Un fost președinte al SUA este pe moarte: primește îngrijiri paliative, nu mai vrea intervenții medicale!

Postat la: 19.02.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Un fost președinte al SUA este pe moarte: primește îngrijiri paliative, nu mai vrea intervenții medicale!

Fostul președinte American Jimmy Carter, în vârstă de 98 de ani, primește îngrijiri la domiciliu, în Georgia, în locul unei intervenții medicale, potrivit unui comunicat al Centrului Carter, informează AP, preluată de Mediafax.

După o serie de spitalizări de scurtă durată, se arată în comunicat, Carter „a decis să își petreacă timpul rămas acasă, alături de familia sa, și să primească îngrijiri de tip paliativ în locul unei intervenții medicale suplimentare".

Comunicatul a precizat că cel de-al 39-lea președinte al SUA beneficiază de tot sprijinul echipei sale medicale și al familiei, care „solicită intimitate în acest moment și este recunoscătoare pentru grija manifestată de numeroșii săi admiratori".

Carter a avut un singur mandat și a fost învins de republicanul Ronald Reagan în 1980, o înfrângere care, în cele din urmă, a deschis calea pentru deceniile sale de advocacy la nivel mondial pentru democrație, sănătate publică și drepturile omului prin intermediul Centrului Carter.

Fostul președinte și soția sa, Rosalynn, în vârstă de 95 de ani, au deschis centrul în 1982. Activitatea sa în cadrul acestuia i-a adus Premiul Nobel pentru Pace în 2002.

În august 2015, lui Carter i-a fost extirpată o mică masă canceroasă din ficat. În anul următor, Carter a anunțat că nu mai are nevoie de niciun tratament, deoarece un medicament experimental a eliminat orice semn de cancer.

loading...
PUTETI CITI SI...