto, în vederea garantării trasabilităţii. Ele vor viza totodată atât comerţul cu produse de lux - precum metale preţioase, bijuterii, ceasuri -, cât şi cel cu maşini, avioane private sau iahturi.
Cluburile de fotbal profesioniste şi agenţii lor vor fi vizaţi de această reglementare consolidată - dar după o perioadă de tranziţie de cinci ani de la intrarea în vigoare a textului, deci începând din 2029. Această legislaţie nouă urmează să consolideze puterile serviciilor de informaţii financiare. Parlamentul European şi statele membre UE au aprobat în decembrie înfiinţarea unei Agenţii UE împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului.
Găzduirea sediului acestei organizaţii este râvnită de mai multe ţări - inclusiv Franţa şi Germania. Această nouă agenţie - desemnată prin acronimul anglofon AMLA (Anti-money laundering authority), urmează să fie însărcinată să supervizeze şi să coordoneze autorităţile naţionale pentru a detecta şi combate mai bine activităţi transfrontaliere "dubioase".
Acest pachet de măsuri a fost propus de către Comisia Europeană (CE) în iulie 2021. Comisarul european însărcinat cu Servicii Financiare Mairead McGuinness salută "o etapă important în lupta împotriva banilor murdari din UE". Înainte de a intra în vigoare, toate aceste măsuri trebuie să fie încă adoptate în mod oficial de către Consiliu și Parlamentul European.
-
Se termină cu boieria bugetarilor: De la 1 ianuarie, salariile scad! Guvernul aplică tăieri pentru anumite categorii de salariați
Proiectul noii legi a salarizării în sectorul public este parte a unui set de măsuri de austeritate pe care noul Guvern ...
-
Descoperire de excepție: Amuleta de argint care ar putea rescrie istoria creștinismului
O amuletă de argint, veche de aproape 1.800 de ani, descoperită în Germania, oferă una dintre cele mai timpurii dovezi a ...
-
De Solstitiul de iarna din 2024 s-a atins AGI. Cum ar putea Inteligenta Artificială să influențeze evoluția umană de acum incolo
O veste uriasa a trecut mai putin observata. Pe 21 decembrie 2024, de soltitiu de iarna, OpenAI prin ChatGPT-o3 a atins ...
-
Afacerea Rafo Onești: România e obligată să plătească zeci de milioane de euro unui oligarh rus
Statul român trebuie să-i plătească 85 de milioane de euro fostului proprietar rus al Rafo Onești, la decizia unui tribu ...
-
Tarife RCA mai scumpe cu până la 30%: noile prețuri de referință ale polițelor obligatorii pentru șoferi
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noile tarife de referință pentru polițele RCA, valabile în următo ...
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, ...
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milio ...
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). ...
-
Oamenii de știință au descoperit o funcție neașteptată - plămânii noștri produc sânge!
Cercetările au arătat că plămânii nu ne ajută doar să respirăm - ei joacă, de asemenea, un rol-cheie în producerea sânge ...
-
Un român și-a transformat Dacia 1300 în mașină electrică. Cât a costat proiectul
Un român și-a transformat Dacia 1300 într-o mașină electrică și a obținut omologarea la RAR. Dacia modificată are un mot ...
-
Fenomenul care sfidează logica: „Timp Negativ" observat în experimente cuantice. Descoperirea controversată despre natura realității
Oamenii de știință de la Universitatea din Toronto susțin că au demonstrat existența „timpului negativ" într-un mod fizi ...
-
Oamenii de știință au descoperit un al doilea nucleu ascuns în interiorul Pământului
Miezul interior nu este doar o minge solidă de nichel și fier, ci este format din două straturi: o regiune centrală dist ...
-
Descoperirea finalului de an: Astronomii au găsit canale ascunse ce leagă sistemul nostru solar de alte colțuri ale universului
Sistemul nostru solar este situat într-o zonă specifică a spațiului cosmic, denumită Bula Fierbinte Locală, o regiune ce ...
-
Joe Biden a aprobat unul dintre ultimele sale acte și aruncă în aer relația dintre SUA și China
Preşedintele american, Joe Biden, a aprobat un ajutor militar de 571 de milioane de dolari pentru Taiwan, a anunţat vine ...
-
Elon Musk, mesaj exploziv, despre alegerile din România: "Cum să nu fie considerat un dictator?!"
Omul de afaceri Elon Musk, cel mai apropiat om al lui Donald Trump, a distribuit articolul unui jurnalist Reuters, care ...
-
Inteligența artificială a dat-o pe alcool: A învățat să deosebească tipurile de băuturi mai bine ca oamenii
Un algoritm de inteligență artificială a reușit să identifice notele dominante din fiecare băutură cu o precizie mai mar ...
-
Sprijinul Open Tribe pentru transformarea tinerilor în lideri ai viitorului
Open Tribe își propune să fie o platformă dedicată dezvoltării tinerilor, oferindu-le instrumentele și sprijinul necesar ...
-
"Tiktokizarea" planetei: cum a resetat aplicația chinezească geopolitica la nivel mondial
Platforma TikTok, aflată în vizorul Uniunii Europene şi al Statelor Unite, se confruntă cu acuzaţii de manipulare a opin ...
-
S-au prins ca suntem bogați: Eurostat a decretat că regiunea București-Ilfov are cel mai mic risc de sărăcie din UE
În ce regiuni ale UE oamenii sunt cel mai expuși riscului de sărăcie? În 2023, 16,2% din populația UE - sau aproximativ ...
-
Unde să îți pui fațete dentare? Află cum să alegi clinica
Alegerea clinicii potrivite pentru a-ți pune fațete dentare este o decizie care îți poate transforma complet zâmbetul și ...
-
„Manifest pentru România Responsabilă" - Recunoașterea excelenței și a implicării sociale
Pe 19 decembrie 2024, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și Inițiativa Ecologistă Europeană (IEE) au o ...
-
Trump declanșează lupta în justiție contra manipulatorilor, presă și institute de sondare. Procedura ar trebui implementată și-n România din 2025!
Influenta publicație franceză LE POINT analizează în mod critic, dar subiectiv/negativ, acțiunea salutară a președintelu ...
-
Verdictul justiției pentru Călin Georgescu. Avocata sa, anunț fulger: Chemare forțată în judecată
Marina Alexandru, avocata lui Călin Georgescu, a declarat joi seară, la Realitatea Plus, că a solicitat Curții de Apel B ...
-
Cum găsești cărțile preferate într-o librărie online?
În era digitală, cumpărarea cărților dintr-o librărie online a devenit nu doar o opțiune convenabilă, ci și o experiență ...
-
Rusia șochează lumea medicală: a reușit dezvoltarea unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer!
Rusia anunță că a dezvoltat unui vaccin care reușește să trateze majoritatea tipurilor de cancer. Acest vaccin va fi dis ...
-
Peste 140 de angajaţi Meta, diagnosticaţi cu depresie şi PTSD, după ce au fost nevoiţi să urmărească conţinut violent. Compania, chemată în instanță
Peste 140 de moderatori de conţinut Facebook angajaţi într-o unitate din Kenya au fost diagnosticaţi cu tulburare de str ...
-
Cele mai distractive activități pentru vacanța de iarnă
Mai sunt câteva zile până la vacanța de iarnă și majoritatea familiilor au pregătit deja programul de activități. Petrec ...
-
Misterul sifilisului, dezlegat după 500 de ani: Oase vechi de 9.000 de ani arată originea bolii
O descoperire științifică importantă aduce noi dovezi în controversa privind originea sifilisului, o boală care a provoc ...
-
Zelenski recunoaște: Ucraina nu mai poate elibera teritoriile ocupate de Rusia
Președintele Ucrainei recunoaște pentru Le Parisien că forțele țării sale nu mai pot recupera zonele ocupate de Rusia. E ...