Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat un șofer cu pistolul: În mașină avea două arme și o macetă

Postat la: 03.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Un medic de la Spitalul Fundeni a amenințat un șofer cu pistolul: În mașină avea două arme și o macetă

Secția 7 Poliție a fost sesizată de un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe Soseaua Fundeni din Capitală, în urma unui conflict în trafic, a fost amenințat cu un pistol de conducătorul altui vehicul, iar autorul a intrat în curtea Spitalului Fundeni. Este vorba despre medicul Iftimie Mihai Adrian, în vârstă de 40 de ani, medic primar al spitalui, Secția Chirurgie Generală.

"Astăzi, 3 iulie 2024, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București - Secția 7 Poliție au fost sesizați de către un bărbat, prin apel 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 2, în urma unui conflict în trafic, ar fi fost amenințat cu un pistol, de conducătorul altui vehicul, care a intrat, ulterior, în incinta unei instituții medicale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști din cadrul Secției 7 Poliție, a fost identificată persoana în cauză, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, angajat în cadrul unității respective. În momentul în care polițiștii i-au solicitat bărbatului să le permită efectuarea unui control asupra autoturismului, precum și un control corporal, acesta a încercat să fugă.

Ulterior, bărbatul a fost oprit, iar în urma controlului efectuat, în interiorul mașinii au fost găsite două pistoale de tip airsoft și un obiect tăietor-înțepător, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cel în cauză a fost condus la sediul Secției 7 Poliție pentru continuarea cercetărilor", precizează Poliția Capitalei.

loading...
PUTETI CITI SI...