Un pacient a sunat la 112 de pe patul din spital reclamând că i s-a amputat un picior și îl vrea înapoi

Postat la: 10.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Un pacient a sunat la 112 de pe patul din spital reclamând că i s-a amputat un picior și îl vrea înapoi

Un incident cu totul neobișnuit a avut loc recent la Spitalul Județean din Botoșani. Un pacient de 60 de ani, internat în Secția de Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență a apelat numărul de urgență 112 direct din salon și a reclamat că a rămas fără picior și îl vrea înapoi.

Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, fusese internat pentru a i se amputa un picior din cauza unor afecțiuni medicale grave. După intervenția chirurgicală, care a fost extrem de traumatizantă, acesta a fost transferat într-unul dintre saloanele secției. Pacientul a continuat să acuze dureri la nivelul piciorului, chiar și după ce acesta fusese amputat. Când a realizat ce se petrecuse și i-a dat seama că nu mai avea un picior, bărbatul a suferit un șoc. A apelat serviciul 112 de pe telefonul vecinului său de salon.

Inițial, dispecerii au crezut că este vorba de o farsă, dar au realizat că apelul provenea chiar din incinta Spitalului Județean de Urgență Botoșani. "Apelantul cerea să i se aducă membrul înapoi. Membrul amputat. Reclama faptul că a fost deposedat de acesta", a declarat unul dintre dispeceri. Unul dintre asistenții de salon a observat gestul bărbatului și a intervenit imediat, explicându-le dispecerilor a că situația nu era o glumă și nici nu era vorba despre un pacient cu afecțiuni psihice.

Medicii recunosc că astfel de situații, cunoscute sub numele de dureri fantomă sau sindromul membrului fantomă, nu sunt atât de rare pe cât s-ar crede. Aceste senzații apar după amputare sau în cazul unor defecte congenitale ale membrelor și sunt percepute în mod fals în regiuni corporale care nu mai există. Deși în trecut se credea că aceste fenomene sunt de natură psihologică, acum se recunoaște că ele provin din zona creierului sau a măduvei spinării.

loading...
PUTETI CITI SI...